Ablația prin radiofrecvență în sindromul Brugada

Ce reprezintă sindromul Brugada?

Sindromul Brugada reprezintă o patologie aritmică rară a cordului, caracterizată din punct de vedere electrocardiografic prin apariția blocului major de ramură dreaptă în asociere cu supradenivelarea segmentului ST în derivațiile precordiale drepte. Este asociată frecvent cu episoade de fibrilație ventriculară, o aritmie malignă ce crește considerabil riscul de moarte subită cardiacă, mai ales în cazul persoanelor tinere de sex masculin ce au un cord normal structural. Pacienții pot rămâne asimptomatici, modificările electrocardiografice instalându-se spontan sau după inducție farmacologică, ceea ce ridică necesitatea monitorizării ECG-Holter (monitorizare electrocardiografică continuă pe o perioadă de minimum 24 de ore).

Diagnosticul sindromului Brugada se realizează pe baza informațiilor clinice și electrocardiografice. Suspiciunea de sindrom Brugada se ridică în cazul pacienților cu antecedente heredocolaterale pozitive și în cazul pacienților cu istoric de sincopă, dispnee nocturnă paroxistică sau convulsii. [1]

Management farmacologic

Cauza principală a sindromului Brugada este magnitudinea redusă a curenților de intrare, ceea ce impune ca terapie farmacologică acele clase de medicamente care cresc curenții de intrare sau care îi scad pe cei de ieșire. Medicamentele utilizate în mod curent sunt chinidina, cilostazolul sau bepridilul.

Ablația prin radiofrecvență în sindromul Brugada

Ablația prin radiofrecvență este o terapie salvatoare pentru majoritatea pacienților cu sindrom Brugada, în special în cazul celor care asociază episoade de fibrilație ventriculară.

De-a lungul timpului s-au utilizat diverse strategii pentru managementul pacienților cu sindrom Brugada, însă concluzia finală a fost că ablația epicardică prin radiofrecvență a tractului de ejecție al ventriculului drept reprezintă o alternativă eficace în cazul pacienților refractari la terapia medicamentoasă. [2]

Mappingul electroanatomic

Modelele animale experimentale au demonstrat faptul că substratul aritmogenic este situat la nivelul epicardului peretelui anterior al ventriculului drept.

Astfel, primul pas este mappingul sau studiul electrofiziologic care determină cu exactitate locația focarului ce cauzează aritmii. Mapa electroanatomică se realizează atât pentru epicardul și endocardul ventriculului drept, cât și pentru epicardul ventriculului stâng. Mappingul este o procedură minim-invazivă, realizată prin cateterism cardiac.

Tehnica ablației

Ablația se realizează prin cateterism, abordul fiind cel mai frecvent transfemural. Principiul de bază în ablația prin radiofrecvență este că utilizarea curentului alternativ produce necroză și întreruperea focarului aritmogenic sau a circuitelor aritmogenice. Se utilizează generatoare de curent electric cu frecvența de 300-750 kHz. Monitorizarea continuă a timpului de expunere, a puterii și a impedanței curentului electric sunt necesare pentru asigurarea eficacității procedurii și a siguranței pacientului.

Complicații

Ca orice altă intrvenție, ablația prin radiofrecvență presupune o serie de posibile complicații, chiar dacă se consideră că este o procedură relativ sigură. Complicațiile nespecifice se referă la hemoragia și infecția plăgii chirurgicale (în cazul management-ului postoperator necorespunzător), iar cele specifice sunt hemopericardul în cazul a 1% din pacienți, pericardită moderată ca severitate în cazul a 35% dintre pacienți și foarte rar pneumotorax, la o scurtă perioadă de timp după procedură. Este necesară monitorizarea postoperatorie continuă a pacientului pentru a putea decela instalarea complicațiilor și a începe management-ul corespunzător al acestora. [3]