Anus contra naturii

©

Autor:

Anusul contra-naturii reprezinta legarea chirurgicala a tubului digestiv la peretele anterior abdominal, metoda aleasa in urma unui tratament chirurgical colic sau rectal cu extirparea unui segment mai lung sau mai scurt, in functie de situatie, de intestin. Acest segment poate fi colon, situatie in care procedura poarta denumirea de colostomie sau ileonul, situatie in care procedura se numeste ileostomie. In ceea ce urmeaza vor fi prezentate separat ambele variante.

Colostomia

Colostomia este o procedura medicala care aduce un capat al intestinului gros la nivelul peretelui abdominal. Scaunul se va elimina intr-o punga speciala, atasata la abdomen.

Acest tip de procedura este realizat in general dupa:
- obstructie intestinala
- rezectie intestinala
- leziuni intestinale

Colostomia poate fi pe termen limitat sau permanenta. Aceasta este realizata in timp ce pacientul este sub anestezie generala si poate fi efectuata prin mai multe modalitati: deschisa - cu efectuarea unei incizii la nivelul abdominal sau laparoscopic care implica utilizarea unei camere si a unor instrumente speciale introduse prin intermediul unor mici incizii.

Tipul de abordare depinde de necesitatea sau nu de a se efectua alte proceduri. In general, incizia se face in partea centrala abdominala (hipogastru). Rezectia sau reparatia intestinala este refectuata in functie de situatie.

In cazul colostomiei, un capat al colonului sanatos este scos catre exterior prin peretele abdominal, de obicei pe partea stanga. Marginile colonului sunt lipite la tegumentul peretelui abdominal. O punga numita aplicatoare de stoma este plasata in jurul deschiderii pentru a permite strangerea materiilor fecale.

Colostomia poate fi temporara. Daca interventia chirurgicala se realizeaza pe o parte a intestinului gros, colostomia va permite celeilalte parti sa se „odihneasca” pana la refacerea pacientului. Odata ce organismul s-a refacut, se va face o alta interventie chirurgicala de reatasare a capatului intestinal la restul intestinului. In general, aceasta ulterioara interventie se realizeaza la 12 saptamani de la prima.

De ce se realizeaza aceasta procedura?

- infectia abdominala, precum diverticulita perforanta sau abces
- leziuni ale colonului si rectului (poate fi vorba de leziuni impuscate)
- obstructie intestinala
- cancer colo-rectal
- leziuni sau fistule perineale (regiunea dintre anus si vulva in cazul femeilor si dintre anus si scrot la barbati)

Alegerea intre o colostomie temporara sau una permanenta se face in functie de fiecare caz in parte. In cele mai multe cazuri, colostomia este temporara.

Care sunt riscurile colostomiei?

Riscurile care deriva din utilizarea anesteziei:
- probleme respiratorii
- reactii alergice la medicamente

Reactii care pot aparea in cazul oricarei interventii chirurgicale:
- sangerare

Alte riscuri:
- hemoragii intra-abdominale
- afectarea organelor din vecinatate
- aparitia unei hernii la nivelul locului de sutura
- prolapsul colostomiei
- infectii, in special infectii pulmonare, urinare, sau digestive
- ingustarea sau obstructia deschiderii colostomiei
- cicatrici si aderente care pot produce obstructie intestinala
- iritatie tegumentara
- ruperea locului de incizie

Care sunt asteptarile dupa procedura?

Pacientul va fi internat aproximativ trei - sapte zile. Este posibil sa fie necesar sa stea mai mult in situatia in care colostomia a fost realizata ca procedura de urgenta.

In ziua operatiei, pacientul ar putea fi lasat sa tina in gura cubulete de gheata pentru a ameliora setea. In ziua urmatoare, pacientului i se permite in general sa bea lichide clare. Treptat, medicul va adauga fluide mai groase, apoi alimente moi, in timp ce intestinele incep sa-si reia functia. Este posibil ca pacientul sa inceapa sa manance normal a doua zi dupa interventie.

Colostomia permite scurgerea materiilor fecale din colon in punga de colostomie. In general scaunul este mai moale, mai lichid decat in cazul unui scaun eliminat in mod normal. Textura scaunului depinde de partea pe care s-a realizat colostomia.

Care este prognosticul in cazul colostomiei?

Inainte ca pacientul sa fie externat, acesta va fi invatat despre ce dieta trebuie sa aiba si cum sa ingrijeasca colostomia.

Ileostomia

Ileostomia reprezinta realizarea chirurgicala a unei deschideri la nivelul peretelui abdominal cu scopul de a elimina materiile fecale din organism atunci cand colonul sau rectul prezinta patologii care le fac nefunctionale.

Inaintea rezlizarii interventiei chirurgicale prin care se creeaza ileostomia, este posibil sa se realizeze o alta interventie prin care colonul, rectul sau doar o parte a intestinului subitre sa fie rezecate.

Exista posibilitatea ca ileostomia sa fie necesara doar pentru o perioada scurta de timp sau poate fi necesara pe termen lung. Atunci cand este pentru termen lung, motivul este in general rezectia intregului intestin gros si a rectului.

Pentru crearea unei ileostomii, chirurgul realizeaza o incizie la nivelul peretelui anterior abdominal pentru a realiza stoma. Partea din intestinul subtire care este cea mai indepartata de stomac se aduce catre exterior si se utilizeaza ca stoma.

In momentul in care pacientul priveste stoma, de fapt se uita la peretii intestinului (interiorul acestora).

