Fluorizarea topică

©

Autor:

Fluorizarea topică se referă la o serie de metode și tehnici destinate îmbogățirii smalțului dentar cu fluor (element recunoscut pentru rolul său major în prevenirea cariei dentare), prin contactul direct al dintelui/dinților cu diverse produse ce îl conțin în concentrații mari. Spre deosebire de fluorizarea pe cale generală, nu este necesară ingestia fluorului, ci doar aplicația locală, aportul realizându-se pe cale exogenă.

Indicațiile fluorizării locale

- pacienții cu risc crescut de carii dentare;
- pacienții purtători de aparate ortodontice sau proteze parțiale;
- carii incipiente;
- demineralizările de tipul white spots;
- dinții sensibili;
- cariile dinților temporari;
- cariile radiculare;
- pacienți cu dizabilități;
- pacienți cu xerostomie;
- pacienți cu eroziune dentară.

Contraindicațiile fluorizării locale

- copii cu afecțiuni neurologice de tipul paraliziilor cerebrale – se vor folosi doar metode ce nu implică un grad important de cooperare medic - pacient;
- copii cu puține carii și afectare renală, la care fluorizarea nu este justificată;
- copii din zone endemice de fluoroză; în regiuni cu ape hiperfluorurate;
- pacienți aflați sub radio- sau chimio-terapie, frecvent dezvoltă ulcerații ce pot fi iritate prin aplicarea substanțelor pentru fluorizare dacă vin în contact;
- pacienți la care se asigură necesarul de fluor pe cale generală.

Acțiunea cariopreventivă a fluorului

- prin formarea de fluorapatită la nivelul suprafeței externe a smalțului, crește rezistența dinților la atacurile acide;
- previne procesele de demineralizare acidă și stimulează remineralizarea smalțului;
- inhibă procesul de glicoliză prin care bacteriile transformă zaharurile în acizi;

Avantajele produselor pentru fluorizare locală

1. Produsele utilizate în acest scop sunt accesibile ca preț și disponibilitate;
2. Se elimină dezavantajul necesității monitorizării periodice a aportului de fluor provenit din alte surse pentru a evita supradozarea - inconvenient pe care îl au metodele de fluorizare pe cale generală;
3. Tehnicile de fluorizare sunt simple, nu necesită aparatură sau materiale speciale;
4. Sunt eficiente - scad riscul apariției leziunilor carioase sau încetinesc evoluția lor;
5. Nu necesită manevre traumatizante pentru copii;
6. Gama largă de produse existente pe piață facilitează stabilirea metodei de fluorizare necesare pentru fiecare caz, în parte.

Metodele de fluorizare locală profesională

Se folosesc doar la indicația medicului și sunt realizate în cabinet de către stomatolog. Manevrarea și dozarea acestora sunt stricte datorită concentrațiilor ridicate de fluor pe care le conțin aceste produse.

1. Lacurile cu fluor (varnish) sunt folosite frecvent în practică, se aplică prin pensulare pe suprafața dentară. Numărul de aplicații necesare pe an variază de la două până la 12 și depinde de intensitatea procesului carios.
Tehnica:
- se curăță dinții prin periaj profesional, se izolează cu rulouri de vată și se usucă;
- cu pensula specială sau cu buleta de vată, se aplică lacul în strat subțire astfel încât să acopere toate suprafețele dentare;
- mai întâi se pensulează dinții arcadei inferioare, apoi cei superiori, evitând contactul cu mucoasa;
- după acoperirea tuturor dinților și suprafețelor, pacientul rămâne cu gura deschisă 5 minute, timp necesar uscării stratului de lac;
- pacientul va fi atenționat că nu are voie să mănânce sau să consume băuturi în următoarele două ore și trebuie să evite alimentele dure și periajul dinților în primele 24 de ore. În acest interval de timp, are loc schimbul de fluor între smalț și lac. Stratul aplicat se va desprinde singur odată cu reluarea periajului sau prin fricțiunea cu alimentele tari.

