Albirea dentara

©

Autor:

Albirea dentara este o procedura frecventa in stomatologia cosmetica. Aceasta restabileste culoarea naturala a dintilor sau exagereaza albul dentar. Exista multiple metode disponibile, precum periajul, benzile de albire, gelurile, carioca, albirea laser si albirea naturala. Metodele de albire folosesc peroxidul carbamid care reactioneaza cu apa pentru a forma hidrogenul peroxid. Astfel, o solutie de 15% de peroxid carbamid este echivalent cu 5% solutie de peroxid hidrogen.

Agentul oxidant penetreaza porozitatile din structura de cristal a smaltului si albeste depozitele de dentina. Albirea laser foloseste energia luminii pentru a accelera procesul de albire.

Albirea dintilor nu este o inventie a societatii moderne, romanii antici, de exemplu, foloseau urina si lapte de capra ca produs de intretinere si albire a dintilor.

Albirea dentara este ideala pentru persoanele care au o dantura sanatoasa, fara lucrari efectuate. Indivizii cu tonuri de galben a dintilor raspund cel mai bine. Totusi, aceasta procedura cosmetica nu este recomandata pentru toti pacientii stomatologici.

Cauzele decolorarii dintilor

Dentitia intermediara a unui copil este in general mai alba decit cea permanenta a adultului. Pe masura ce individul imbatrineste, dentitia adulta devine frecvent mai inchisa la culoare, datorita modificarilor structurii minerale a dintilor, pe masura ce smaltul devine mai poros si deficitar in fosfat. Dintii pot deveni de asemenea patati de pigmenti bacterieni, coloranti alimentari artificiali sau naturali, precum carotenoizii si xantonoidele. Unele medicamente antibacteriene precum tetraciclina pot pata dintii sau reduce stralucirea smaltului. Ingestia lichidelor colorate precum cafeaua, ceaiul si vinul rosu pot de asemenea colora dintii.

Alte cauze

- tetraciclinele
- hipoplazia smaltului
- fluoroza
- imbatrinirea dintilor: dintii devin mai galbeni sau opaci dupa virsta de 50 de ani
- tigarile
- clorhexidina - produs bacteriostatic si bactericid folosit ca antiseptic in apele de gura si pastele de dinti pentru tratamentul gingivitei si a halitozei.

Hipoplazia smaltului

Este o anomalie a dintilor, care se manifesta prin portiuni lipsa sau diminuate a smaltului dintilor permanenti. Fata de alte anomalii care afecteaza un mare numar de dinti, hipoplazia smaltului afecteaza doar un dinte, denumit dintele lui Turner. Daca aceasta hipoplazie este descoperita pe un canin sau premolar, cauza cea mai probabila este o infectie prezenta la dintii bebelusului. Cel mai adesea, dintele primar era cariat si prezenta o zona de inflamatie gingivala in jurul radacinii, afectind dezvoltarea dintelui permanent. Dintele cel mai afectat de aceasta cauza este caninul. Aspectul anomaliei depinde de severitatea si longevitatea infectiei.

Daca hipoplazia este descoperita in zona anterioara a cavitatii orale, cauza cea mai probabila este un traumatism al dintelui primar, de obicei incisivul maxilar central.

Fluoroza dentara

Este o tulburare de dezvoltare a smaltului dentar cauzata de exunerea excesiva la concentratii mari de fluor in timpul dezvoltarii dintilor. Riscul de supraexpunere apare intre virstele de 3 luni si 8 ani. In formele sale usoare, fluoroza nu este observabila, fiind observate dungi albe in smaltul dentar. In forma severa, aspectul dintilor este afectat de decolorare sau margini maronii. Smaltul poate fi rugos, zdrentuit si dificil de curatat. Petele si liniile lasate de fluoroza sunt permanente si se pot accentua in timp.

Factorii de risc ai fluorozei dentare cuprind expunerea copilului intre 1 si 4 ani la fluorul din suplimente alimentare, ape de gura si paste de dinti, ape minerale cu fluor.

