Rezectie de radacina dentara

Radacinile dentare se extind in osul mandibular pentru a fixa dintii. Majoritatea dintilor au doua sau mai multe radacini, cu exceptia dintilor frontali care au doar una. Virful fiecarei radacini dentare este denumit apex. Prin apex, nervii si vasele de singe pot sa faca legatura cu mandibula, printr-un canal din interiorul dintelui care ajunge in camera pulpei in interiorul coroanei dentare.

Rezectia radacinii dentare este o procedura care consta din inlaturarea virfului radacinii si a tesutului osos infectat din jur, precedata sau nu de un tratament endodontic corect si de obturatia perfecta a canalului, prin obturatia retrograda, folosind cement.

Intr-o procedura a canalului radicular, canalul va fi curatat iar orice tesut inflamat sau infectie inlaturata. O rezectie de radacina dentara difera de aceasta procedura prin excizia unei radacini a dintelui. Pentru unii pacienti va fi necesara si rezectia unei portiuni din coroana dintelui sau chiar a dintelui pe care radacina il sustine.

Inainte de rezectia radacinii dentare este necesara curatarea canalului, totusi cele doua sunt proceduri fundamental diferite.

Rezectia radacinii dentare era o procedura destul de populara, care astazi a fost inlocuita in mare parte de tehnici moderne, dentistul avind mai multe optiuni. De exemplu, medicul poate extrage doar dintele, inlocuindu-l cu un implant dentar. Rezectia radacinii dentare poate fi folosita eficient pentru a combate caria dentara, a trata fractura dintelui sau pierderea osului mandibular.

Indicatii

Recomandarile in cazul rezectiei de radacina dentara pot fi grupate in citeva categorii:
- probleme anatomice care nu permit curatarea si obturarea corecta a canalului
- probleme ale restaurarii protetice a dintilor implicati
- fracturi orizontale ale radacinii cu necroza apicala
- obstacole ale lungimii canalului radicular care nu pot fi eliminate prin tratament endodontic
- erori de procedura in tratamentul endodontic
- leziuni periapicale severe care nu pot fi eliminate prin tratamentul canalului.

Succesul chirurgiei endodontice variaza in functie de motivul procedurii. In cazul unui tratament fara succes al canalului, procedura poate fi optimizata prin rezectia radacinii radiculare.

In cazul problemelor anatomice care incapaciteaza un tratament corect endodontic, acestea pot cuprinde calcificari de-a lungul canalului, radacina curbata, canale inguste. Cind aceste probleme anatomice nu permit tratamentul corect, solutia optima este inlaturarea portiunii de radacina si sigilarea.

Dintii reconstruiti cu proteza care prezinta infectii periapicale pot fi o problema in cazul unui nou tratament endodontic. Accesul la canalul radicular poate compromite rezistenta coroanei proteza. De asemenea, anumiti dinti sunt reconstruiti prin dispozitive metalice coronare, a caror inlaturare din canal poate determina fractura dintelui. In acest caz, singura solutie conservatoare este rezectia apexului cu tesut infectat si sigilarea radacinii.

Ocazional, dupa o fractura traumatica radiculara, fragmentul apical sufera necroza pulpei dentare. Deoarece abordul endodontic in acest caz nu este sigur, se recomanda rezectia chirurgicala dupa tratamentul endodontic al portiunii coroanei.

Uneori canalele pot fi blocate de obiecte straine cum sunt instrumente rupte (ace de canal fracturate), materiale de restaurare dentara. In cazul leziunilor apicale ale dintilor cu astfel de probleme, aceste materiale artificiale trebuie inlaturate chirurgical alaturi de o portiune de radacina.

Erorile procedurale in tratamentul endodontic pot fi reprezentate de obturatiile incomplete sau excesive, rutele false create, granulomul rezidual.

In cazul unor leziuni periapicale severe, curatarea canalului si tratamentul, in absenta tratamentului chirurgical, pot determina agravarea infectiei cronice prin introducerea germenilor din cavitatea orala.

