Cardiostimularea electrică permanentă

©

Autor:

Cardiostimularea electrică permanentă

Cardiostimularea electrică permanentă este intervenția chirurgicală cardiovasculară de urgență efectuată în rândul bolnavilor depistați cu bradiaritmie (o tulburare de ritm cardiac caracterizată printr-un frecvență redusă a bătăilor cardiace, asociată riscului crescut de apariție a stopului cardiac).

Stimulatoarele cardiace electrice, cunoscute sub denumirea de pacemakere, au capacitatea de a identifica precoce fenomenele electrice patologice care apar în cadrul activității cardiace şi le poate corecta prin eliberarea stimulilor electrici la nivelul cordului.

În cadrul cardiostimulării electrice permanente derivațiile stimulatorului permanent sunt montate transvenos, sau în timpul efectuării unei toracotomii. [1], [2], [4]

Indicații

Cardiostimularea electrică permanentă este indicată în cazul persoanelor cu bloc atrioventricular de grad înalt clinic manifest, în cazul persoanelor cu bradicardie severă asociată riscului crescut de stop cardiac și în cazul persoanelor care au dezvoltat frecvent episoade sincopale. De asemenea, în cazul persoanelor cu anumite tipuri de tahiaritmii, montarea unui stimulator electric cu mecanism de acțiune accelerat poate duce la cuparea tulburării de ritm. Acesta din urmă acționează asemănator ventriculilor, înlocuind funcția ventriculară prin imprimarea, pentru o scurtă perioadă de timp, a unui ritm cardiac mai accelerat față de cel inițial.

Tratamentul ideal al tahiaritmiilor ventriculare presupune implantarea unor dispozitive care realizează cardioversia, defibrilarea şi stimularea cardiacă. Aceste dispozitive poartă denumirea de cardiovertor-defibrilator implantabil. [1], [3], [4]

Descriere. Notare

Pot fi descrise cinci tipuri de stimulatoare cardiace, notate în funcție de următoarele aspecte:

  • Cavitățile cardiace la nivelul cărora sunt implantate
  • Cavitățile cardiace la nivelul cărora este înregistrată activitatea electrică a cordului
  • Dacă stimulatorul implantat are capacitatea de a creşte frecvența cardiacă în momentul efectuării efortului fizic (funcție de modulare a frecvenței cardiace)
  • Modul în care stimulatorul acționează în momentul în care identifică apariția unui eveniment patologic (blochează sau activează stimularea cardiacă)
  • Dacă stimularea cardiacă are loc simultan în mai multe cavități cardiace (în ambele cavități atriale, în ambele cavități ventriculare).

 

În continuare vom descrie codurile utilizate pentru notarea stimulatoarelor:

  • I. Cavitatea cardiacă la nivelul căreia este localizat stimulatorul electric: atriu (A), ventricul (V) sau dual (A şi V).
  • II. Cavitatea cardiacă la nivelul căreia este monitorizată activitatea electrică a cordului: atriu (A), ventricul (V), dual (atât A, cât şi V).
  • III. Modul în care stimulatorul electric acționează în urma identificării unui eveniment patologic în cadrul activității electrice a cordului: fără răspuns (O), evenimentul patologic blochează modul de funcționare al stimulatorului electric (I), evenimentul patologic stimulează funcționarea stimulatorului electric (T), dual-evenimentele patologice identificate la nivelul activității electrice atriale activează stimulatorul electric, iar evenimentele patologice identificate la nivelul activității ventriculare blochează stimulatorul electric (D).
  • IV. Modularea frecvenței cardiace: stimulatorul este programabil, deci asigură modularea frecvenței cardiace (R); stimulatorul electric este neprogramabil, deci nu asigură modularea frecvenței cardiace (O).
  • V. Stimularea simultană a mai multor cavități cardiace: la nivelul atriilor (A), la nivelul ventriculilor (V); atât la nivelul atriilor, cât şi la nivelul ventriculilor (A şi D).


Cel mai frecvent utilizate sunt stimulatoareale electrice DDD sau VVI, asigurând o rată de supraviețuire mult mai îndelungată.

Diferența dintre cele două stimulatoare, VVI şi DDD, este că stimulatoarele fiziologice DDD, AAI şi VDD îmbunătățesc calitatea vieții şi scad riscul de apariție a insuficienței cardiace sau a fibrilației atriale.

