Puntea dentară

Autor:

Puntea dentară reprezintă o lucrare protetică fixă, utilizată în medicina dentară pentru refacerea morfologică a coroanelor dinților absenți sau pentru protecția și remodelarea dinților ce au suferit distrucții importante. Utilizată mai ales în tratamentul edentațiilor parțiale, previne complicațiile ce pot surveni ca urmare a pierderii dinților, compensează funcțiile de masticație, fonație și estetică într-un mod asemănător dinților naturali. Puntea se prezintă sub forma unuia sau mai multor dinți artificiali sudați între ei, care se fixează pe dinții de susținere printr-un ciment special.

Ce tipuri de punți există?

Punțile clasice sunt construite din corpul de punte, care înlocuiește dinții-lipsă și elementele de agregare, care îl susțin. De obicei, dinții limitrofi breșei sunt cei pe care se sprijină lucrarea protetică, excepție făcând punțile cu extensie, ce au o extremitate a corpului de punte liberă, neancorată. Din acest motiv, stabilitatea poate fi ușor alterată de forțele ce acționează asupra punții.

Puntea totală
este indicată în edentațiile parțiale, când se solicită agregarea pe toți dinții rămași pe arcadă. Are o formă semicirculară și necesită prezența a minim 4 dinți (2 canini și 2 molari) pentru a putea suporta forțele ocluzale. Nu se va folosi acest tip de punte în disfuncții cu ocluzie traumatizantă, în boli parodontale cu pierdere osoasă importantă sau când numărul ori valoarea dinților disponibili sunt insuficiente.

Puntea adezivă
este minim invazivă și se indică în special la tineri, când se pierde un dinte (frecvent frontal) și se dorește conservarea vecinilor care ar trebui preparați și acoperiți cu elementele de agregare într-o punte clasică. Metoda se bazează pe principiul aderării dintelui fals la smalțul acestor dinți limitrofi printr-o preparare minimă și fixarea cu rășini speciale. Puntea adezivă nu se recomandă atunci când smalțul pe care trebuie sa adere corpul de punte este compromis prin afectare carioasă sau distrofii; are o suprafață mică sau solicitările ocluzale sunt prea mari.

Punțile demontabile și mobilizabile
folosesc sisteme speciale de fixare (sistem telescopic, sistem de culisare, șurub-piuliță) se indică în situații excepționale.

Puntea pe implante
utilizează ca elemente de agregare implanturile dentare.

Puntea cu extensie mediată
are corpul de punte conexat cu o bară palatinală sau orală de un retentor dintr-o zonă posterioară. Se folosesc rar.

Există multiple clasificări ale punților dentare, în funcție de elementele și materialele din care sunt realizate.

Care este structura unei punți dentare?

În funcție de numărul dinților ce urmează a fi restituiți, se concepe planul de elaborare al lucrării protetice. Atunci când unul sau mai mulți dinți s-au pierdut complet de pe arcadă, se vor confecționa dinți falși - ultrastructura punții, ce vor înlocui spațiul gol și vor reproduce dimensional și morfologic dinții - lipsă. Însă aceștia necesită o modalitate de susținere, deoarece nu dispun de radăcini care să le asigure implantarea osoasă, fiind necesar ca ei să adere de dinții vecini și să facă un corp comun cu ei. Din acest motiv, se calculează pe câți dintre dinții alăturați se poate asigura sprijinul unităților de înlocuire - suprastructura punții. Ei vor fi șlefuiți prin reducerea suprafețelor coroanei cu ajutorul frezelor, asfel încât grosimea îndepărtată sa fie substituită de materialul ce va acoperi dintele de susținere asemenea unei cape și va fuziona cu ultrastructura. Numărul dinților care trebuie încluși în punte depinde de numărul unităților absente, a calității implantării rădăcinii, de forțele suportate în zona respectivă și de sănătatea lor parodontală. Atunci când este necesară acoperirea unui singur dinte, prepararea se limitează doar la coroana respectivă, sau le cuprinde și pe cele vecine, în cazul în care este necesar și tratamentul lor protetic.

Din ce materiale se confecționează punțile dentare?

Există multiple posibilități de obținere a lucrărilor protetice, însă materialele folosite trebuie să îndeplinească o serie de condiții: să fie rezistente, să fie estetice, să nu producă alergii, curenți galvanici, să transmită asemănător structurilor dentare temperaturile alimentelor. Astfel, punțile pot fi confecționate din metale (aliaje sau metale prețioase), rășini acrilice, ceramică integral sau prin combinarea structurii metalice cu cea fizionomică (rășini acrilice, ceramică). Prima componentă reprezintă scheletul ce îi conferă rezistența, cea de-a doua - mimează estetica dinților naturali. În cazul în care lucrarea protetică se rezumă la piesa turnată din aliajele metalice, vorbim despre punți nefizionomice; când metalul este acoperit în zonele vizibile de material de culoare asemănătoare dinților - punțile sunt parțial fizionomice, când este ascuns complet - avem lucrări protetice total fizionomice.

