Obturatia de canal

Obturatia radiculara reprezinta faza finala a tratamentului endodontic si are ca scopuri:
- Inchiderea cat mai ermetica a canalului radicular pana la apex, pe toata lungimea cat si latimea lui, prevenind astfel infectarea parodontiului apical;
- Asigurarea vindecarii bontului apical, cicatrizarii osteitelor periapicale si inchiderii apexului;
- Blocarea germenilor microbieni in canaliculele dentinare;
- Sigilarea in sens tridimensional a spatiului endodontic lipsit de mijloace de aparare, in care microorganismele pot difuza catre structurile adiacente si se pot multiplica: pentru a preveni patrunderea bacteriilor din cavitatea orala si retrograd, sigilarea canalelor aberante si accesorii, pentru a preveni patrunderea bacteriilor remanente in structurile dentinare dupa ce tratamentul endodontic a fost efectuat, catre spatiul periapical.

Morfotipuri canalare

Atat dintii monoradiculari cat si cei pluriradiculari prezinta tipuri de configuratie canalara identica.
In mod general, radacinile prezinta un canal singular si un singur foramen apical- tip I, dar pot exista si situatii in care complexitatea canalara sa se exteriorizeze cu unul, doua sau trei foramene apicale- tip II- VIII.

Tip I: prezinta un singur canal principal care merge dinspre camera pulpara pana la foramenul apical;
Tip II: prezinta doua canalare principale ce se unesc in 1/3 apicala a radacinii sau la mijlocul ei, formand apoi un singur canal cu deschidere spre un singur orificiu apical;
Tip III si IV: prezinta doua canale diferite pe intraga lungime a radacinii si se deschid prin doua foramene apicale complet separate;
Tip V: prezinta un canal principal distinct pe 2/3 coronare ale radacinii, iar spre 1/3 apuicala a ei se bifurca si se dechid in doua foramene apicale;
Tip VI si VII: prezinta un canal ce se bifurca in interiorul radacinii, merge sub forma a doua canale o mica portiune, dupa care se reunesc din nou intr-un canal unic care apoi in zona apicala se divide si se deschide in doua foramene apicale;
Tip VIII: prezinta un canal principal distinct pe aproape toata lungimea radacinii, apoi in zona apicala se desparte in trei canale si se deschid in trei foramene separate.

Canale accesorii

Atentia trebuie sporita deoarece un canal lateral poate fi localizat in orice arie a radacinii si cel mai frecvent realizeaza cu canalul radicular principal un unghi drept.
Canalele accesorii se gasesc in general in regiunea apicala, fiind rezultatul diviziunii din canalul radicular principal.
Suprafata de deschidere a canalelor accesorii atunci cand este sumata, depaseste suprafata de deschidere a foramenului apical.

Localizarea foramenului apical

Extinderea apicala a prepararii canalare trebuie sa fie determinata de pozitia constrictiei apicale din regiunea jonctiunii cemento- dentinare. Cand acest reper este depasit, rezulta diferite traumatisme la nivelul tesuturilor periapicale ce pot duce la complicatii nedorite in timpul fazelor de tratament si de obturare. Integritatea constrictiei apicale trebuie sa fie mentinuta in cursul tratamentului si folosita in acelasi timp ca un stop natural in terapia endodontica.

Distanta medie dintre foramenul apical si capatul apical al radacinii este de 0,2- 2 mm, iar constrictia apicala tinde sa apara la 0,5- 1 mm de foramenul apical.

Datorita depunerii de cement secundar la nivelul apexului si tendintei de mezializare continua a dintilor, pozitia foramenului poate fi modificata, astfel ca in cazurile cele mai frecvente el se gaseste pe fata distala a dintelui.

Repere ce pot fi luate in calcul privind anatomia apicala

Apexul dintelui:
- Reprezinta limita externa a radacinii;
- Este luat in considerare la determinarea lungimii de lucru si poate fi determinat prin radiografie.

Foramenul apical:
- Pozitia sa se poate modifica pe parcursul vietii;
- Reprezinta deschiderea canalului radicular pe suprafata externa a radacinii.

Constrictia apicala:
- Reprezinta diametrul apical cel mai mic al canalului;
- Poate coincide uneori cu jonctiunea cemento- dentinara;
- Are o pozitie interna fata de foramen, intre ele interpunandu- se un spatiu sub forma de palnie;
- Tinde sa apara la 0,5- 1,5 mm de foramenul apical;
- Integritatea ei trebuie mentinuta pentru garantarea succesului tratamentului pe termen lung;
- Poate fi folosita ca stop natural in endodontie.

Jonctiunea cemento- dentinara:
- Este vazuta apical, langa foramen si reprezinta interfata dentina- cement;
- Poate fi considerata locul unde pulpa devine tesut periapical.

Morfologia endodontica realizata pe grupe de dinti

Incisivii centrali si laterali maxilari

Dimensiuni:
- La incisivii centrali: 23 mm;
- La incisivii laterali: 22 mm.

Cronologie:
- Edificare apicala: la 8 sau 9 ani.

