Aspiratia nazo-orofaringiana

Cavitatile nazo-faringiene si orofaringele pot fi curatate de mucus, varsatura, singe sau alt material printr-o procedura denumita aspiratie. Materialul care se acumuleaza in cavitatea orala si faringe poate de obicei fi expectorat. Mucusul din nazo-faringe poate fi inlaturat prin suflarea nasului. Daca pacientul nu poate tusi, expectora sau curata in alt mod caile respiratorii superioare eficient, exista pericolul acumularii masive a acestui material biologic si blocarea sau infectarea cailor respiratorii inferioare (trahee, bronsii si plamini).

Procedurile de aspiratie nazo-orofaringiana pot fi efectuate folosind o tehnica aseptica deoarece narile, gura si gitul nu sunt zone sterile. In cazuri specifice, cum este pacientul izolat medical (imunodeprimat sau contagios), tehnica sterile poate fi impusa.

Indicatiile procedurii

- obtinerea unor mostre de secretii pentru scopuri diagnostice
- prevenirea infectiei
- la nou-nascuti imediat dupa nastere, pentru a permeabiliza caile respiratorii
- pacientilor care nu sunt capabili sa-si curate singuri caile respiratorii
- pacientii cu ventilatie mecanica
- in cazul agravarii tusei muco-purulente, voce ragusita, secretii vizibile
- suspectarea aspiratiei secretiei gastrice sau a secretiilor respiratorii
- dispnee cu scaderea saturatiei oxigenului datorate mucusului.

Contraindicatiile procedurii

- fracturile faciale care determina obstructia nazala
- fracturile bazei craniului
- pacientii cu istoric de conditii hemoragice sau care se afla sub terapie anticoagulanta (risc de epistaxis)
- pneumotorax, hemoragie pulmonara, micro-atelectazii
- cresterea presiunii intra-craniene, hipotensiune/hipertensiune
- laringospasm, bronhoconstrictie, bronchospasm
- stop cardiac, stop respirator
- nu se va aspira orofaringian pacientul constient, datorita riscului de aspiratie pulmonara, declansarea tusei sau a varsaturii.

Tehnica aspiratiei nazo-orofaringiene

- spalarea miinilor asistentei si asamblarea echipamentului necesar
- setarea aparatului de aspiratie (portabil sau atasat peretelui) si conectarea unei tubulaturi suficient de lungi pentru a ajunge usor la pacient
- plasarea containerului de apa (sau solutie salina normala)
- selectarea diametrului adecvat al cateterului si atasarea acestuia la tubulatura de aspiratie
- pornirea aparatului de aspiratie si verificarea lumenului tubulaturii prin aspirarea unei cantitati de apa prin cateter.

In cazul pacientului constient se utilizeaza pozitia semi-Flowler (capul in lateral pentru aspiratia orala, gitul in hiperextensie pentru aspiratia nazala), iar pentru pacientul inconstient se foloseste pozitia laterala a corpului.

Aspiratia nazo-faringiana

- se va lubrifia capatul cateterului in apa si se va insera usor cateterul in nara pina in faringele posterior
- se va pre-oxigena pacientul intotdeauna si se va re-oxigena daca este necesar
- daca se intilneste o obstructie sau daca este declansat reflexul de tuse al pacientului, se va retrage cateterul
- se va aplica aspiratia si se va extrage usor cateterul folosind o miscare rotativa; se va aspira doar 5-10 secunde odata, deoarece se aspira atit oxigen cit si secretii
- se va incuraja pacientul sa respire profund si sa tuseasca singur intre aspiratii
- se va curata cateterul prin aspirarea unei cantitati de apa
- se va repeta procedura si in cealalta nara.

Aspiratia oro-faringiana

- se va umezi capatul cateterului inserindu-l in apa
- cateterul va fi inserat usor in cavitatea orala spre faringele posterior
- nu se va trece niciodata de baza limbii sau de zona observabila a faringelui
- se aplica aspiratia si se roteste cateterul pentru a aspira secretiile, se va aspira doar in sedinte de 5-10 secunde
- nu se va impinge cateterul in peretele faringian pentru a evita lezarea mucoasei
- se retrage cateterul si se curata prin aspirarea de apa
- se va repeta procedura in jurul dintilor si a gingiilor si sublingual daca s-au acumulat secretii in aceste zone.

Aspiratia nazo-orofaringiana la nou-nascuti

Aspiratia la nou-nascut in sala de nasteri este o practica de rutina, efectuata inaintea delivrarii umerilor copilului, pentru prevenirea dificultatilor respiratorii si a bolii pulmonare secundare la copiii cu lichid amniotic amestecat cu meconiu. De obicei copiii nu elimina meconium in utero. Ca raspuns la stresul hipoxic, copiii pot elimina meconiu inainte de nastere, avind riscul de a dezvolta probleme legate de aspiratia materialului in plamini. Curatarea cailor respiratorii diminueaza cazurile de tulburari respiratorii la nou-nascuti. Astfel, aspiratia narilor, a cavitatii orale si a faringelui a devenit de rutina, imediat ce capul copilului este liber din canalul de nastere.

Complicatiile aspiratiei nazo-orofaringiane

- trauma cailor respiratorii superioare sau inferioare
- stimularea reflexului de tuse sau varsatura
- infectii nosocomiale
- hipoxia prin aspiratii prelungite
- stimularea vagala poate determina bradicardie si hipotensiune.

Dupa fiecare sedinta de aspiratie se recomanda inregistrarea cantitatii, a consistentei, culorii, mirosului mucusului si a statusului respirator al pacientului, inainte si dupa procedura.

Pentru a diminua frecventa complicatiilor se recomanda practicarea aspiratiei doar la nevoie, folosirea unei tehnici sterile, hiperinflatia plaminilor inainte de procedura, hiperoxigenarea, folosirea unor catetere cu un diametru adecvat pacientului si evitarea instilarii de solutie salina.

Pacientul trebuie urmarit pentru a observa hipoxemia: disritmiile, cianoza, anxietatea, bronhospasmele si modificarea statusului mental. Daca apare stimularea vagala, pacientul poate dezvolta bradicardie, mai ales pacientii pediatrici. Se va permite pacientului repausul si recistigarea nivelelor adecvate de oxigen intre sedintele de aspiratie.