Alungirea dinților

Atunci când unul sau mai mulți dinți necesită o reconstrucție protetică, iar coroanele dentare (porțiunea vizibilă a dinților) sunt scurte sau leziunile carioase și reconstrucțiile protetice precedente se extind până la nivel sub-gingival (sub nivelul vizibil al gingiilor) medicul dentist poate indica o tehnică de alungire coronară a dinților respectivi.

Termenul de „alungire coronară” se referă la augmentarea (creșterea) suprafeței coroanei dintelui prin diferite metode terapeutice. Alungirea dinților se realizează fie prin metode ortodontice, fie prin metode chirurgicale.

Indiferent de metodă, alungirea dinților reprezintă o etapă pre-protetică în realizarea planului de tratament, iar efectul final va fi acela al unei coroane dentare mai lungi, care se pretează unei reconstrucții protetice corecte, atât din punct de vedere funcțional, cât și estetic. (1, 2)

Când este indicată alungirea dinților?

Medicul dentist poate recomanda o metodă de alungire a dinților în una dintre următoarele situații:

• nivelul viitoarei reconstrucții protetice va fi situat mult sub-gingival, iar medicul dentist nu poate controla corectitudinea acesteia;
• leziuni carioase situate subgingival;
• fracturi și resorbții ale rădăcinilor dinților, situate în apropierea marginii gingivale;
• coroane dentare scurte, nefavorabile unei reconstrucții protetice;
• prezența unor reconstrucții dentare, cu marginile plasate deja mult sub-gingival, care determină inflamații ale gingiilor;
• îmbunătățirea aspectului estetic atunci când coroanele dentare sunt scurte, iar pacientul are ceea ce se numește „surâs gingival” (adică în momentul zâmbetului sunt vizibile atât coroanele dinților, cât și o porțiune semnificativă din gingia situată deasupra acestora);
• atunci când se realizează alte tipuri de intervenții chirurgicale (precum amputații radiculare), iar alungirea dinților va îmbunătăți și eficacitatea tehnicilor de igienă orală. (1)

Când este contraindicată alungirea dinților?

Alungirea dinților nu reprezintă o metodă terapeutică de sine stătătoare, de aceea este contraindicată a se realiza fără să fie urmată de metode de recontrucție dentară sau protetică. (1)

De asemenea, alungirea coronară este contraindicată în următoarele situații (3):

• prezența unor carii sau fracturi radiculare (la nivelul rădăcinii dinților) la un nivel profund sub-gingival, care necesită îndepărtarea excesivă de gingie și os alveolar;
• dinți cu un raport coroană dentară:rădăcină neadecvat (ideal, raportul coroană:rădăcină este de 1:2);
• dinți care nu mai pot fi restaurați protetic sau dentar;
• dinți posteriori, pluriradiculari (cu mai multe rădăcini), care prezintă riscul expunerii zonei de furcație (zonei de bifurcație a rădăcinilor);
• compromiterea aspectului estetic;
• compromiterea funcționalității și a suportului osului alveolar;
• pacienți cu diferite probleme ale stării generale de sănătate și cărora li se contraindică intervenții chirurgicale la nivelul cavității orale (1);
• igiena orală nesatisfăcătoare reprezintă o contraindicație relativă; atunci când nivelul de placă bacteriană de la nivelul cavității orale se reduce prin tehnici corecte de periaj dentar, se poate realiza tehnica de alungire coronară (1).

Metode de alungire coronară

În literatura de specialitate au fost descrise mai multe tehnici de alungire coronară a dinților. Unele dintre cele mai des utilizate sunt gingivectomia, repoziționarea apicală a nivelului gingival și metode ortodontice de alungire a dinților. Toate aceste metode chirurgicale se realizează doar sub anestezia locală a regiunii vizate din cavitatea bucală. (3, 4)

Gingivectomia

Această metodă chirurgicală presupune excizia (secționarea) unei porțiuni din mucoasa gingivală, astfel încât, la final, va fi expusă o porțiune mai mare din coroana dintelui.

