Sigmoidoscopia flexibilă

Sigmoidoscopia flexibilă este o procedură medicală minim invazivă, care permite evaluarea internă a unei porțiuni din intestinul gros - colonul sigmoid și rectul. Manevra este realizată cu ajutorul sigmoidoscopului, acesta fiind un tub flexibil cu o parte luminoasă, o cameră video încorporată și un dispozitiv pentru recoltare.

Sigmoidoscopul este introdus pe linie anală, ajungând până la aproximativ 60 de centimentri în interiorul colonului. Astfel, poate fi evaluată mucoasa intestinală pe această porțiune, pot fi vizualizate eventualele obstrucții, inflamații sau sângerări și pot fi recoltate probe biologice (biopsie) dacă este necesar. Prin această procedură nu poate fi vizualizat tot colonul, de aceea existența unor tumori malingne sau polipi intestinali dincolo de valva ileocecală, nu poate fi evidențiată prin intermediul sigmoidoscopiei. (1), (2), (6)

Din punct de vedere istoric, prima vizualizare intracolonică a fost realizată de Dr. Matsunaga din Japonia, în 1958, cu ajutorul unui gastroscop. Ulterior, în 1963 Dr. Overholt a folosit cu succes primul sigmoidoscop flexibil, acesta fiind un gastroscop îmbunătățit prin adăugarea fibrelor optice. Mai târziu a apărut sigmoidoscopul modern, conectat la un procesor video. (7)

În funcție de simptomatologia pacientului, alternativele sigmoidoscopiei flexibile includ colonoscopia prin intermediul căreia poate fi examinat colonul în întregime, CT colonografia - utilă când colonoscopia este contraindicată, clisma cu Bariu, dar și sigmoidoscopia rigidă. Sigmoidoscopia flexibilă este însă mai des utilizată decât cea rigidă, pentru că oferă o mai bună vizualizare a colonului și este mai ușor de suportat de către pacient. Spre deosebire de cea flexibilă, sigmoidoscopia rigidă permite evaluarea unei porțiuni mai mici din colon, aproximativ 20 de centimetri, cuprinzând partea distală a colonului sigmoid și rectul, fiind mai des utilizată doar pentru evaluarea internă a rectului. (6), (8)

Indicații

Sigmoidoscopia flexibilă este practicată pentru investigarea amănunțită a unor simptome precum:

• tulburări de tranzit intestinal – episoade repetate de diaree și/sau constipație persistentă;
• pierderi de sânge de la nivelul intestinului – scaune cu sânge, scaune hemoragice;
• anemie cauzată de sângerările intestinale.
  

Prin vizualizarea părții interioare a sigmoidului și a rectului, această procedură permite diagnosticarea unor afecțiuni mai mult sau mai puțin grave - polipii intestinali colorectali (tumori benigne), cancerul colorectal, colita ulcerativă, boala Crohns, eventualele obstrucții, inflamații și sângerări intestinale. Având în vedere capacitatea sigmoidoscopului de a realiza biopsie, se pot recolta porțiuni din țesutul cu probleme, porțiuni care sunt ulterior trimise la laborator și analizate anatomopatologic, putându-se oferi în acest fel un diagnostic cert în ceea ce privește natura sau gravitatea neregularităților descoperite. De cele mai multe ori, biopsia colorectală se realizează în cazul suspectării unui cancer colorectal, pentru a stabili gradul de evoluție și agresivitatea acestuia.

De asemenea, pentru a preveni apariția cancerului la acest nivel, prin intermediul sigmoidoscopului pot fi eliminați polipii colorectali (formațiuni benigne) care pot constitui totodată și o probă de biopsie. De aceea, pentru a preveni dezvoltarea unei tumori maligne, în cazul pacienților care prezintă în antecedentele heredocolaterale rude primare care au suferit de cancer colorectal, se recomandă monitorizarea zonei intestinale prin efectuarea repetată de colonoscopii sau sigmoidoscopii. Totodată, sigmoidoscopul este util în cazul obstrucțiilor intestinale, pe care le poate elimina, dar și pentru a identifica ariile de inflamație de la nivelul mucoasei intestinale și sursa sau sursele de sângerare. (4), (6), (8)

