Componentele pacemakerelor

©

Autor:

Un pacemaker este constituit din generatorul de puls şi sondele de stimulare.

Sondele de stimulare

Sondele pacemakerului sunt conductoare de electricitate, acoperite cu material izolant, care, din punct de vedere mecanic, sunt flexibile, fiabile şi rezistente la mişcările generate de bătăile cardiace şi mişcările corpului. Ele transmit impulsul electric bidirecţional, de la baterie către inimă şi invers, de la cord către baterie. Introducerea sondelor până la nivelul cordului se realizează, de obicei, pe calea venei subclaviculare sau venelor tributare acesteia, fiind puse în contact direct cu endocardul fie prin mecanisme de fixare activă, fie pasivă. În general, sonda de AD se poziţionează la nivelul urechiuşei drepte, iar sonda de VD, la nivelul apexului VD. Poziţionarea la apex a sondei ventriculare determină o activare electrică nefiziologică a ventriculilor, motiv pentru care, în ultimul timp, se preferă poziţionarea la nivelul septului interventricular, cu rezultate hemodinamice mai bune şi o depolarizare ventriculară similară celei realizate pe căi fiziologice.

 

Fixarea activă a sondelor constă în ataşarea la endocard prin intermediul unui mic şurub, aceasta fiind de preferat în condiţiile în care fixarea este sigură, împiedicând astfel dizlocarea sondelor. Sondele cu fixare activă sunt utile mai ales în dilatarea VD când pereţii VD şi trabeculele musculare se subţiază, făcând instabilă fixarea pasivă, în insuficienţa tricuspidiană, în care regurgitarea sangvină poate antrena dizlocarea unei sonde care nu este foarte bine fixată, şi când este necesară stimularea tractului de ejecţie al VD, în care sonda se fixează la nivelul septului interventricular, făcând imposibilă o fixare pasivă. Sondele cu fixare pasivă cu „aripioare” sau „ancore” se prind la nivelul trabeculelor din VD.

În cazul sondelor obişnuite, mai ales a celor cu fixare activă, poate să apară o mică zonă de inflamaţie imediat după implantare, la locul de contact cu miocardul, care poate să determine probleme de „pacing”. În aceste cazuri, este bine ca pragul de stimulare să fie setat la o valoare mai mare pentru siguranţa capturii. Sondele mai noi, care la capătul de fixare determină eliberare de corticosteroizi, reduc reacţia tisulară locală şi sunt asociate cu praguri de stimulare foarte mici şi lipsa creşterii iniţiale a acestora, ce determină conservarea duratei de viaţă a bateriei.

 

Sondele pot fi de două tipuri: unipolare (prezintă un singur electrod negativ, în vârful sondei) sau bipolare (prezintă doi electrozi, unul în vârful sondei (negativ de obicei), iar celălalt la aproximativ 1 cm de vârf cu aspect de inel metalic (pozitiv de obicei). Electrozii pot fi confecţionaţi din diverse materiale (platină, platină-iridiu, carbon, zinc, tantal, etc. ) care oferă durabilitate mecanică, o bună interfaţă cu sondele şi împiedică dizolvarea electrozilor în ţesutul miocardic, iritarea ţesutului sau apariţia de reacţii electrolitice ca urmare a stimulării.

 

Generatorul de puls

Conţine bateria pacemakerului şi circuitele electrice responsabile de livrarea stimulilor cardiaci. Emiterea de impulsuri pe sonda de stimulare şi ansamblul de circuite ale cutiei pacemakerului dedicate unei anumite camere a inimii poartă numele de canal. De exemplu, canalul ventricular transmite impulsul de stimulare ventriculară, sondei de stimulare situate în VD.

Cutia metalică a pacemakerului este ermetic izolată şi este confecţionată din titan, material bine tolerat de organism, care determină rar rejet prin activarea sistemului imun. Bateria pacemakerului este actual o baterie litiu-iod cu durată de viaţă lungă (aproximativ 12 ani), care permite anticiparea epuizării complete, consumul electric realizându-se progresiv, prin pierderea treptată a câte unui parametru până la oprirea completă. La pacemakerele mai vechi, bateria poate fi zinc-mercur cu durată scurtă de viaţă, de 2-3 ani, şi a cărei activitate se întrerupe brusc la epuizarea completă, fără a putea fi anticipată.

Modificarea duratei de viaţă a pacemakerului datorită consumul de energie în funcţie de nivelul de activitate al acestuia, determină modificarea parametrilor bateriei (voltaj, impedanţă). Astfel, statusul bateriei poate fi:

(1) BOL (beginning of life) când bateria este nouă având voltaj~2, 8V şi impedanţă sub 100 ohmi

(2) ERI (elective replacement indicator) când bateria este înainte de epuizarea completă, când încă toţi parametrii de funcţionare ai pacemakerului sunt activi, voltaj~2, 3V, impedanţa >10.000 ohmi;

(3) EOL (end of life) caracterizează epuizarea completă a bateriei, status la care e de evitat să se ajungă, în special la un pacient pacemaker-dependent; prezintă voltaj~2, 1V şi impedanţă >10.000 ohmi.