Numar de radacini:
- O singura radacina cu un singur canal;
- Apexul este orientat catre palatinal;
- Foarte rar pot prezenta mai multe radacini si mai mult de un canal radicular;
- Anomaliile care apar afecteaza mai frecvent incisivii laterali: radacini suplimentare, fuziuni sau germinatii radiculare.

Camera pulpara:
- Are marimea maxima la nivel cervical, iar in sens vestibulo- oral este orientata catre incizal;
- Are largimea maxima in 1/3 incizala, iar in sens mezio- distal urmareste conturul dat de coroana;
- Incisivul central prezinta un diametru mezio- distal mai mare al camerei pulpare fata de cel vestibulo- oral;
- Incisivul lateral prezinta un diametru mezio- distal mai mic al camerei pulpare fata de cel vestibulo- oral.

Canalul:
- In general este de tip I;
- Este mai larg in sens vestibulo- oral decat in sens mezio- distal, iar uneori poate prezenta o ingustare situata imediat sub nivel cervical;
- Se efileaza catre apex;
- Pe sectiune este oval la nivel cervical, iar apical ia forma rotunda;
- Sunt usor curbate catre distal sau vestibular.

Caninii maxilari

Dimensiuni:
- 26,5 mm.

Cronologie:
- Edificare apicala la varsta de 10-11 ani.

Numar de radacini:
- Au apexul efilat;
- Prezinta o singura radacina.

Camera pulpara:
- Este foarte ingusta;
- Prezinta un singur corn pulpar;
- Are o forma asemanatoare cu cea a incisivilor, dar este mai alungita in sens vestibulo- oral decat in sens mezio- distal.

Canalul:
- Cel mai frecvent este de tip I;
- Are forma ovalara;
- Se rotunjeste doar in 1/3 apicala;
- Este de obicei drept, cu o usoara curbura spre distal;
- Uneori poate provoca dificultati in masurarea lungimii de lucru, datorita regiunii apicale care poate fi efilata si subtire.

Premolarul prim maxilar

Dimensiuni:
- 21 mm.

Cronologie:
- Edificare apicala la varsta de 12- 13 ani.

Radacini:
- Cel mai frecvent prezinta cate doua radacini situate una vestibular, mai lunga si una palatinal;
- Prezinta doua canale cu traiect comun pana in 1/3 medie a dintelui;

Camera pulpara:
- Prezinta doua coarne distincte;
- Este mai larga in sens vestibulo- oral si mai ingusta in sens mezio- distal;

Canalul:
- Prezinta multe configuratii canalare;
- Canalele radiculare sunt frecvent separate, drepte si imbraca forma rotunda pe sectiune;
- Orificiile canalelor au forma de palnie si sunt situate unul vestibular si unul palatinal.

Premolarul doi maxilar

Dimensiuni:
- 21,5 mm.

Cronologie:
- Edificare apicala la varsta de 12- 13 ani.

Radacini:
- Prezinta cel mai frecvent o singura radacina;
- Mai rar pot prezenta doua radacini, una situata vestibular si una palatinal.

Camera pulpara:
- Este mai larga in sens vestibulo- oral si ingustata in sesn mezio- distal;
- Este ingustata catre cervical.

Canalul:
- Este de obicei drept;
- Cel mai des au o configuratie de tip I;
- Tipul II si III este prezent la 25% din cazuri;
- Tipurile IV- VII, cu doua canale la apex in 25 % din cazuri.

Molarul prim maxilar

Dimesiuni:
- 22 mm.

Cronologie:
- Edificare apicala la varsta de 8-9 ani.

Radacini:
- Cel mai frecvent are trei radacini: doua situate vestibular si una palatinal;
- Poate prezenta trei sau patru canale;
- Radacina palatinala este putin mai lunga fata de cele vestibulare si este usor curbata spre bestibular in 1/3 apicala;
- Radacina situata mezio- vestibular este curbata spre sensul disto- palatinal;

Camera pulpara:
- Are forma de patrulater, fiind mai larga in sens vestibulo- oral decat in sens mezio- distal;
- Prezinta patru coarne pulpare, cel mai ascutit fiind cornul mezio- vestibular, cornul mezio- vestibular fiind insa cel mai mic, dar mai larg decat cele doua coarne palatinale;
- Planseul camerei pulpare se gaseste imediat sub nivelul cervical.

Canale:
- Configuratia este in general de tip II, dar se poate intalni la 48% din cazuri si configuratie de tip IV;
- Canalele mezio- vestibulare sunt subtiri si greu de instrumentat datorita inclinarii acesntuate spre mezio- vestibular pe care o are radacina;
- Canalul disto- vestibular este cel mai subtire si mai curb, curbandu-se in acelasi timp spre mezial in jumatatea apicala a radacinii;
- Canalul palatinal este cel mai larg si mai lung.

Molarul doi maxilar

Dimensiuni:
- 21 mm.

Cronologie:
- Edificare apicala la varsta de 14- 15 ani;

Radacini:
- Sunt divergente spre apex;
- La aproximativ 45% din cazuri acestea fuzioneaza;
- Sunt prezente de regula cate doua radacini ce contin doua canale;
- Radacinile sunt situate una vestibular si una palatinal.