2. Aplicațiile cu soluții sau geluri fluorurate în gutiere sunt indicate pacienților cu risc crescut la carie. Unele dintre ele prezintă dezavantajul de a colora dinții, fapt pentru care sunt contraindicate în zona frontală. Concentrația crescută, gustul neplăcut (acru sau metalic) îngreunează utilizarea lor la copii (unele produse au fost îmbunătățite pentru a avea un gust plăcut).
Pentru 4 minute, într-o gutieră specială pentru ambele arcade se aplică gelul (5 ml pentru fiecare), în contact direct cu dinții.

3. Paste profilactice
4. Cimenturile - glasionomeri folosite pentru obturații au proprietatea de a elibera ioni de fluor
5. Sigilanții cu fluor - se utilizează pentru umplerea șanțurilor și fosetelor de pe suprafața dentară – regiuni în care debutează frecvent procesul carios. Prin adaosul de fluor, protecția nu devine doar mecanică, ci și chimică;
6. Diverse dispozitive pentru eliberarea lentă a fluorului: plăcuțe de sticlă, membrane copolimerice, tablete adezive etc.

Metode de fluorizare personale

Se pot folosi de către pacient acasă, fără asistarea medicului specialist. Concentrațiile de fluor pe care le conțin sunt mult mai mici decât în cazul celor de mai sus. Se consideră mult mai eficiente dacă se combină între ele.

1. Ape de gură/ Soluții pentru clătire orală ce conțin fluoruri
- nu se indică aceste produse copiilor sub 6 ani, deoarece există riscul inghițirii și intoxicației cu fluor;
- au acțiune mai slabă decât substanțele folosite pentru fluorizarea profesională, de aceea sunt indicate la pacienții la care riscul de carie nu este foarte mare;
- se clătește gura timp de 1 minut cu 10 ml soluție.

2. Paste de dinți cu fluor
Fiind cele mai accesibile produse pentru fluorizarea locală sunt și cele mai frecvent utilizate, concentrația admisibilă fiind de maxim 0,1%. Acțiunea cariopreventivă este inferioară metodelor de fluorizare profesională, iar dacă este folosită regulat, timp de ani de zile, contribuie la reducerea numărului de carii. Utilizarea pastelor de dinți cu fluor nu este indicată in zonele cu fluoroză endemică, dar este binevenită acolo unde cantitățile de fluor din apa potabilă sunt scăzute și insuficiente. Copiilor li se dozează de fiecare dată cantitatea de pastă necesară pentru periaj, care trebuie să aibă dimensiunea unui bob de mazăre pentru a evita intoxicația. Conțin natriummonofluorfosfat, fluorură de staniu, potasiu, natriu sau aluminiu – substanțe scindate de către fosfatazele conținute în salivă, cu eliberarea fluorului.

3. Gume de mestecat, fluorul conținut ăn aceste produse trece în salivă, apoi în smalțul dinților;
4. Ața dentară și scobitorile cu fluor permit abordarea zonelor interdentare și transferă fluorul în această zonă;
5. Saliva artificială, indicată pacienților care suferă de „gură uscată” – xerostomie și la care riscul carios crește esențial din acest motiv.

Data actualizare: 01-07-2013 | creare: 25-03-2013 | Vizite: 7424
Bibliografie
1. Iliescu A., Gafar M., Cariologie și odontoterapie restauratoare. Editura Medicală, București, 2011
2. Rolul fluorului în profilaxia cariei la copii. http://sibac.info/index.php/2009-07-01-10-21-16/768-2012-01-23-09-04-25
3. Tratamente topice cu fluor. http://www.dentalcare.com/media/en-US/research_db/pdf/fluoride/fluoridecatalyst2007.pdf
4. Ghid în terapia cu fluor. http://www.aapd.org/media/Policies_Guidelines/G_fluoridetherapy.pdf
5. Terapia cu fluor. http://en.wikipedia.org/wiki/Fluoride_therapy
6. Utilizarea fluorului în profilaxia cariei dentare. http://www.mednovosti.by/journal.aspx?article=1161
7. Administrarea de fluor pe cale generală și locală. http://www.medica.ro/reviste_med/download/stoma/2008.3-s/Stoma_Nr-3-s_2008_Art-0.pdf
8. Strategii preventive adaptate grupelor de risc pentru afecțiunile orale. http://www.sser.ro/docs/ghid-de-profilaxie-2011-09.pdf
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.