Aliajele Cr-Ni
– sunt frecvent folosite în medicina dentară, datorită proprietăților fizice bune, prețului relativ mic și accesibilității. De cele mai multe ori ele reprezintă substratul pe care se va aplica componenta estetică, în zonele posterioare se pot folosi și pentru coroane total metalice. Acest aliaj nu este recomandat pacienților cu alergie la Nichel, lor substituindu-se acest metal cu Cobalt, în aliaje de Co-Cr.

Rășinile acrilice
– sunt mase plastice speciale, acoperă componenta metalică sau se folosesc pentru lucrări protetice provizorii. Inconveniența este dată de fenomenul de îmbătrânire pe care în suportă în timp, cu alterarea culoriii și a calității materialului.

Răcinile diacrilice
– sunt folosite mai rar, fiind necesare și condiții speciale de laborator pentru a putea fi prelucrate.

Polisticlele
– recomandate pentru restaurările din zona posterioară.

Ceramica
– are un efect estetic foarte bun, dispune de o translucididate și naturalețe deosebită, greu de obținut cu ajutorul altor materiale. Cu toate acestea, există dezavantajul unui sacrificiu important de țesuturi dure dentare, fiind necesară devitalizarea pulpară pentru a-i preveni necrozarea. Ceramica se poate folosi pe suport metalic, de titan, de zirconiu sau total ceramică.

Zirconiul
– este un material ce prezintă calități deosebite, fiind considerat de elecție în protetica actuală. Biocompatibilitatea, transluciditatea naturală, rezistența și absența potențialului alergic sunt doar câteva dintre atu-urile zirconiului. Proiectarea și realizarea viitoarei lucrări se face computerizat, necesitând tehnologii speciale. Din aceste motive, prețul de cost al unei asemenea lucrări este destul de ridicat.

Sistemele Targis-Vectris
– sunt materiale noi în medicina dentară, nu necesită suport metalic, au calități estetice deosebite.

Când sunt indicate punțile dentare?

În general, punțile sunt o modalitate de tratament a edentațiilor, în scopul asigurării eficienței funcționale și morfologice a arcadelor dentare, pentru prevenirea migrărilor și a tulburărilor ce survin o dată cu pierderea dinților. Distrucțiile coronare importante pot beneficia, de asemenea, de restaurări prin punți.

Când se contraindică restaurările prin punți?

Dacă există un număr insuficient de dinți restanți pe care să se sprijine lucrarea fixă, se va opta pentru proteza mobilă sau implanturi.

Care sunt etapele tratamentului prin punți?

În prima ședință se prepară dinții ce vor constitui elementele de agregare ale punții. Această procedură este precedată de anestezia zonei pe care se va interveni, pentru a evita durerea și disconfortul. Șlefuirea se face pentru a obține spațiu coroanelor ce vor acoperi dintele, fără a-l supra/infracontura. În unele cazuri este necesară devitalizarea dintelui înainte de începerea tratamentului, deoarece îndepărtarea unui strat gros de țesuturi dure dentare sensibilizează pulpa și o predispune la inflamații ce vor complica tratamentul. După preparare se ia amprenta arcadelor dentare cu materiale speciale, iar dinții sunt acoperiți de coroane provizorii în scop estetic și protector pentru bonturi. În următoarea ședință se probează scheletul metalic (la coroanele mixte metalo-acrilice sau metalo-ceramice) și se fac corecțiile necesare, dacă este cazul. Peste câteva zile, când puntea este gata, se cimentează provizoriu și se urmărește adaptarea. Ultima ședință este destinată fixării definitive cu cimenturi speciale.

Care sunt avantajele și dezavantajele punților dentare ?

Spre deosebire de proteza mobilă, puntea fixă este mai ușor integrată în cavitatea bucală, restabilind funcțiile dinților pierduți fără a influența percepția gustativă și termică. Forțele ocluzale sunt transmise în ax, fără a traumatiza dinții stâlpi. Inconvenientele acestui tip de proteză sunt sacrificiul de substanță în scopul preparării și igienizarea pretențioasă pentru evitarea inflamațiilor gingivale sau a cariilor marginale. Dacă puntea este realizată corect și întreținerea e corespunzătoare, poate „supraviețui” pe arcadă și 10-15 ani.

Data actualizare: 17-03-2013 | creare: 17-12-2012 | Vizite: 12620
Bibliografie
1.Popșor S., Suciu M., Principii esențiale de protezare fixă. Litografia UMF Târgu Mures, 2006
2.Puntea dentară. http://en.wikipedia.org/wiki/Bridge_%28dentistry%29
3.Punți dentare. http://www.scribd.com/doc/49914441/punti-dentare
4.Punți dentare pentru înlocuirea dinților lipsă. http://www.cosmeticdentistryguide.co.uk/bridges.html
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.