Camera pulpara:
- Are aceleasi caracteristici ca si la molarul prim superior, dar prezinta dimensiuni mult mai reduse.

Canale:
- Prezinta cel mai frecvent trei canale si trei foramene apicale.

Molarul trei superior

Dimensiuni:
- Pot varia.

Cronologie:
- Edificarea apicala se poate termina la varste diferite.

Radacini:
- Poate prezenta o varietate de configuratii;
- Prezinta trei radacini care pot si separate complet sau pot fuziona partial sau total.

Camera pulpara, canale:
- Anatomia canalelor este foarte imprevizibila ceea ce poate pune mari duficultati in a efectua tratamentul endodontic.

Incisivii centrali si laterali mandibulari

Dimensiuni:
- 21 mm;
- Incisivul central are o lungime mai mica fata de cel lateral.

Cronologie:
- Edificare apicala la varsta de 8-9 ani.

Radacini:
- Prezinta o singura radacina.

Camera pulpara:
- Are dimensiuni mai mici dar aceleasi caracteristici ce sunt intalnite si la incisivii superiori.

Canale:
- Prezinta in general un singur canal, ce este drept si orientat spre distal;
- La 41% din cazuri prezinta doua canale;
- Doua foramene distincte pot fi regasite doar la 5,5% din cazuri;
- Cel mai frecvent este intalnit tipul I de configuratie, dar poate fi intalnit si tipul II si III, dar si IV.

Caninii mandibulari

Dimensiuni:
- 22,4 mm.

Cronologie:
- Edificare apicala la varsta de 12- 13 ani.

Radacini:
- Cel mai adesea prezinta o singura radacina si mai rar poate prezenta chiar doua radacini.

Camera pulpara:
- Este asemanatoare cu cea a caninului maxilar.

Canale:
- Normal ar trebui sa prezinte un singur canal;
- La aproximativ 14% din cazuri pot exista doua canale;
- Tipul I de configuratie este cel mai des intalnit, dar si tipul IV se poate intalni la 6% din cazuri.

Premolarul prim si doi mandibular

Dimensiuni:
- 22 mm.

Cronologie:
- Edificare apicala la varsta de 12- 13 ani.

Radacini:
- In mod normal sunt monoradiculari, dar uneori pot prezenta si o radacina bifida.

Camera pulpara:
- Este larga in sens vestibulo- oral;
- Prezinta doua coarne pulpare, cornul vestibular fiind mai dezvoltat.

Canale:
- Tip I de configuratie cel mai frecvent;
- Prezinta un singur canal in mod normal;
- La 33% din cazuri pot fi prezente doua canale;
- La aproximativ 25% din cazurise pot regasi configuratiile de tip II si III.

Molarul prim mandibular

Dimensiuni:
- 21 mm.

Cronologie:
- Edificare apicala la varsta de 8- 9 ani.

Radacini:
- Prezinta doua radacini, orientate una in sens mezial si celalta in sens distal;
- Radacina distala este mai mica si mai rotunjita decat cea meziala.

Camera pulpara:
- Este mai larga mezial decat distal;
- Poate prezenta cinci coarne, cornul lingual fiind mai lung si mai ascutit;
- Planseul camerei pulpare se gaseste direct sub nivelul cervical.

Canale:
- Frecvent sunt prezente trei canale, doua situate in radacina meziala si unul in cea distala;
- In 45% din cazuri radacina meziala poate prezenta un singur foramen apical;
- Canalul mezio- vestibular pleaca spre mezial, iar in 1/3 medie se orienteaza spre distal;
- Canalul mezio- lingual este ceva mai larg, mai drept si se poate curba catre mezial in 1/3 apicala;
- Canalul distal este mai larg in sens vestibulo- oral;

Molarul doi mandibular

Dimesniuni:
- 20 mm.

Cronologie:
- Edificare apicala la varsta de 14- 15 ani.

Radacini si camera pulpara:
- Au dimensiuni mult mai mici dar aceleasi caracteristici ce sunt intalnite la primul molar.

Canale:
- Radacina meziala adaposteste doua canale, iar cea distala un singur canal;
- In unele situatii in radacina meziala poate exista un canal singular ce este situat central.

Molarul trei mandibular

Dimensiuni:
- Inconstante si variabile.

Cronologie:
- Edificare apicala la varste variabile.

Radacini si camera pulpara:
- Radacinile si canalele radiculare sunt mai scurte si dezvoltate mai slab;
- Poate fi malformat prezentand numerosi cuspizi;
- Ca regula generala, numarul de canale va coincide cu numarul de cuspizi.

Canale:
- Datorita faptului ca acest dinte erupe mai tarziu, canalele sunt ceva mai largi decat la ceilalti molari.

Conditii clinice ce permit obturatia radiculara

1. Dinte asimptomatic:
- Reda disparitia procesului inflamator in spatiul endodontic si periapical;
- De poate determina din punct de vedere subiectiv si obiectiv prin tehnica percutiei in ax, laterala si prin palpare vestibulara si orala a osului alveolar juxtaapical.

2. In cursul tratamentului trebuie pastrata inchiderea etansa a spatiului endodontic:
- Realizeaza conditii optime pentru medicatia intracanalara in vederea eliminarii florei microbiene remanente;
- Impiedica flora bacteriana orala sa recontamineze spatiul endodontic.