Fluoroza dentara poate fi tratata cosmetic de catre un dentist. Costul si succesul poate varia semnificativ. Albirea dentara, microabraziunea si refacerea conservatoare sau aplicarea de fatete din portelan sunt tratamentele folosite. Microabraziunea si albirea sunt folosite pentru petele superficiale, in timp ce restaurarea conservatoare este folosita pentru situatiile inestetice.

Metode de albire dentara

Metodele de albire dentara sunt impartite in cele disponibile la domiciliu sau la cabinetul stomatologului. Se recomanda verificarea danturii de catre un medic inainte de aplicarea oricarei metode. Medicul trebuie sa examineze pacientul: realizind un istoric stomatologic si general al sanatatii pacientului, incluzind alergiile si sensibilitatile, observarea tesuturilor moi si dure ale cavitatii orale, plasarea si conditiile de restaurare si uneori efectuarea unei radiografii dentare pentru a determina natura si profunzimea posibilelor anomalii.

Se vor folosi niste ghiduri speciale pentru a evalua culoarea dintilor, acestea determinind eficacitatea procedurii de albire. Efectele albirii pot dura citeva luni, multe depinzind totusi de stilul de viata al pacientului. Danturile pot fi albite de asemenea folosind solutii de curatare a danturii. Decalcificarile punctate pot fi albite prin acest proces. Albirea nu este recomandata daca dintii sunt cariati sau gingiile sunt infectate. Este de asemenea mai putin eficienta cind culoarea originala a dintilor este gri. Albirea este cea mai eficienta asupra dintilor colorati galbui. Totusi, albirea nu merge unde s-a folosit bonding-ul sau plombele. Alte optiuni pentru aceste cazuri cuprind fatetarea cu portelan sau bonding-ul dentar.

Patarea dentinei poate decolora dintii din interior spre exterior. Albirea interna poate remedia acest fenomen. Daca patarea este severa sau datorata tetraciclinei, iar albirea este ineficienta, exista metode de abire precum bonding-ul, care mascheaza petele dentare prin aplicarea unui material compozit pe fata anterioara a dintelui si tratat apoi cu lumina albastra, sau fatetele din portelan.

Albirea profesionala in cabinet

Aceste proceduri folosesc in general un strat din cauciuc sau un gel de protectie aplicat pe gingii si papile (virfurile gingivale dintre dinti) pentru a reduce riscul de arsuri chimice ale tesuturilor moi. Agentul de albire este fie un carbamid peroxid, care se transforma chimic in gura in peroxid de hidrogen sau chiar peroxidul de hidrogen. Gelul de albire contine intre 10-44% peroxid de carbamid, echivalentul unei concentratii de 3-16% peroxid de hidrogen.

Albirea laser

Albirea accelerata sau laser foloseste energia pentru a accelera procesul de albire intr-un cabinet medical. Diferite tipuri de energie pot fi utilizate in aceasta procedura, cea mai comuna fiind halogenul, LED sau plasma. Studiile clinice au demonstrat ca, dintre aceste optiuni, lumina halogenului este cea mai buna sursa pentru un tratament cu rezultate optime. Sursa ideala de energie ar trebui sa fie o energie inalta care sa excite moleculele de peroxid fara a supraincalzi pulpa dintelui. Lumina este de obicei din spectrul albastru, aceasta avind lungimile de unda cele mai eficiente pentru a initia reactia peroxidului de hidrogen. Un astfel de tratament implica de obicei izolarea gingiilor cu o bariera dintr-o rasina rezistenta la lumina, aplicarea gelului de albire (25-38% peroxid de hidrogen) si expunerea la o sursa de lumina pentru 6-15 minute. Cercetarile recente in domeniu au minimalizat caldura radiate si emisiile de ultraviolete, permitind o procedura mai scurta pentru pacient. Cele mai multe astfel de tratamente pot fi efectuata in aproximativ 30 de minute pina la o ora, intr-o singura vizita la un stomatolog.