Procedura

De obicei, rezectia poate fi efectuata pentru toate grupele de dinti, dar indicatia este nuantata in functie de situatia antomica diferita a radacinilor dentare, a osului maxilar si a cavitatilor anatomice adiacente. De aceea, interventia este limitata in cazul molarilor secundari superiori si inferiori, cit si pentru premolarii inferiori; in aceste cazuri dificultatea chirurgicala este reprezentata de vecinatatea foramenului mentonului si implicit de catre vascularizatia si inervatia mentonului (posibilitatea producerii leziunilor).

Aceasta interventie este efectuata frecvent in scaunul stomatologic si nu implica instrumentar complicat. Anestezia folosita este de obicei locala sau in unele cazuri (pacienti dificili, anxiosi) se poate folosi anestezia generala. Chiar si in cazul anesteziei locale, procedura nu este dureroasa.

Inainte de efectuarea procedurii de rezectie, pacientul va necesita probabil un tratament al canalului. Acesta este efectuat sub anestezie locala, pacientul fiind constient. Pentru rezectia radacinii dentare medicul va practica citeva incizii gingivale pentru a expune radacinile dintelui. Se efectueaza o incizie mucoperiosteala, descoperind membrana mucoasa si masa osului.

Dupa expunere se va folosi un sfredel pentru a mentine radacina separata de restul dintelui. Se va inlatura tesutul osos afectat si apexul radacinii. Canalul dentar este curatat mecanic, spalat si apoi obturat cu un cement. Daca permeabilitatea canalului nu este stabilita se sigileaza. In unele situatii, defectul osos care persista dupa chiuretajul procesului patologic este foarte sever iar capacitatea corpului de a-l reface este depasita. Pentru a stimula procesul de osteogeneza, se poate folosi os sintetic sau bio-os.

Dupa extragerea radacinii dentare plaga operatorie va fi spalata cu solutie fiziologica si inchisa cu suturi. Suturile sunt din fire non-absorbabile care vor fi suprimate dupa 7 zile. Dupa rezectie dintii vor fi protejati pentru o perioada de timp prin evitarea alimentelor dure si a cresterii efortului de masticatie. Se va implanta coroana care va fi inlaturata dupa citeva luni si inlocuita cu un model permanent. Pacientul va urma un regim antibiotic si va folosi apa de gura antimicrobiana pentru a preveni infectiile.

Imediat dupa procedura de rezectie a radacinii dentare, va apare tumefierea si singerarea usoara locala, pentru citeva zile. Daca edemul persista, agravarea sa cit si durerile severe dentare la citeva zile dupa interventie sugereaza prezenta complicatiilor septice. Pentru a preveni aceste complicatii, medicul trebuie sa foloseasca medicatie adecvata. Pacientul va fi sfatuit sa evite mestecatul alimentelor in zona afectata pina la suprimarea firelor (citeva saptamini).

La urmatoarele vizite la dentist acesta va examina vindecarea corecta a gingiei. Dupa vindecare se vor putea incepe efectuarea altor proceduri dentare necesare.

Daca recomandarile procedurii sunt corecte iar tehnica este adecvata, rezectia radacinii dentare este o metoda care permite conservarea unor dintii care altfel ar fi pierduti prin extractie. Procedura trebuie practicata de cit mai multi stomatologi si recomandata mai frecvent pacientilor.

In cazul rar in care un dinte nu raspunde la tratamentul canalului, un nou tratament al canalului radacinii nu este o optiune viabila, interventia chirurgicala a radacinii poate salva dintele. Aceasta procedura este rezectia radacinii. De asemenea, se cunoaste ca scopul rezectiei radacinii dentare este de a inlatura virful radicular si tesutul vecin infectat, in cazul dintilor cu abces. Aceasta procedura ofera de asemenea posibilitatea de a detecta posibile fracturi ale radacinii.

Riscurile procedurii

Desi marea majoritate a rezectiilor radacinii dentare nu au complicatii, exista si riscuri implicate. Cea mai importanta complicatie este infectia, usor de prevenit daca pacientul urmeaza recomandarile de ingrijire la domiciliu ale medicului. In timpul operatiei pot fi afectati dintii vecini. Pot apare fisuri ale sinusului in rezectia practicata molarilor superiori.