 

Pacemakerul livrează impulsul electric între două puncte numite electrozi. În funcţie de modul de aplicare a stimulilor, între cei doi electrozi de pe sonda bipolară sau între electrodul din vârful sondei şi cutia metalică, vorbim de stimulare bipolară sau unipolară. Sursa de energie (bateria pacemakerului) are un capăt negativ de unde sunt emişi electronii şi un capăt pozitiv unde electronii sunt atraşi. Stimularea catodică este considerată a fi cea mai eficientă, adică vârful cateterului de stimulare să fie negativ (catod), în timp ce polul pozitiv (anod) poate fi inelul metalic de pe sonda bipolară sau cutia pacemakerului. În stimularea unipolară, curentul electric traversează o arie corporală mare, cuprinsă între vârful sondei (negativ) şi cutia pacemakerului (pozitiv), care determină apariţia unui artefact de stimulare (denumit „spike”) mare pe electrocardiograma de suprafaţă. Acest tip de stimulare, poate antrena stimularea altor structuri extracardiace, cuprinse în aria de trecere a curentului electric (de exemplu muşchiul pectoral) şi poate, de asemenea, prezenta probleme de „pacing” şi „sensing” în cazul inflamaţiei buzunăraşului (de exemplu, imediat post-implantare de pacemaker) care poate determina îngreunarea transmiterii impulsului electric cu apariţia malfuncţiei de pacemaker. Stimularea bipolară relizată între cei doi electrozi ai sondei bipolare, nu întâmpină aceste probleme. Prezenţa spike-ului pe ECG în cazul acestui tip de stimulare este uneori greu de vizualizat, fiind foarte redus.

SURSE: 2 (pg. 4) ; 11 (pg. 4) ; 12 (pg. 4, 16, 24) ; 6 (pg. 255)


Data actualizare: 05-08-2013 | creare: 05-08-2013 | Vizite: 3238
Bibliografie
1. Barold S.S., Stroobandt R., Sinnaeve F. Cardiac Pacemakers Step by Step: An Illustrated Guide. Blackwell Futura Publishing, Oxford, 2004
2. Chow A., Buxton A. Implantable Cardiac Pacemakers and Defibrillators: All You Wanted to Know. BMJ Books, Blackwell Publishing Ltd., Oxford, 2006; 1-69, 134-169
3. Natale A. Handbook of Cardiac Electrophysiology. Informa UK Ltd., 2007; 6:61-66, 15:193-197
4. Braunwald E. Heart Disease Tratat de Boli Cardiovasculare. vol.1, Ed. M.A.S.T., 2000; 23:705-731
5. Carp C. Tratat de Cardiologie. vol.1, Ed. Medicală Naţională, Bucureşti, 2002; 28:898-915
6. Bennett D. Cardiac Arrhythmias: Practical Notes on Interpretation and Treatment. 7th ed., Hodder Arnold, London, 2006; 23:228-235, 24:236-279
7. Guidelines for Cardiac Pacing and Cardiac Resynchronization Therapy: The Task Force for Cardiac Pacing and Cardiac Resynchronization Therapy of the European Society of Cardiology, 2007. Developed in Collaboration with the European Heart Rhythm Association; link: https://eurheartj.oxfordjournals.org/content/28/18/2256.full.pdf+html
8. Electrocardiographic Diagnosis of Miocardial Infarction and Ischemia During Cardiac Pacing; link: https://www.tape.com.tr/arsiv%5Csubat_2005%5Csubat2005_c3_s1_k1.pdf
9. ACC/AHA/NASPE 2002 Guideline Update for Implantation of Cardiac Pacemakers and Antiarrhythmia Devices; link: https://circ.ahajournals.org/content/106/16/2145.full.pdf
10. Yan G.X., Kowey P. Management of Cardiac Arrhythmias. 2nd ed., Humana Press, 2011; 14:305-319
11. HRS/ACCF Expert Consensus Statement on Pacemaker Device and Mode Selection; link: https://content.onlinejacc.org/article.aspx?articleid=1302057
12. Love C.J. Cardiac Pacemakers and Defibrillators. 2nd ed., Landes Bioscience, Texas, 2006; 4-116
13. Wang P. New Arrhythmia Technologies. Blackwell Futura Publishing, 2005; 17:154-158
14. Dobreanu D. Fiziologia aparatului cardiovascular: Note de curs. University Press, Tg. Mureş, 2005; 2:8-14, 3:18-27
15. Guyton A., Hall J. Textbook of Medical Physiology. 11th ed., Elsevier Saunders, Philadelphia, 2006; 10:116-120
16. Senagore A. The Gale Encyclopedia of Surgery: A Guide for Patients and Caregivers. vol.3, Thomson Gale, 2004; 1079-1081
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!