Sigilarea șanțurilor și fosetelor

Caria dentară este una dintre cele mai comune probleme de sănătate oro-dentară. Chiar dacă nu se cunosc în totalitate mecanismele prin care acționează și nici natura lor, stomatologia contemporană încearcă să intervină prin diverse metode profilactice cu rezultate promițătoare. Fie că este vorba de măsurile de igienă prin periajul corect ca metodă și frecvență sau utilizarea de produse adjuvante de tipul aței dentare, dușurilor bucale, fie prin terapii de tipul fluorizării, se urmărește îndepărtarea factorilor cauzali la diverse nivele. Sigilarea este un procedeu stomatologic de prevenire a cariei dentare la dinții tineri prin blocajul mecanic al zonelor retentive de pe relieful dinților în vederea obturării căilor de acces ale microorganismelor spre țesuturile odontale vulnerabile. Dinții umani au o configurație destul de complexă și anumite elemente de pe suprafața lor sunt considerate ca fiind negative datorită faptului că retenționează resturi în timpul alimentației și, implicit, bacterii ce se dezvoltă în aceste spații retentive greu sau aproape imposibil de igienizat prin metode obișnuite. Astfel, șanțurile și fosetele, chiar dacă fac parte din anatomia dintelui, devin un factor de risc important în etiologia cariei dentare. În acest sens, încă din 1985 Wilson a promovat soluția de prevenire a cariei prin închiderea spațiilor cu materiale speciale crescând astfel, rezistența dinților la carii.

De ce este necesară sigilarea?

Numeroase studii clinice au demonstrat eficiența sigilării dinților ca metodă de profilaxie. Beneficiile pe care le are metoda sunt următoarele:
- obturează traiectul de acces al microorganismelor patogene în zonele cu predispoziție maximă de dezvoltare a leziunii, meterialul umple defectul în mod etanș;
- prin nivelarea suprafeței și dispariția elementelor negative de relief facilitează și îmbunătățeste rezultatele măsurilor de igienă bucală – periuța de dinți abordează mult mai eficient suprafețele;
- scade suprafața de atașare a unor bacterii la structurile dure dentare reducând contactul direct cu ele;
- efectul este cu atât mai important, cu cât metoda e folosită pe dinții tineri cu susceptibilitate maximă la atacul carios;
- estetica naturală a dinților nu este afectată, materialele fiiind aplicate în zone puțin vizibile și au nuanțe și transluciditate acceptabile;
- nu este deloc dureroasă, nu este traumatizantă pentru copii;
- materialele sunt biocompatibile și suficient de dure pentru a rezista forțelor de masticație;
- este ieftină și accesibilă în orice unitate de tratament stomatologic.

Când se recomandă efectuarea sigilării?

În primii 4 ani după erupție, atâta timp cât dinții încă nu sunt afectați carios. Recomandările speciale includ:
- șanțurile și fosetele molarilor, premolarilor și incisivilor atunci când sonda le agață, însă caria nu e dezvoltată încă;
- pacienții care dezvoltă rapid carii, se monitorizează și se sigilează imediat după erupție dinții intacți;
- copii care consumă multe dulciuri favorizând multiplicarea bacteriană patogenă;
- pacienții cu nevoi speciale, la care igiena orală nu este satisfăcătoare sau care nu își pot efectua igiena;
- copii din medii sociale defavorizate, cu acces limitat la serviciile stomatologice, pentru prevenirea patologiei induse de caria dentară;
- dinții cu anomalii de dezvoltare.

Vârsta optimă este între 3-4 ani pentru dinții de lapte, și de 6-7 / 11-13 pentru cei maturi tineri.

Când sigilarea nu mai este o soluție?

- Dacă dintele prezintă deja procese carioase;
- Au trecut mai mult de 4 ani de la erupție. În acest caz este foarte posibil ca dintele să fie deja afectat de carie sau, dimpotrivă, să nu prezinte nicio carie, sigilarea fiind inutilă deoarece dintele a depășit perioada critică;
- Dacă șanțurile și fosetele sunt largi, neretentive – sigilarea nu are justificare;
- Nu se sigilează premolarii, decât la copiii susceptibili la carie;
- Când pacienții nu sunt colaboranți.

Cum se face sigilarea?

Este simplă, însă de acuratețea ei depinde succesul manoperei. Timpii de realizare sunt:
1. Izolarea dintelui și curățirea acestuia prin periaj profesional pentru ca pe suprafață să nu rămână resturi de placă sau bacterii care să se interpună între material și smalț; se folosesc paste speciale care nu conțin fluor (fluorul împiedică demineralizarea necesară în următorii timpi, pentru asigurarea retenției sigilantului);
2. Spălarea și se uscarea sub jet de aer, pentru că materialul nu trebuie să contacteze apa;
3. Demineralizarea suprafeței de sigilare timp de 1-2 minute (1 pentru dinți permanenți și 2 pentru dinții temporari). În acest scop se folosesc acizi speciali pentru a crea locusuri microscopice în care să poată pătrunde sigilantul;
4. Spălarea cu jet de apă a resturilor de acid și uscarea pentru a nu permite contactul dintelui cu saliva;
5. Aplicarea sigilantului astfel încât minim 2 mm din adâncimea depresiunilor să fie acoperite, se așteaptă câteva secunde pentru ca acesta să pătrundă cât mai adânc;
6. Fotopolimerizarea materialului și verificarea corectitudinii sigilării, ștergerea suprafeței cu o buletă îmbibată cu alcool;
7. Verificarea ocluzală pentru a aprecia dacă mărimea acesteia nu este exagerată și va permite masticația și mișcările de lateralitate în limite normale, finisarea;
8. Indicația de prezentare o dată la 6 luni la stomatolog, pentru a aprecia eventuala deteriorare și evoluția proceselor carioase.

Care este prognosticul unei sigilări?

Studiile efectuate în acest sens arată că din 10 sigilări, cam 8 rezistă în primul an, iar după 5 ani - 4. Dacă materialul cade, trebuie repetată procedura.

Cum motivăm copiii sa accepte acest tratament preventiv?

Motivul pentru care vizita la stomatolog devine o adevărată dramă pentru un copil (și nu doar) este datorat fie unor experiențe neplăcute, fie asocierii medicului cu o sursă de durere, injecții și, consecutiv, lacrimi. Pacientul mic trebuie convins de necesitatea profilaxiei cariilor și asigurat că ceea ce i se va face nu provoacă niciun fel de durere și că de fapt vrem să lipim pe dinte un scut de protecție ca să îl facem mai puternic în lupta cu bacteriile. Fiecare etapă trebuie explicată minuțios și cu răbdare pentru ca micul pacient să aibă siguranța și încrederea în medic și părinți.