Albirea din interior a dintilor

Aceste proceduri sunt efectuate pe dintii devitalizati care au suferit o forma de terapie ortodontica dar sunt decolorati datorita colorarii structurii interne a dintelui prin singe sau alte fluide care au patruns in interior. Fata de albirea din exterior, care da stralucire dintelui din afara spre interior, albirea interna da stralucire dintelui din interior spre exterior. Albirea interna a dintilor implica folosirea unui sfredel pentru a face o gaura pina in camera pulpei, curatarea, inchiderea si umplerea canalului cu o substanta cauciucata si plasarea gelului peroxid in camera pulpei pentru a putea actiona direct in interiorul dintelui asupra stratului de dentina. In aceasta varianta de albire, peroxidul este sigilat in dinte pentru o prioada de citeva zile si apoi reinlocuit daca este nevoie.

Albirea dentara la domiciliu

Produsele comerciale de albire dentara realizate pentru folosirea la domiciuliu cuprind: gelurile, gumele de mestecat, apele de gura, pastele de dinti si altele.

Produsele de albire cu o concentratie ridicata folosesc peroxid carbamida. Albirea este efectuata prin aplicarea unei concentratii mari de agent de oxidare pe dinti in gutiere fine din plastic pentru o perioada scurta de timp, ducind la rezultate rapide. Aplicarea gutierelor trebuie sa se potriveasca cu forma dintilor, asigurind o expunere corecta a gelului. Gutierele vor ramine pe dinti pentru 20 de minute, fiind inlaturate dupa ce procedura este repetata de inca citeva ori.

Produsele de albire in concentratii scazute sunt mai putin eficiente. Aceste presupun aplicarea gutierelor cu un gel cu o concentratie redusa de agent oxidant, pentru citeva ore pe zit imp de 5-14 zile. Rezultatele pot varia, in functie de modul de aplicare ales. Astfel unele persoane observa rezultatele in citeva zile, iar altele nu observa nici o diferenta asupra culorii dintilor. Dentistii pot realiza gutiere special sub forma de matrite ale danturii, a caror potrivire perfecta pe forma dintilor va creste contactul cu gelul de albire si va imbunatati rezultatele obtinute.

Metodele naturale de albire a dintilor

Exista numeroase metode naturale populare de a albi dintii, de la usoare pina la cele care pot conduce la distrugerea smaltului. Un mod eficient de a deschide nuanta dintilor este prin folosirea acidului malic, un acid care apare in mod natural in fructe si care contribuie la gustul acrisor placut, fiind produs de toate organismele vii. Astfel se poate aplica o pasta din pulpa de capsuni pe dinti pentru o perioada de 5 minute, dintii fiind apoi clatiti. O alta metoda este periajul circular, usor al dintilor cu bicarbonat alimentar (un inalbitor abraziv dentar) folosind o perie moale. Acidul malic si bicarbonatul de sodiu sunt tratamente eficiente de albire a dintilor care pot fi folosite periodic. Desi sunt considerate tratamente usoare de albire dentara, o utilizare frecventa poate conduce la distrugerea smaltului (de mai multe ori pe saptamina).

Merele, morcovii, telina ajuta de asemenea la albirea dintilor, actionind ca un agent natural de indepartare a petelor prin cresterea productiei de saliva (agentul propriu de spalare a gurii) si abraziunea suprafetei dentare. Acestea ajuta la mentinerea unei respiratii proaspete prin actiunea bactericida a microorganismelor care produc halitoza. Sucul merelor, in special a celor verzi, contine acid malic. Lamiile sunt uneori folosite ca agent de albire prin stoarcerea sucului pe dinti si perierea usoara pentru citeva minute. Aceasta metoda trebuie folosita cu atentie, deoarece aciditatea lamiilor poate afecta smaltul, mai mult daca nu este clatita gura cu apa calduta.

O pasta de dinti cu proprietati de albire poate fi preparata prin amestecarea unei parti bicarbonat de sodiu cu doua parti de peroxid de hidrogen. Aceasta pasta nu se va folosi zilnic.