Obturatia canalara trebuie realizata dupa minim doua pansamente ocluzive consecutive, ce sunt asimptomatice la interval de o saptamana fiecare sau dupa un pansament ocluziv asimptomatic dupa 24- 48 de ore.

3. Absenta sau inchiderea fistulei alveolare:
- In situatia in care a existat o fistula alveolara, aceasta trebuie sa fie cicatrizata pentru a asigura inchiderea comunicarii spatiului periapical cu exteriorul.

4. Absenta exudatului excesiv intracanalar:
- Reda faptul ca procesul inflamator periapical a fost stins.

5. Absenta mirosului fetid:
- Semnifica absenta florei anaorobe.

6. Cultura bacteriana negativa:
- Este singurul test care certifica absenta sau nu a florei microbiene intracanalar;
- Necesita dotare speciala si de aceea nu se afla inca in practica curenta.

Caracteristicile pe care trebuie sa le indeplineasca un material ideal pentru obturatia canalara

- Prepararea lui sa se realizeze simplu, iar manipularea lui sa fie usoara;
- Sa inchida etans canalul radicular, adica sa fie: fluid, sa fie neresorbabil, sa nu se dizolve in saliva si secretii, sa nu isi modifice dimensiunile de-a lungul timpului;
- Sa fie radio- opac pentru a putea fi verificata obturatia pe radiografie;
- Culoarea lui sa difere de cea a dentinei;
- Sa nu aiba proprietatea de a colora dentina;
- Dezobturarea lui sa se realizeze usor;
- Sa aiba proprietati bacteriostatice si histofile;
- Sa nu induca raspunsuri imunologice si carcinogene;
- Timpul de priza sa fie unul convenabil;
- Costul lui sa fie unul scazut;
- Sterilizarea lui sa poate fi efectuata astfel incat sa se poata mentine steril.

Materialele de obturatie radiculara

A. Materiale de consistenta semisolida:
- Paste care sunt resorbabile: ce pot avea actiune biologica sau antiseptica indelungata;
- Paste care sunt neresorbabile: materiale ce au ca baza eugenatul de oxid de zinc, materiale ce au ca baza rasini epoxidice, materiale ce deriva din gutaperca, cimentul fosfat de zinc, materiale ce apartin grupei bachelitelor.

B. Materiale de consistenta solida:
- Conuri de gutaperca;
- Conuri realizate din rasini sintetice;
- Conuri realizate din argint.

Obturatia canalelor cu paste care se intaresc in interiorul lor

Scopuri:
- Plasarea substantei medicamentoase pe toata lungimea canalara, in contact direct cu peretii dentinari;
- Pozitionarea substantelor medicamentoase aproape de tesutul periapical pentru ca actiunea lor sa fie astfel facilitata.

Aceasta metoda este cea mai raspandita pe continentul european, iar introducerea acestor paste in canal se poate realiza prin mai multe procedee:
- Cu ajutorul acelor Lentullo, care trebuie rotite in sensul acelor de ceasornic;
- Cu conuri confectionate din gutaperca, prin procesul de pistonare;
- Cu ace Hawes- Neos. Acestea sunt instrumente rotative ce sunt construie dintr-o lama de forma rectangulara de metal.

Avantajele acestei tehnici: este o tehnica foarte simpla si se poate executa rapid.

Dezavantajele acestei tehnici:
- Frecvent se poate depasi constrictia apicala;
- Nu se poate obtine un control precis atunci cand pasta este introdusa in canalul radicular;
- Obturatia rezultata nu este omogena;
- Gradul de solubilizare este apreciabil;
- Materialul sufera variatii dimensionale dupa ce priza a fost initiata.

Studiile efectuate de-a lungul timpului au aratat ca, in situatiile in care in pasta se introduc dezinfectante pentru a obtine un efect antiseptic, nu se realizeaza efectul scontat deoarece antisepticul se inactiveaza in umorile tisulare sau pot produce iritatii destul de puternice la nivelul parodontiului apical.

Tehnica:
- Izolare;
- Inlaturarea obturatiei provizorii;
- Controlul meselor;
- Toaleta canalului radicular;
- Alegerea acului Lentullo.

Alegerea acului Lentullo se realizeaza in functie de urmatoarele criterii:

a) Volumul canalelor:
- Cand canalele radiculare sunt inguste se folosesc ace Lentullo nr. 1-2;
- Pentru canale radiculare largi se folosesc ace Lentullo nr. 3-4;

Cand acele nu sunt alese corect atunci:
- Cand ele sunt prea subtiri exista riscul sa se depaseasca si sa se prelungeasca timpul de lucru;
- Cand ele sunt prea groase, atunci exista riscul ca obturatia sa fie incompleta sau ea sa se fractureze prin blocarea in interiorul canalului.

b) Pozitia dintilor:
- Pentru frontalii superiori si premolarii primi superiori se aleg ace Lentullo pentru piesa dreapta;
- Pentru ceilalti dinti se aleg ace Lentullo pentru piesa contraunghi.