În prezent, noile stimulatoare cardiace electrice construite prezintă în componență noi modele de baterii cu consum redus şi derivații care determină scăderea pragului de stimulare (derivații eliberatoare de corticosteroizi). Aceste două funcții prelungesc termenul de funcționare a stimulatorului electric. Modificarea modului de acțiune se realizează în momentul depistării unor evenimente patologice şi semnifică schimbarea implicită a modului de transmitere a stimulului electric. De exemplu, în cazul apariției unei fibrilații atriale, are loc schimbarea modului DDDR cu modul VVIR.

Erorile de funcționare a stimulatoarelor cardiace electrice presupun următoarele aspecte:

  • Sensibilitatea insuficientă sau excesivă pentru depistarea evenimentelor patologice apărute în cadrul activității electrice a cordului
  • Imposibilitatea de a menține în limite normale sau de a stimula ritmul cardiac
  • Aplicarea unor stimuli electrici care determină o frecvență anormală a cordului. [1], [2], [3], [4]


Complicații

Cele mai frecvente complicații apărute în urma implantării unui stimulator cardiac electric sunt reprezentate de tahicardii. Stimulatoarele electrice cardiace, care prezintă capacitatea de modulare a frecvenței cardiace, pot determina creşterea frecvenței de descărcare electrică ca urmare a activității musculaturii cardiace.

În cazul tahicardiei mediată prin intermediul unui pacemaker, stimulatorul aflat în condiții de bună funcționare este capabil să depisteze apariția unei extrasistole ventriculare sau a unui stimul electric transmis la nivelul atriilor, care activează stimularea electrică a ventriculilor sub forma unui ciclu cardiac repetitiv şi accelerat.

Autoinhibiția este o altă complicație care poate apărea în cadrul funcționării normale a stimulatoarelor cardiace electrice. Aceasta presupune blocarea stimulării electrice a cavităților ventriculare în urma identificării de către derivația ventriculară a stimulatorului electric bicameral, a unui impuls electric de stimulare a cavităților atriale.

Sindromul de pacemaker este o altă complicație catre poate apărea în cadrul mecanismului de funcționare a stimulatoarelor cardiace electrice. Acesta se caracterizează printr-un asincronism atrioventricular generat de către stimularea ventriculară, asincronism care se manifestă clinic prin apariția unor simptome neurologice (amețeli), respiratorii (dispnee) şi cervicale (perceperea de către bolnav a unor pulsații la nivelul gâtului).

Siguranța bolnavului este asigurată atunci când generatorul stimulatorului şi derivațiile nu se află în componența magnetului. Interferența ambientală poate fi generată de anumite surse de energie electrică, precum aparatele de RMN sau electrocauterul chirurgical, în cazul în care un bolnav cu implant de stimulator cardiac electric este supus unei efectuării unei rezonanțe magnetice nucleare sau unei intervenții chirurgicale în cadrul căreia este utilizat electrocauterul chirurgical.

O altă sursă electrică care ar putea determina apariția unei intrferențe este reprezentată de telefoanele mobile şi aparaturile electronice de siguranță (alarme, aparate de detectare a metalelor, etc.). Telefoanele mobile nu reprezintă un pericol atunci când sunt utilizate pentru convorbire; însă, menținerea telefonului mobil în vecinătatea zonei cardiace unde este localizat stimulatorul, ar putea determina apariția unor disfuncții ale acestuia din urmă. Totodată, trecerea prin aparatele de detectare a metalelor, fără ca bolnavul să rămână o anumită perioadă de timp în înteriorul acestor aparate, nu determină perturbări ale funcției stimulatorului cardiac electric.

În momentul efectuării intervenției chirurgicale de implantare a stimulatorului cardiac electric pot aparea complicații precum hemoragie, perforație a muşchiului cardiac sau pneumotorax.

Complicațiile apărute în urma efectuării intervenției chirurgicale de implantare a stimulatorului cardiac electric sunt reprezentate de deplasarea derivațiilor, infecții postoperatorii şi migrenă indusă de generatorul de impulsuri. [1], [2], [3], [4]


Data actualizare: 27-02-2018 | creare: 27-02-2018 | Vizite: 691
Bibliografie
1. Manualul MERCK, Ediția a-XVIII-a, Editura All, Bucureşti, 2016
2. Fauci, Braunwald, Isselbacher, Wilson, Martin, Kasper, Hauser, Longo, HARRISON Principiile Medicinei Interne vol.I și II, Ediția a-XIV-a, Ediția a-II-a în Limba Română, Editura Teora, 2003
3. Pacemaker?, link: http://www.heart.org/idc/groups/heart-public/@wcm/@hcm/documents/downloadable/ucm_300451.pdf
4. Pacemakers and Implantable Cardioverter-Defibrillators, link: https://emedicine.medscape.com/article/162245-overview
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.