Proloterapia

Proloterapia reprezintă o terapie complementară nonchirurgicală de injectare a unor substanţe sclerozante la nivelul ligamentelor, tendoanelor şi articulaţiilor cu scopul de a determina proliferarea, regenerarea sau repararea ţesuturilor afectate.

Utilizată mai mult în medicina sportivă, azi se foloseşte şi în practica medicală generală pentru ameliorarea durerilor şi pentru o recuperare mai rapidă. Metoda a avut mai multe denumiri de-a lungul timpului, termenul fiind introdus de către medicul George S. Hackett în anul 1950 şi vine de la cuvântul latin prolix ce înseamnă proliferare, perpetuare. (1)

 

Prezentarea metodei

Metoda este cunoscută de sute de ani, dar utilizarea ei pe scară largă a început în anii 1950 şi presupune injectarea cu o seringă, la nivelul ţesutului afectat, a unor substanţe iritante, sclerozante sau alte substanţe ce contribuie la refacerea şi proliferarea ţesuturilor. Injectarea se face la nivelul articulaţiilor dureroase (genunchi, umăr, falange, coloana vertebrală), la nivelul tendoanelor şi ligamentelor afectate (tendonul achilian, ligamentele încrucişate de la genunchi, tendoanele ce alcătuiesc coafa rotatorilor) sau la nivelul muşchilor din zonele dureroase. (3)

Răspunsul exact al organismului la aceste injecții nu se cunoaște, iar explicațiile privind acest mecanism sunt mai degrabă speculative.

Substanţele sclerozante injectate se presupune că ar produce o iritație locală cu crearea unui răspuns inflamator ce va determina migrarea celulelor proinflamatorii (macrofagele şi leucocitele), care vor secreta cytokine proinflamatorii ca interleukină IL-1 sau factorul de creştere plachetar (platelet-derivate grow factor- PDGF). Aceşti factori ar acţiona pe condroblaști (celulele tinere din care se va dezvoltă cartilajul), fibroblaști (celule tinere din care se vor forma fibrele de colagen, reticulină, elastină) miocite (celule musculare) etc. şi ar determina proliferarea acestora, regenerând şi refăcând ţesutul afectat.

Însă ideea că injectarea unei substanțe iritante ar avea ca efect pozitiv proliferarea țesuturilor și îmbunătățirea funcționării lor este puțin plauzibilă. (3) (4)

 

Substanţele folosite în proloterapie

Substanţele cele mai utilizate în proloterapie sunt D-glucoza (dextranul), fenol-glicerină (P2G) şi moruatul de sodiu. Unii practicieni folosesc şi alte substanţe care nu sunt iritante, dar care ar ajuta la formarea țesuturilor:

• sarapin (un extract de plantă medicinală);
• procaină şi lidocaină alăturate substanţelor principale pentru a reduce durerea locală;
• acizii graşi (ce cresc răspunsul inflamator local şi deci vor creşte şi proliferarea celulară);
• testosteronul (hormon anabolizant);
• plasmă cu un nivel crescut de plachete;
• infiltrare de celule stem. (3)

Cât de eficientă este proloterapia?

Nu există foarte multe studii (dacă ne raportăm la perioada de mai bine de 60 de ani de când este practicată) privind efectele și eficiența proloterapiei, iar cele existente sunt fie realizate pe animale, fie sunt studii de caz sau studii pe eșantioane prea mici de persoane. Foarte puține sunt studii clinice randomizate (standardul cel mai înalt în cercetarea științifică). (4)

Durerea musculoscheletală cronică

O metaanaliză (2005) a studiilor privind utilizarea proloterapiei în cazul durerii musculoscheletale cronice a ajuns la rezultate contradictorii. 34 de studii de caz și 2 teste controlate nonrandomizate analizate sugerează că proloterapia ar fi eficientă în cazul mai multor probleme la nivel musculoscheletal, însă 6 studii controlate randomizate au ajuns la rezultate diferite: 2 realizate pe pacienți cu osteoartrită au sugerat ca efecte: scăderea durerii, îmbunătățirea capacității de mișcare a articulației, creșterea densității cartilajului după proloterapie; 2 realizate pe pacienți care prezentau durere lombară joasă au indicat ameliorare semnificativă a durerii comparativ cu grupul de control, iar 2 nu au identificat astfel de diferențe. Însă concluzia autorilor metaanalizei a fost că toate studiile respective prezentau limite în privința metodologiei științifice, fiind necesare studii suplimentare (de calitate) pentru o concluzie corectă privind efectele proloterapiei. (5)

Durerea lombară joasă

Institutul Cochrane a realizat în 2007 o metaanaliză a studiilor privind proloterapia în cazul durerii lombare joase (5 studii identificate și incluse, cu un total de 366 de pacienți care sufereau de aceste dureri de mai bine de 3 luni). Concluzia cercetătorilor a fost că administrată ca terapie unică, proloterapia nu are efect asupra durerii de spate, în schimb, combinată cu exerciții fizice, manipulare la nivelul coloanei sau alte intervenții, durerea este ameliorată. Nici în acest caz cercetătorii nu s-au putut pronunța definitiv în privința eficienței proloterapiei. (6)

Având în vedere rezultatele contradictorii privind utilizarea proloterapiei pentru durerea lombară joasă, Societatea Americană a Durerii recomandă evitarea acestei terapii și consultarea medicului specialist dacă aveți în vedere încercarea ei. (2)

Durerile cronice de umăr

Afectările coafei rotatorilor reprezintă o patologie frecvent întâlnită la persoanele de vârstă medie, mai ales la cele active, la care durerile de umăr sunt greu de suportat şi trec foarte greu la tratament medicamentos, cu excepţia cazurilor unde există rupturi complete (unde tratamentul chirurgical este de elecţie). Un studiu realizat în 2015 privind proloterapia administrată pacienților cu această afecțiune a arătat că  durerea cronică de umăr, care este refractară la tratament și are ca substrat afectarea burselor tendinoase sau a coafei, poate ceda la injecţii cu dextroză; s-a observat totodată și creșterea mobilității umărului, dar autorii recomandă precauție în interpretarea acestor rezultate, având în vedere că studiul nu a fost unul randomizat. (7)

În concluzie, este nevoie de studii suplimentare, randomizate, realizate pe eșantioane de dimensiuni semnificative, care să arate clar dacă proloterapia este eficientă, în ce afecțiuni și care sunt efectele sale pe termen lung.

Reacţii adverse și riscuri

În ceea ce privește injectările articulare, dacă sunt făcute de specialişti cu experienţă în proloterapie sau în infiltrări articulare, sunt nedureroase. Aceștia vor şti exact locul de injectare pentru fiecare articulaţie. Dar pot exista unele riscuri (minore de cele mai multe ori). Astfel, la introducerea acului poate fi atins un nerv şi apar dureri, poate fi interesat un vas de sânge cu o uşoară hemoragie sau pur şi simplu să nu fie injectată soluţia unde trebuie.

Reacţiile adverse sunt locale şi constau în senzaţie de disconfort articular, uşor edem şi eritem, senzaţie de durere la locul injectării. Mai pot apărea parestezii (furnicături), reacţii alergice locale. De obicei toate acestea sunt reacţii uşoare, la care se poate interveni cu uşurinţă: în caz de dureri sau tumefacții se utilizează antiinflamatoare locale, în caz de mici hemoragii un pansament compresiv. De cele mai multe ori în maximum 72 ore reacţiile locale dispar.

Efecte secundare mai grave pot fi sângerările și infecțiile. (8)