c) Proprietatile fizice ala acului Lentillo:
- Nedecalit;
- Eliminarea acelor despiralate;
- Neindoit;
- Neruginit;
- Proba acului Lentullo exobucala si endodontica;
- Transferul lungimii de lucru stabilite prin metoda de odontometrie andodontica, pe acul Lentullo;
- Verificarea sensului in care se roteste acul;
- Trebuie sa se verifice daca acul patrunde pe canal, in situatia in care acesta nu este turat. Aceasta operatiune se poate realiza prin: patrunderea pana la reperul stabilit de odontometrie, depasirea acestui reper, blocarea intracanalar la distanta de acest reper (in acest caz acul trebuie schimbat cu unul de dimensiune mai subtire);
- Trebuie efectuata proba conului de gutaperca in functie de criteriile: sa fie cat mai gros in comparatie cu volumul canalului, sa se apropie cat mai mult de constrictia apicala dar sa nu o depaseasca
- Incarcarea cu pasta a acului Lentullo prin una din metodele:
a) Incarcarea jumatatii din partea varfului, trecand acul prin miscari perpendiculare prin pasta ce a fost stransa pe marginea placutei;
b) Incarcarea cand acul este turat la o viteza mica, intr-un sens invers decat al acelor de ceasornic, introducand in pasta doar varful acului.

La incarcarea acului, cantitatea de pasta poate fi:
1. Foarte mica, la primele 1-2 intoduceri pe canal, astfel evitandu-se intoducerea de goluri de aer pe canal;
2. Cantitatea se creste progresiv, pe masura ce sunt obturate zonele mai evazate ale canalelor;
3. Se introduce acul, neturat, incarcat cu pasta pana la reperul apical;
4. Daca acul se blocheaza in canal, atunci el trebuie sa fie retras 1 mm;
5. Se mentine acul in canal un timp de 5- 10 secunde, prin actionarea motorului la turatii de 600- 800 de rotatii/ minut.
6. Acul se retrage din interiorul canalului, de-a lungul canalului prin miscari de rotatie;
7. Se reincarca acul cu pasta pe toata partea lui activa;
8. Repetarea depunerii pastei in canal;
9. Aceste manevre se realizeaza pana cand canalul radicular este obturat complet.

Tehnica:
- Alegerea unui ac Kerr de tip burghiu cu un calibru mai mic de cat al celui cu care s-a realizat largirea canalului;
- Incarcarea varfului acului cu pasta de obturatie;
- Introducerea intracanalar pana la reperul apical;
- Rotatia acului in sensul acelor de ceasornic pentru afavoriza depunerea sa in canal, urmata apoi de retragerea acului;
- Obturarea completa a canalului prin metodele amintite;
- Utilizarea acului Lentullo incarcat cu pasta pana in aria necesara finisarii obturatiei si fara riscul ca acesta sa se blocheze;
- Completarea obturatiei cu acul Lentullo incarcat cu pasta.

Biocalexul

Aceasta metoda este una ocalexica si se bazeaza pe expansiunea oxidului de calciu. Aceasta metoda are insa la baza capacitatea de a steriliza canalul radicular prin intermediul hidroxidului de calciu si de a il obtura prin carbonatul de calciu. Hidroxidul de calciu este rezultatul interactiunii dintre oxidul de calciu care este introdus pe canal si apa care se regaseste pe canal. Apoi rezultatul se combina imediat cu dioxidul de carbon rezultand carbonatul de calciu, care va bloca astfel canalul si apa.

Tehnica:
- Largirea canalelor permeabile si debridarea lor pana la nivelul apexului, doar in portiunea coronara a radacinii;
- Largirea canalelor ce prezinta curburi apicale severe pe portiunea accesibila, si debridarea lor;
- Temporizarea debridarii si largirii canalelor in caz de parodontita apicala acuta, pana cand acest puseu este rezolvat;
- Largirea dimensiunii canalare pana la nivelul acului Kerr nr. 80 pentru a depune o cantitate suficienta de pasta in interiorul lui;
- Spalaturi endodontice cu hipoclorit de sodiu de concentratie 2-5 %, apoi cu apa distilata;
- Uscarea canalului; ea trebuie sa se realizeze incoplet, pentru a se permite oxidului de calciu sa actioneze la acest nivel;
- Obturarea canalara cu Biocalex de o consistenta cremoasa;
- Inchiderea canalara temporar cu ajutorul unui ciment policarboxilic, dupa ce s-a interpus o folie de ceara roz;
- Dupa o saptaman, Biocalexul este indepartat, apoi se efectueaza:
a) La canalele ce sunt doar partial accesibile, se repeta aplicarea Biocalexului, urmata apoi de condensarea gutapercii. Acest caz va necesita : radigrafie de control realizata la un interval de 6 luni, mentinere sub supraveghere timp de un an, in cazul recidivei, va trebui ca aplicarea Biocalexului sa se repete.
b) La canalele care sunt permeabile pana la nivelul apexului, tratamentul mecanic trebuie sa se continue pana la apex, apoi se aplica un pansament imbibat cu hidroxid de calciu, urmata apoi de obturatia definitiva ce se va realiza in cadrul sedintei urmatoare.

