Stentul ureteral

©

Autor:

Stentarea ureterala este o procedura de rutina in practica urologica zilnica, fiind indicata mai ales pentru a ameliora si a preveni obstructia urinara superioara si pentru a controla leziunile ureterale cu minimalizarea extravazarii urinei si a grabi vindecarea ureterala, care altfel ar fi prelungita.

Stentul ureteral este un tub subtire inserat in ureter pentru a preveni sau trata obstructia fluxului urinar renal. Lungimea stenturilor la pacientii adulti variaza intre 24 si 30 de centimetri. Stenturile variaza in dimensiuni si diametru, pentru a se potrivi diferitelor uretere. Stentul este de obicei inserat cu ajutorul unui cistoscop. Unul sau ambele capete ale stentului pot fi indoite pentru a preveni migrarea ureterului, stentul este denumit in dublu J sau in coada de purcel.

Stenturile ureterale sunt folosite pentru reducerea durerii determinate de un calcul, pentru a permite drenajul unei infectii renale sau in dezobstructia renala. Stenturile sunt folosite frecvent dupa operatiile pentru litiaza renala, cum este ureteroscopia, pentru a permite vindecarea si prevenirea edemului ureterului.

Stenturile sunt plasate in timpul interventiei chirurgicale prin alunecarea lor pe un fir de ghidaj pe ureter. In general stentul nu ramine in organism mai mult de trei luni, datorita riscului de a forma calculi, facind extragerea dificila.

Stenturile ureterale sunt realizate pentru a permite pacientilor sa aiba o viata cit mai normala posibil. Totusi, acestea au si efecte adverse. In plasarea unui stent ureteral, medicul si pacientul vor trebui sa decida intre avantaje, ameliorarea obstructiei si orice posibile dezavantaje. Cele mai intilnite efecte secundare nu reprezinta un pericol pentru sanatate sau rinichi, desi pot determina disconfort semnificativ pacientului.

Multi pacienti nu acuza probleme asociate stentului. La majoritatea pacientilor efectele adverse sunt minore si tolerabile. Uneori acestea pot fi moderate spre severe. Efectele adverse se datoreaza probabil prezentei stentului in interiorul vezicii urinare determinind iritatie mecanica. Aceste efecte se rezolva cind stentul este extras.

Intelegerea completa a acestor efecte adverse si a cauzelor lor nu este clara inca. De asemenea nu se poate prezice, inainte de plasarea unui stent, care pacient este predispus la a dezvolta efectele adverse.

Tipuri de stenturi ureterale

Stentul structural

Exista doua tipuri generale de stenturi: permanent si temporar. Stenturile temporare mai pot fi impartite in absorbabile si care se inlocuiesc. Stenturile permanente sunt folosite cind este necesara prevenirea restenozei si sustinerea structurala de lunga durata, sau in cazurile in care extragerea chirurgicala a stentului implantat este impractica. Stenturile permanente sunt de obicei realizate din metal (aliaj, nichel-titaniu, otel, inox). Stenturile ureterale permanente sunt plasate endoscopic. Stenturile sunt realizate pentru a fi incorporate in lumenul uretrei si a permite un lumen patent.
Stentul este realizat din fir de superaliaj rezistent la coroziune. Mesa cilindrica se va expanda in interiorul ureterului si va forma un lumen deschis prin presarea impotriva peretelui ureteral cu forta radiala. Pe masura ce tesutul uretelial creste prin proteza, mesa devine incorporata in peretele uretral.

Stentul de drenaj

Stenturile JJ sunt realizate din silicon sau poliuretan. Stenturile ideale sunt cele usor de inserat, extras si reinserat, avind un drenaj bun si proprietati radio-opace, inerte biologic si chimic stabile in tractul urinar. Odata plasate, acestea trebuie sa ramina in pozitia fixata.
Stenturile JJ au devenit dispozitive de baza in practica urologica. Acestea permit drenajul direct al tractului urinar superior in vezica fara a necesita diversiunea externa. Totusi, si acestea pot determina complicatii cum este migrarea, ocluzia, ruperea, formarea de calculi. Odata cu extinderea indicatiilor stenturilor in JJ in ultimii ani, a crescut si frecventa complicatiilor.

Pregatirea pre-operatorie

Inainte de orice operatie se va efectua o evaluare medicala completa, incluzind detaliile istoricului medical al pacientului cu referinta la orice operatie urologica suferita in antecedente de catre pacient. Toti pacientii vor necesita hemoleucograma completa, urocultura si sediment urinar, uree, creatinina si electroliti, glicemia si efectuarea unei ecografii abdominopelvine, radiografii, urografii intravenoase si cistoscopie preliminara.

Se vor administra antibiotice profilactic (gentamicina intravenos si cefuroxim). Stentul in JJ se va insera retrograd sub anestezie generala folosind cistoscopul sau operatia deschisa.

Procedura de stentare ureterala

Stentul se introduce sub un anestezic general folosind un cistoscop trecut prin uretra in vezica urinara. Stentul este apoi plasat in ureter si rinichi prin orificiul ureteral din vezica. Stentul poate fi inserat ca parte aditionala a unei operatii pe ureter si rinichi (ureteroscopie). Ocazional stentul este plasat retrograd, din rinichi spre vezica urinara folosind o tehnica speciala radiologica. Pozitia corecta a stentului va fi verificata la sfirsitul procedurii printr-o radiografie simpla pelvina.