Uneori ileostomiile sunt realizate ca prim pas in formarea unui rezervor anal ileal, numit „punga J”

De ce se realizeaza ileostomia?

Ileostomia se realizeaza in cazul problemelor legate de intestinul gros, probleme atat de grave incat nu mai pot fi rezolvate fara interventie chirurgicala.

Multiple patologii pot duce la o astfel de complicatie, printre care:
- boala intestinala inflamatorie (colita ulcerativa sau boala Crohn), aceasta este principala cauza
- neoplasm de colon sau neoplasm rectal
- polipoza familiala
- anomalii congenitale
- traumatisme care vizeaza intestinele sau alte urgente intestinale

Ileostomia este pe termen scurt sau lung in functie de reversibilitatea situatiei. Daca interventia chirurgicala se realizeaza pe o parte a intestinului gros, medicul ar putea considera necesar sa lase partea sanatoasa de intestin sa se „odihneasca” iar pacientul va folosi ileostomia cat timp se reface dupa interventia chirurgicala. In momentul in care nu mai este necesar, pacientul va fi supus unei alte interventii chirurgicale pentru a i se reatasa capetele intestinului subtire, iar apoi nu va mai fi necesara ileostomia.

Atunci cand ileostomia este realizata pentru termen scurt, aceasta inseamna ca intregul colon a fost indepartat dar pacientul inca mai are parte din rect.

Care sunt riscurile ileostomiei?

Este necesar ca pacientul sa discute cu medicul despre posibilele riscuri si complicatii ale acestei interventii.

Riscuri aparute in orice interventie chirurgicala:
- infectia taieturii
- cheaguri de sange in vasele de la nivelul membrelor inferioare care ar putea ajunge la nivelul plamanilor
- probleme respiratorii
- infarct miocardic acut sau stop cardiac

Riscuri specifice acestei interventii chirurgicale sunt:
- hemoragie intra-abdominala
- lezarea viscerelor din vecinatate
- deshidratare in situatia in care se scurge o cantitate mare de apa din ileostomie
- dificultate in absorbtia nutrientilor din alimente
- infectie, inclusiv pulmonara, urinara sau digestiva
- vindecare anevoiasa a leziunii din perineu (in situatia in care s-a indepartat rectul)
- tesut cicatricial si aderente care pot produce obstructii intestinale
- ruperea operatiei

Care sunt pregatirile dinaintea ileostomiei?

Este necesar ca pacientul sa anunte medicul si asistenta medicala despre medicatia pe care o ia, indiferent pentru ce patologie este aceasta.

Inaintea interventiei, pacientul trebuie sa discute cu medicul urmatoarele lucruri:
- sexualitatea
- sarcina
- sportul
- locul de munca

Aceste informatii sunt utile pentru ca medicul sa stie exact ce fel de viata are pacientul si sa-i explice ce anume are voie sa faca si ce nu.

Cu doua saptamani inaintea interventiei chirurgicale:
- medicul poate solicita pacientului sa opreasca administrarea medicamentelor antiagregante plachetare sau anticoagulante. Printre acestea se numara si unele uzuale, eliberate fara prescriptie medicala, precum: aspirina, ibuprofen, naprosin s.a.
- medicul trebuie sa recomande pacientului care medicamente trebuie luate in ziua operatiei
- daca pacientul este fumator, recomandarea este oprirea fumatului.
- pacientul trebuie sa informeze medicul despre eventualele boli dinaintea operatiei; raceli, gripa, febra, herpes sau altele.
- se recomanda ca pacientul sa consume alimente bogate in fibre si sa bea intre sase si opt pahare de apa in fiecare zi.

In ziua dinaintea inerventiei:
- pacientul trebuie sa aiba un mic dejun usor si un pranz usor
- este posibil ca medicul sa-i ceara pacientului sa bea numai lichide clare precum suc clar si apa, in dupa-amiaza dinaintea interventiei
- pacientul nu are voie sa bea niciun fel de lichide dupa miezul noptii. Uneori medicul hotaraste ca pacientul sa nu bea nimic cu 12 ore inainte de interventie.
- este posibil ca medicul sa recomande pacientului sa ia laxative pentru a-si goli intestinele. Exista si posibilitatea efecturarii unei clisme.

In ziua interventiei:
- pacientul trebuie sa ia medicamentele pe care medicul i-a recomandat sa le ia.
- pacientul poate fi internat sau poate veni chiar in ziua interventiei, in functie de ceea ce stabileste impreuna cu medicul.

Care sunt pasii urmati dupa efectuarea ileostomiei?

Pacientul va fi internat intre trei-sapte zile dar trebuie sa tina cont de faptul ca aceasta perioada ar putea fi prelungita.

Ca si in cazul colostomiei, pacientul poate tine in gura cubulete de gheata pentru a-i usura setea iar treptat, va putea incepe sa manance normal, pornind cu lichide, apoi lichide groase, apoi alimente moi si abia apoi alimente normale.

Care este prognosticul in cazul ileostomiei?

Cei mai multi pacienti cu ileostomie sunt capabili sa-si reia activitatile cotidiene de dinainte de interventie, printre acestea o mare parte din sporturi, calatorii gradinarit, ciclism si alte activitati in aer liber sau lucru.

In situatia in care pacientul sufera de o boala cronica, precum boala Crohn sau colita ulcerativa, este posibil ca acesta sa necesite tratament medicamentos.

Data actualizare: 23-05-2013 | creare: 07-01-2013 | Vizite: 124220
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!