Precautii:
- Trebuie sa se evite eugenatul de zinc, pentru ca, prin chelare acesta da nastere eugenatului de calciu care va bloca avansarea Biocalexului;
- Puseurile acute ce pot aparea vor trebui tratate prin aplicarea de paste cu antibiotice si corticosteroizi, doar dupa ce Biocalixul a fost indepartat.

Indicatiile Biocalixului:
- Parodontitele apicale cronice;
- Gangrena pulpara simpla;
- Parodontite apicale cronice fistulizate;
- Curburi accentuate ale treimii apicale a radacinii;
- Obstacole de material organic intracanalar.

Contraindicatiile Biocalexului:
- Persistenta pulpei vii in canal;
- Aplicarea in jumatea apicala a canalului;
- Parodontite apicale acute.

Obturarea canalelor radiculare cu gutaperca

Tehnica de cimentare a unui con unic care este calibrat la apex

Este o metoda care utilizeaza un con ce este confectionat dintr-un material solid, ce urmeaza sa fie fixat definitiv pe intreaga lungime de lucru cu ajutorul unui ciment ales corespunzator care va reusi sa umple golurile ramase intre con si peretii canalari. Materialul din care urmeaza a fi confectionat conul poate fi gutaperca, titanul sau argintul.

Indicatiile acestei metode:
- Canale ce au fost largite prin realizarea unui tratament mecanic;
- Obturarea canalului situat mezio- vestibular al molarului prim superior, ce a fost largit insuficient inainte, data fiind curbura exagerata si accesul complicat.

Avantajele acestei metode: este simplu si rapid de executat.

Dezavantajele aceste metode:
- In majoritatea situatiilor, sigilantii sunt solubili;
- Cand se aplica doar conul, acesta nu va asigura o sigilare completa;
- Forma sa finala de palnie, largimea canalului va fi mai mare;
- Sigilarea canalului se poate realiza doar pe o lungime de 2- 3mm.

Verificarea conului:
- Prin metoda vizuala: conul este prins intre bratele unei pense la nivel egal cu lungimea de lucru si se introduce in canal pana la contactul ce se realizeaza intre pensa si punctul de referinta coronar;
- Tactil: conurile se intoduc pe rand intracanalar si se determina care dintre ele se adapteaza mai bine apical; aceasta metoda trebuie sa tina cont de precautiile: este mai sensibila la cele metalice comparativ cu cele de gutaperca, canalele care nu prezinta o sectiune circulara in zona apicala prezinta frecvent sanse de eroare;
- Prin examen radiografic: trebuie sa prezinte o adaptare laterala optima pana in ultimii 3-4 mm spre apical, iar varful conului sa se regaseasca la 1mm de apexul vizualizat pe radiografie.

Cand conul ocupa o pozitie ce corespunde principiilor stabilite, atunci se trece la etapa urmatoare ce consta in adaptarea sa:
- Cand acesta depaseste semnificativ apexul, atunci se scurteaza capatul apical sau se inlocuieste acesta cu unul de dimensiuni mai mici;
- Cand conul nu atinge limita apicala, atunci el este subtiat la varf in cazul celor confectionate din metal sau se poate adapta prin plastifiere la cele construite din gutaperca;
- Cand are loc un esec, atunci instrumentarea se reia sau verificarea este reluata prin alegerea unui con de dimensiuni mult mai mici.

Instrumentar utilizat:
- Ace K- Reamer;
- Conuri;
- Ciment sau pasta;
- Solutie cloroform.

Timpi operatori:
- Pregatirea canalului radicular prin efectuarea de spalaturi endodontice in vederea impiedicarii lipirii gutapercii de peretii sai umectati;
- Ramolirea unei portiuni de 2-3 mm dinspre varful conului prin intermediul unui procedeu bazat pe temperatura sau substante chimice;
- Introducerea conului intracanalar mentinut sub o presiune usoara pentru ca varful sau ramolit sa amprenteze segmentul apical al canalului.

Timpii operatori ai unei obturatii de canal:
1. Verificarea prin metoda clinica si radiologica a conului;
2. Toaleta canalului radicular;
3. Uscarea canalului;
4. Introducerea cimentului de sigilare pe canal.

Tehnica obturatiei prin modelarea individuala a conului

Este indicata in obturarea canalelor mai largi decat cel mai gros con standardizat de gutaperca.

Timpii operationali ai acestei tehnici:
1. Ramolirea prin tinere in flacara cu ajutorul unei pense dentare a mai multor conuri de gutaperca simultan;
2. Transformarea conurilor intr-o masa unica omogena prin modelare intre doua placute de sticla;
3. Modelarea ruloului de gutaperca intr-un con ce corespunde grosimii canalului ce va trebui obturat;
4. Racirea in apa a conului astfel modelat;

Obturatia cu con de gutaperca se poate realiza astfel:
- Condensarea laterala la rece;
- Condensarea laterala la cald.

Tehnica condensarii laterale

Instrumentar necesar:
- Ace K-Reamer;
- Conuri de gutaperca;
- Solutie de cloroform;
- Spreader;
- Ciment sau pasta.