Pacientul are datoria de a informa medicul cu privire la alte tratamente pe care le urmează – tratament cu insulina, aticoagulante, aspirină, vitamina E, antiinflamatoare nesteroidine, antibiotice etc. (3)

Pregătirea pacientului

Recomandările în ceea ce privește pregătirea pacientului pentru efectuarea sigmoidoscopiei flexibile se referă la alimentația acestuia cu o zi înainte de realizarea procedurii. Pacientul trebuie să știe că pentru o bună vizualizarea a colonului său, trebuie să aibă un conținut intestinal cât mai redus. De aceea, este de preferat ca ultima masă să nu conțină alimente solide, ci mai degrabă alimente cu tranzit rapid, să se asigure un aport crescut de apă cu 24 de ore înaintea testului și de asemenea, poate fi recomandată de către medic folosirea unor laxative puternice care să curețe eficient colonul. Există și situații în care se realizează sigmoidoscopie flexibilă fără nicio restricție asupra dietei și fără administrare de laxative înainte, însă cu efectuarea unei clisme, care ajută la curățarea colonului, cu aproximativ 30-60 de minute în prealabil. (4)

Ulterior, pacientul este așezat pe o parte, cu genunchii aduși la piept, fără să necesite administrarea de analgezice sau sedative în prealabil. Durata sigmoidoscopiei este cuprinsă între 5-10 minute, maxim 20 minute în situații excepționale, nu este o procedură confortabilă, dar nu provoacă dureri insuportabile, deci nu necesită anestezie. Pentru a evita leziunile cauzate de introducerea tubului, la nivelul orificiului anal se folosește un gel cu rol de lubrifiant. (4), (6)

Deoarece prin tubul sigmoidoscopului în intestin este introdus și aer, care permite destinderea pereților intestinali pentru o mai bună vizualizare, este posibil ca pacientul să manifeste crampe ușoare, flatulențe și nevoie de defecație atât în timpul procedurii, când sunt executate mișcările tubului, cât și după executarea acesteia. (8)

Un alt efect care urmează procedurii este o ușoară sângerare care apare în situația în care cu ajutorul sigmoidoscopului a fost prelevat material biologic sau au fost excizați polipi. Există și riscul unei perforări intestinale dacă procedura nu a fost executată corespunzător, însă această problemă poate fi rezolvată printr-o intervenție chirurgicală. (4), (6)

Contraindicații

Chiar dacă sigmoidoscopia flexibilă este o procedură considerată minim invazivă, fără prea multe riscuri atunci când este realizată corespunzător, există totuși unele situații în care nu este indicată. Câteva dintre acestea sunt: perforațiile intestinale, diverticulita acută, peritonita, afecțiuni cardio-pulmonare grave, lipsa pregătirii corespunzătoare a pacientului anterior desfășurării procedurii și lipsa de cooperare a pacientului, spre exemplu în situația bolnavilor psihici. (5)

Riscurile sigmoidoscopiei flexibile depind foarte mult de profesionalismul cu care această procedură este realizată. Medicul trebuie să aibă grijă să nu forțeze tubul în interior dacă spațiul nu permite, să folosească aer atât cât e nevoie ca să poată destinde lumenul și să dețină controlul instrumentului, pe care să îl manevreze cu grijă, orientându-se după imaginile obținute, corelate cu aspectele anatomice specifice teritoriului respectiv. Dacă este necesar, pentru o mai bună vizualizare din mai multe unghiuri, poziția pacientului poate fi schimbată în timpul procedurii. (5), (8)

Rezultatele sigmoidoscopiei flexibile

Chiar dacă această procedură durează doar câteva minute, în cazul recoltării de material biologic, pentru elaborarea rezultatelor de laborator sunt necesare câteva zile. În urma biopsiei realizată cu ajutorul sigmoidoscopului și în urma evaluării microscopice a prelevatului, poate fi confirmat sau infirmat un presupus diagnostic. Dacă rezultatul sigmoidoscopiei este pozitiv, înseamnă că există polipi colorectali canceroși și sunt recomandate investigații suplimentare, printre care și efectuarea colonoscopiei. (6)