Riscurile si efectele adverse ale metodelor de albire a dintilor

Efectele adverse ale agentilor de albire a dintilor cuprind, dar nu sunt limitate la:
- arsurile chimice, daca sunt folosite concentratii ridicate a agentilor oxidanti in contact cu tesuturile neprotejate
- albirea excesiva, mai ales in timpul tratamentelor intensive pentru o perioada indelungata
- durere, daca pacientul are dantura sensibila cauzata de tubulii dentari deschisi
- riscul de sensibilitate ridicata la fierbinte sau rece
- riscul dezvoltarii obsesiei pentru albul dintilor.

Efectele adverse care apar cel mai adesea cuprind cresterea sensibilitatii dentare si iritatiile minore ale tesuturilor moi ale gurii, mai ales cele gingivale. Sensibilitatea dentara apare frecvent in timpul primelor stadii ale tratamentului de albire. Iritatia dentara apare cel mai adesea dupa un dispozitiv dentar nepotrivit decit dupa un agent de albire dentara. In ambele aceste cazuri, iritatiile sunt temporare si dispar in 1-3 zile de la intreruperea sau terminarea tratamentului. Persoanele cu gingii si dinti sensibili, proceduri dentare efectuate, trebuie sa consulte un medic inainte de a folosi metode de albire a dintilor la domiciliu. Persoanele sensibile la peroxid de hidrogen nu trebuie sa incerce un produs de albire fara a consulta un medic stomatolog. De asemenea, expunerea prelungita la agentii de albire pot distruge smaltul dentar. Acesta fiind mai ales cazul remediilor naturiste de albire care contin acizi ai fructelor.

Albirea dintilor nu schimba de obicei culoare plombelor sau a altor materiale folosite pentru refacerea integritatii dintilor. Nu afecteaza portelanul, alte tipuri de ceramic sau aurul dentar. Totusi, poate afecta usor lucrarile dentare efectuate din compozit, cement si amalgam dentar. Albirea dintilor poate reface culoarea ceramicelor, portelanului daca devin patate de catre alimente, bauturi si fumat.

Albirea nu este recomandata la copiii sub 16 ani, deoarece camera pulpei dintelui sau nervul dintelui este largita pina la aceasta virsta. Albirea dintilor in acest stadiu poate irita pulpa sau determina sensibilitate. De asemenea nu este recomandata albirea dintilor la femeile insarcinate sau care alapteaza.

Agentii de albire

Diferiti agenti chimici si fizici pot fi folositi pentru a albi dintii. Pasta de dinti contine de obicei particule de siliciu, oxid de aluminiu, carbonat de calciu sau fosfat de calciu pentru a indeparta prin abraziune petele formate prin moleculele colorate care au fost absorbite in dinte prin alimente. Contrar agentilor de albire, pastele de dinti cu aceasta proprietate nu afecteaza coloarea intrinseca a dintilor. Solutiile de albire contin peroxid, care albeste smaltul dintelui. Produsele care se folosesc la domicliu contin de obicei carbamid peroxid cu o concentratie intre 10-44%. Solutiile pot fi aplicate pe dinti, sigilate in benzi de plastic plasate pe dinti sau folosite intr-un gel mentinut in contact cu dintii printr-o gutiera.

Produsele pe baza de peroxid genereaza radicali liberi, cunoscuti a fi capabili de a reactiona cu proteinele, lipidele si acizii nucleici, cauzind leziuni celulare. Datorita potentialului peroxidului de hidrogen de a interactiona cu AND-ul, exista preocupari asupra efectului carginogen al acestuia. Studiile au aratat ca peroxidul de hidrogen este iritant si citotoxic. La concentratii de 10% si peste, peroxidul de hidrogen este coroziv pentru mucoase sau piele si poate determina senzatie de arsura si leziuni tisulare. Sunt astfel aprobate pentru folosire doar geluri cu peroxid de hidrogen sub 6% sau peroxid carbamid sub 16%.

Data actualizare: 19-08-2013 | creare: 22-01-2013 | Vizite: 8025
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.