A. Condensarea laterala la rece a gutapercii:
Aceasta metoda urmareste obturarea completa a intregului sistem endodontic de canale cu ciment de sigilare si cu gutaperca, umplerea realizandu-se progresiv. Condensarea se realizeaza cu instrumente endodontice speciale denumite spreadere.

Avantajele oferite de aceasta tehnica:
- Realizeaza o sigilare ce este superioara obturatiilor realizate prin cimentarea unui monocon;
- Induce un succes clinic durabil.

Dezavantaje:
- Se obtine o obturatie canalara care nu este omogena.

Timpii operatori parcursi in aceasta tehnica:
1. Toaleta si uscarea canalului;
2. Probarea spreaderului in interiorul canalului radicular;
3. Alegerea conului de gutaperca;
4. Coafarea peretilor canalului cu un ciment de sigilare;
5. Coafarea conului cu un ciment de sigilare si introducerea lui in interiorul canalului pana la distant de 0,5- 1 mm de constrictia apicala;
6. Introducerea spreaderului in canal, de-a lungul conului pe care il deplaseaza;
7. Mentinerea in aceasta pozitie finala a spreaderului un timp de 30 de secunde;
8. Indepartarea spreaderului din interiorul canalului prin intermediul unor miscari de rotatie reciproce;
9. Introducerea unui nou con de coafare auxiliar, care prezinta varful coafat cu ciment de sigilare;
10. Reintroducerea spreaderului si realizarea condensarii laterale atat a conului principal cat si a celui auxiliar;
11. Indepartarea excesului de gutaperca;
12. Condensarea finala a gutapercii;
13. Indepartarea cimentului pana la un nivel ce este situate imediat sub jonctiunea cementoadamantina;
14. Podeaua camerei pulpare va fi coafata cu ciment de sigilare;
15. Se va efectua controlul prin examenul radiologic;
16. Efectuarea unei obturatii de baza prin aplicarea unui ciment ce are ca baza policarboxilat sau cu ionomeri de sticla;
17. Efectuarea obturatiei coronare provizorie.

Tehnica de condensare la cald a gutapercii

Prin aceasta tehnica se obtine o etanseitate mai eficienta fata de tehnica condensarii laterale la rece.

Indicatiile acestei metode:
- Ameliorarea obturatiilor canalare cu gutaperca ce au fost efectuate prin metoda de condensare laterala la rece;
- Ameliorarea obturatiilor neomogene de gutaperca, ce au fost realizate prin condensarea laterala la rece.

Instrumentarul utilizat:
- Conuri de gutaperca;
- Ace K- Reamer;
- Solutie de chloroform;
- Ciment sau pasta;
- Spreader special;
- Lampa de spirt care asigura o sursa de caldura.

Avantajele acestei tehnici:
- Asigura o protectie mult mai eficienta contra microfiltratiilor de interfata in comparatie cu metoda condensarii laterale la rece.

Timpii de lucru:
- Obturatia se realizeaza conform acelorasi principii care au stat la baza obturatiei prin condensare laterala la rece, doar ca, in momentul in care masa de gutaperca ce a fost condensata la rece se introduce in interiorul canalului, se introduce si un spreader incalzit in scopul ramolirii ei.

Spreaderul se poate incalzi astfel:
- Prin mentinerea lui in flacara;
- Prin curent electric;
- In sterilizatorul cu perle de sticla.

Tehnica de condensare verticala la cald a gutapercii

Instrumentar utilizat:
- Conuri de gutaperca;
- Spatula sau excavator endodontic;
- Plugger standard;
- Instrument de transfer termic;
- Sursa de caldura.

Avantajele oferite de aceasta tehnica:
- Se obtine o obturatie omogena;
- Este o tehnica excelenta.

Dezavantaje:
- Este o tehnica laborioasa;
- Se realizeaza o largire exagerata a canalului;
- Necesita un timp mai indelungat pentru a fi executata.

Timpi operatori:

1. Alegerea plugger- elor:
- Se aleg trei pluggere corespunzatoare treimii apicale, treimii medii, si treimii coronare a canalului.

2. Adaptarea si verificarea conului principal:
- Se alege un con de gutaperca care sa aiba 1-2 dimesiuni mai mari fata de ultimul ac apical;
- Introducerea acului in canal se realizeaza la o distanta cu 1- 1,5 mm mai scurta comparativ cu lungimea de lucru.

3. Cimentarea conului apical:
- Cantitatea de ciment utilizata este mult mai redusa fata de cea care a fost utilizata in tehnica cu un singur con.

4. Condensarea conului principal:
- Cu un instrument incalzit in prealabil, dupa ce priza cimentului a fost initiata, conul va fi sectionat pana la nivelul de deschidere al orificiului canalar;
- Pluggerul adaptat pentru treimea coronara este trecut mai intai prin pulbere de ciment si apoi introdus rapid in canal. Urmeaza apoi condensarea in sens vertical a gutapercii pana aceasta devine solida.
- Instrumentul de transfer, care a fost incalzit mai intai, este introdus intracanalar prin miscari rotatorii, la o profunzime de aproximativ 5 mm, pana cand gutaperca s-a plastificat, dupa care se indeparteaza;
- Se introduce apoi pluggerul destinat treimii medii si se repeta aceiasi pasi;

5. Aplicarea si condensarea materialului auxiliar:
- Se utilizeaza conuri confectionate din gutaperca ce au dimensiuni identice cu cele ale conului principal, care mai apoi sunt taiate in fragmente cu o lungime de 3 sau 4 mm.