Perioada permisa mentinerii stentului in organism depinde de necesitate, pina la ameliorarea obstructiei, in functie de cauza acesteia si tratament. La majoritatea pacientilor, stentul este necesar doar pentru o scurta durata de timp, de la citeva saptamini pina la citeva luni. Totusi, un stent care ramine intr-o pozitie corecta poate sta in ureter pina la trei luni fara necesitatea de a fi inlocuit. Exista stenturi speciale care pot ramine in corp o perioada mai lunga de timp.

Stenturile ureterale sunt folosite pentru a asigura patenta ureterului, care poate fi compromisa, de exemplu prin litiaza renala. Aceasta metoda este uneori folosita ca masura temporara, pentru a preveni distrugerea unui rinichi blocat, pina cind poate fi efectuata procedura de extragere a stentului. Exista si stenturile care sunt mentinute in ureter pentru 12 luni sau mai mult. Acesta este cazul tumorilor inoperabile ale ureterului sau de vecinatate, iar stentul este folosit pentru a asigura drenajul urinei prin ureter. Daca drenajul este compromis pentru perioade luni, rinichiul poate fi afectat ireversibil.

Extragerea stentului ureteral

Stentul va fi extras printr-o procedura scurta folosind un cistoscop, sub anestezie locala. Stenturile cu fir exterior pot fi extrase in citeva secunde prin prinderea firului. Aceasta procedura este frecvent efectuata de catre o asistenta, dar poate fi facuta si de catre pacient. In timpul extragerii stentului se va aplica o forta constanta pentru a evita oprirea si reinitierea procedurii. Pacientul va necesita un pampers pentru a colecta urina care se va scurge. Stenturile fara fir exterior sunt extrase de catre medic folosind un cistoscop.

Nu exista optiune alternativa mai simpla decit plasarea stentului ureteral pentru a asigura drenajul urinar. La unii pacienti poate fi necesara plasarea unui tub de nefrostoma, implicind si purtarea unei pungi colectoare de urina.

Durata mentinerii stentului ureteral

O durata ideala, sigura, minima si optima pentru mentinerea stentului nu a fost inca descrisa. Indiferent de durata stentului, acesta va forma un biofilm cu un grad de aderenta bacteriana, iar daca este mentinut pentru o perioada suficienta de timp, aproape toate stenturile se vor incrusta. Totusi, perioada sigura este probabil 6-8 saptamini.

Simptomele prezentate de pacientul cu stent ureteral

In timp ce unii pacienti cu stenturi acuza disconfort minim asociat acestora, altii vor raporta simptome care variaza de la disconfort moderat pina la sever si necesitatea extragerii. Aceste simptome cuprind:
- senzatia de a urina
- hematurie macroscopica
- spasme vezicale
- senzatie de arsura la urinare
- durere lombara in timpul urinarii sau la mobilizare
- durere vezicala.

Pentru a reduce disconfortul provocat de stentul ureteral se pot administra diferite medicatii. Cele mai eficiente par a fi cele din clasa alfa-blocantelor incluzind tamsulosinul si alfuzosinul. Alte tipuri de medicamente administrate de obicei pentru disconfortul provocat de stent, cum este oxibutina sau fenazopiridina, nu par a avea succes in reducerea disconfortului. Antalgicele clasice nu reusesc de asemenea sa reduca disconfortul.

Complicatii si efecte adverse

Principalele complicatii ale stentarii ureterale sunt dislocarea, infectia si blocajul prin incrustare. Stenturile moderne coafate cu heparina, sunt aprobate pentru a reduce infectia si incrustarea, in incercarea de a diminua numarul inlocuirilor de stenturi.

Complicatiile sunt mai frecvente la pacientii care asociaza infectii urinare, care poarta stent pentru perioade lungi, cei cu complianta scazuta la tratament. Materialul din care este efectuat stentul conteaza de asemenea. Astfel complicatiile in marea majoritate sunt de natura mecanica si sunt legate de materialul stentului, agravate de durata perioadei de stentare. Incrustarea, fractura si formarea de calculi sunt observate mai ales la pacientii care au stent ureteral de peste trei luni.

Alte complicatii pot cuprinde cresterea urgentei si a frecventei de urinare, singe in urina, scurgere de urina, durere renala si vezicala sau inghinala. Aceste efecte sunt in general temporare si dispar odata cu extragerea stentului.

Unele stenturi au un fir folosit pentru extragere, care ramine in afara uretrei si poate determina iritatie. Fenomenul poate fi agravat mai ales la pacientii cu hipospadias sau alte conditii care necesita o interventie similara de corectare chirurgicala. Firul trebuie protejat pentru a nu disloca stentul.

Cit stentul se afla in pozitia corecta, pacientii isi pot desfasura activitatile zilnice normale, totusi stentul poate determina disconfort in timpul activitatii fizice intense. Activitatea profesionala si alte activitati zilnice pot fi continuate de catre pacient. Activitatea sexuala este posibila purtatorului de stent, dar stenturile cu fir exterior pot determina disconfort. Stentul poate apasa pe prostata la barbati iar in cadrul ejacularii/orgasmului prostata se poate misca, determinind crampe sau iritatii severe.

Monitorizarea regulata a stentului este esentiala si trebuie sa cuprinda uroculturi lunare, verificarea creatininei serice si radiografie. Ecografia este indicata in cazurile in care este contraindicata radiografia sau cind nu se vizualizeaza stentul datorita pierderii coafarii radio-opace.

Data actualizare: 19-08-2013 | creare: 17-06-2013 | Vizite: 119891
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!