Metoda nu este indicată în foarte multe situații, ci doar atunci când există un exces al mucoasei gingivale, iar prin excizie se elimină o parte din aceasta. Riscul acestei metode este că poate periclita dimensiunile normale și chiar starea de sănătate a mucoasei gingivale. Metoda poate fi realizată fie cu un bisturiu clasic, fie cu un bisturiu electric (în funcție de dotarea cabinetului dentar și de experiența medicului). (1)

Repoziționarea apicală a nivelului gingival

Această metodă este tot una chirurgicală și este indicată atunci când trebuie realizată alungirea coronară pentru patru - șase dinți situați în vecinătate. Ca urmare, nu este indicată atunci când trebuie realizată alungirea coronară pentru un singur dinte. (3)

Metoda de repoziționare apicală a nivelului gingival poate fi realizată cu sau fără rezecția unei porțiuni din osul alveolar (porțiunea osoasă unde sunt plasate rădăcinile dinților). (3)

• Repoziționarea apicală a nivelului gingival fără rezecție osoasă este indicată atunci când nivelul marginii gingivale nu este plasat corespunzător, iar între marginea gingivală și marginea osului alveolar există un spațiu mai mare de 3mm. (3) În acest scop se realizează incizii la nivelul șanțului gingival, se decolează mucoasa gingivală de pe suprafețele dentare, atât pe suprafețele externe (dinspre buze/obraji), cât și pe suprafețele interne (dinspre limbă). După decolare, nivelul marginii gingivale se va reaplica într-o poziție superioară celei anterioare (în cazul dinților superiori) și inferioară (în cazul dinților inferiori), adică într-o poziție apicală (spre apexul/vârful rădăcinilor dentare). (1) Reaplicarea mucoasei gingivale este urmată de sutură.
  
  
• Repoziționarea apicală a nivelului gingival cu rezecție osoasă este indicată atunci când nivelul marginii gingivale nu este plasat corespunzător, iar între marginea gingivală și marginea osului alveolar există un spațiu mai mic de 3mm. După inciziile realizate la nivelul mucoasei gingivale și expunerea osului alveolar, medicul va reduce aproximativ 2-3 mm și din nivelul osos, cu ajutorul unei freze speciale de os. După această manoperă nivelul marginii gingivale se va repoziționa apical, iar liniile de incizie se vor sutura. (1)

Metode ortodontice de alungire a dinților

Există mai multe metode ortodontice de alungire a coroanei dentare, dar principiul este același, și anume că se produce o erupție dentară lentă, controlată, cu ajutorul forțelor ortodontice (1).

Metodele ortodontice de alungire coronară sunt indicate atunci când metodele clasice, chirurgicale, nu se pot realiza, mai ales în zonele frontale, unde estetica poate avea de suferit pe seama exciziei chirurgicale a marginii gingivale. (3)

Aceste metode sunt contraindicate atunci când raportul coroană dentară:rădăcină este nefavorabil, când ocluzia dentară (felul cum dinții se ating atunci când aceștia intră în contact în momentul inchiderii cavității orale) este nefavorabilă sau când pot apărea diferite complicații la nivelul gingiilor. (3)

Metoda ortodontică de alungire coronară este mai puțin invazivă decât metodele chirurgicale și presupune ca pe dintele/dinții ce se doresc a fi „alungiți”, dar și pe dinții situați în imediata vecinătate să se aplice bracket-uri ortodontice. Aceste bracket-uri vor fi „unite” apoi cu ajutorul unui arc (sârmă) ortodontic. Acest arc va fi acela care va determina forțe ortodontice și, în final, va determina erupția dintelui în cauză.

Această metodă presupune totuși secționarea ligamentelor parodontale (dintre dinte și mucoasa gingivală), altfel dintele va reveni în poziția inițială după îndepărtarea bracket-urilor. În general durează aproximativ 3 săptămâni pentru ca dintele să erupă suficient și aproximativ încă 3 luni de stablizare a noii poziții dentare, urmând ca apoi să se realizeze metodele de reconstrucție dentară sau protetică definitive. (2)

Vindecarea mucoasei gingivale după metodele de alungire coronară

După realizarea metodelor chirurgicale de alungire coronară, mucoasei gingivale trebuie să i se acorde timp pentru vindecare, înainte ca metodele definitive de restaurare a dinților să se realizeze. Încă nu s-a stabilit cu exactitate timpul necesar pentru asigurarea vindecării, deoarece acest lucru depinde de la un pacient la altul. S-a observat că pentru o minimă vindecare trebuie așteptat între 1 lună și 3 luni, iar la 6 luni s-a observat o stabilizare a nivelului mucoasei gingivale. (5, 6)

În această perioadă de așteptare a vindecării mucoasei gingivale, medicul  poate recomanda reconstrucții dentare și protetice provizorii, care îi permit pacientului reluarea completă a funcțiilor cavității orale, dar și o refacere satisfăcătoare a esteticii.

Tot în această perioadă, medicul îi poate recomanda pacientului măsuri suplimentare de igienizare a cavității orale, întrucât controlul plăcii bacteriene este foarte important pentru asigurarea vindecării corespunzătoare a mucoasei gingivale. De aceea, complianța pacientului în a respecta măsurile de igienă orală este foarte importantă în evoluția ulterioară a tratamentului.