6. Se finalizeaza obturatia.

Tehnica de condensare termomecanica a gutapercii

Se bazeaza pe ramolirea gutapercii intracanalar prin intermediul caldurii ce a fost generata de frecarea unui instrument actionat prin rotatii, denumit compactor.

Indicatii:
- Resorbtiile radiculare interne.

Contraindicatii:
- Canale curbe;
- Canale inguste.

Avantajele acestei tehnici:
- Este una foarte rapida;
- Obtureaza o parte foarte mare ce apartine spatiului endodontic;
- Asigura obturatiei densitate si omogenitate crescuta;
- Cand este asociat si un ciment de sigilare, atunci se realizeaza o etanseitate mai mare a apexului.

Dezavantajele acestei tehnici:
- Este foarte laborioasa;
- Necesita experienta indelungata pentru a putea fi manevrata corespunzator;
- Faciliteaza depasirea apexului in cazul in care nu exista un stop dentrinar corespunzator.

Timpi operatori:
- Proba conului de gutaperca principal;
- Alegerea unui compactor de acelasi calibre cu acul Kerr cel mai gros;
- Coafarea cu ciment de sigilare a varfului conului de gutaperca;
- Introducerea conului intracanalar si fixarea lui la reperul stabilit;
- Se introduce compactorul pana in momentul in care se percepe o usoara rezistenta;
- Ramolirea gutapercii prin turarea compactorului la viteza maxima recomandata;
- Propulsia din aproape in aproape pana la reperul apical stabilit;
- Retragerea finala a compactorului din interiorul canalului.

Tehnica obturatiei segmentare de canal

Aceasta tehnica consta in faptul ca obturarea se realizeaza partial doar in treimea apicala a canalului radicular pe o distanta de 3 sau 4 mm dinspre constrictia apicala, distanta restanta urmand a fi ocupata de un pivot.

Materiale ce pot fi utilizate in aceasta tehnica:
- Amalgamul de argint;
- Conurile metalice de argint;
- Gutaperca;
- Conurile metalice de titan.

Indicatii:
- Imediat dupa efectuarea obturatiei de canal, in vederea reconstituirilor coronoradiculare.

Contraindicatii:
- In tempoarizarea reconstituirilor coronoradiculare.

Avantajele acestei tehnci:
- Faciliteaza aplicarea pivotilor ce sunt destinati reconstituirilor coronoradiculare.

Dezavantajele acestei tehnici:
- Sigilarea corespunzatoare canalului se realizeaza cu dificultate;
- In cazurile in care conurile metalice nu sunt corect adaptate, este posibil ca obturatia realizata sa se disloce de la locul initial.

Timpi operatori:
- Determinarea prin odontometrie a lungimii de lucru;
- Largirea corespunzatoare a canalului prin utilizarea acelor Kerr;
- Alegerea conului de metal care sa corespunda calibrului cel mai gros al acului Kerr;
- Proba clinico- radiologica a conului din metal.

Tehnica obturatiei cu conuri calibrate nedeformabile

Indicatii:
- In cazul canalelor curbe si inguste.

Dezavantajele acestei metode:
- Acul poate fi corodat;
- Cimentul de sigilare se acumuleaza in loc sa patrunda in neregularitatile ce le prezinta spatiul endodontic.

Timpi operatori:
- Largirea canalului cu ace Kerr;
- Prepararea cimentului de sigilare ce va fi folosit;
- Depunerea cimentului in interiorul canalului in imediata vecinatate a constrictiei apicale;
- Coafarea peretilor canalari cu ajutorul unui ac Kerr ce va fi rotit in sens invers acelor de ceasornic;
- Introducerea intracanalar a mandrinului crestat pana la nivelul constrictiei apicale;
- Rasucirea acului intentionat in canal pana la fracturare.

Conurile de argint

Avantaje:
- Prezinta o flexibilitatea mai mare fata de cele confectionate din gutaperca;
- Prezinta o actiune oligodinamica.

Dezavantaje:
-Nu se adapteaza perfect la forma variata canalelor radiculare;
- Inchiderea canalelor este deficitara;
- Prezinta o radioopacitate intensa;
- Cand este necesara dezobturarea lui, aceasta se realizeaza cu dificultate;
- In cazul in care apexul este depasit, atunci cu siguranta va provoca iritatii la acest nivel;
- Formeaza produsi de coroziune citotoxici, de culoare inchisa, la contactul cu lichidele tisulare.

Conurile de titan

Avantaje:
- Prezinta o rigiditate superioara celor de argint;
- Coroziunea lipseste;

Dezavantaje:
- Sunt nedeformabile;
- Inchiderea canalului trebuie sa se realizeze doar prin asociere cu un ciment de sigilare.

Conurile de rasini sintetice

Dezavantaje:
- Sunt nedeformabile;
- Sunt friabile;
- Inchiderea canalara doar prin asociere cu un ciment de sigilare.