Artroscopia și chirurgia artroscopică

Artroscopia este o procedură diagnostică și terapeutică prin care se poate vizualiza interiorul unei articulații. Realizând o incizie de dimensiuni mici (circa 0,5 cm), artroscopul este introdus în spațiul articular; acest instrument este un tub ca un telescop, care are atașată o cameră video. Intervenția se realizează de obicei sub anestezie generală, dar în unele cazuri se poate recomanda anestezia spinală sau locală.

Uneori, în același timp operator se poate realiza și o intervenție chirurgicală, folosind instrumente cu diametrul foarte mic (3-4 mm), introduse prin una sau mai multe incizii mici. Artroscopia poate fi indicată pentru a diagnostica sau trata afecțiuni ale genunchiului (afectarea ligamentelor sau a meniscului, distrugerea cartilajului), șoldului, încheieturii pumnului și în alte articulații unde există inflamație, cartilaj distrus, creșteri osoase anormale.

Avantajele principale ale artroscopiei sunt precizia în diagnostic și vindecarea rapidă, în urma tratamentului. Riscurile asociate cu artroscopia sunt foarte rare. Există o șansă mai mică de 1% pentru apariția unei complicații importante. (1, 2)

Indicațiile și avantajele artroscopiei

Cel mai frecvent, artroscopia este folosită pentru evaluarea și tratamentul genunchiului. Circa 17 din 20 de intervenții sunt la această articulație, iar două din 20 au loc la nivelul umărului. Totuși, artroscopia poate fi folosită și pentru încheietura pumnului, șoldului, cotului, temporo-mandibulară (între craniu și mandibulă) sau chiar a degetului mare de la picior.

În scop diagnostic, artroscopia poate fi utilizată pentru orice problemă legată de o articulație - durere inexplicabilă, instabilitate, umflare, dislocare periodică. În general, fiind o procedură chirurgicală ce necesită anestezie, este recomandată doar atunci când nu s-a putut realiza diagnosticul prin alte tehnici (radiografie, CT, ecografie, etc.). În plus, poate fi utilizată pentru a evalua gradul de lezare a structurilor articulare, fiind mai sensibilă decât alte tehnici - de exemplu, la sportivii de performanță. Alternativ, artroscopia poate fi realizată cu dublu rol: atunci când există o suspiciune clinică puternică, poate fi realizată cu scop diagnostic și curativ în același timp. În plus, un diagnostic cert poate implica planificarea unei artroscopii terapeutice.

Cu ajutorul artroscopiei, se pot realiza numeroase proceduri, precum:

• Înlăturarea cartilajului articular distrus
• Relaxarea sau strângerea ligamentelor și a tendoanelor
• Eliminarea țesutului sinovial (țesutul care înconjoară suprafețele articulare ca o pungă), când acesta este inflamat
• Extragerea de mici fragmente osoase care sunt libere în cavitatea articulară și restricționează mobilitatea
• Eliminarea excrescențelor osoase (exostoze)
• Evacuarea lichidului articular în exces

Bolile mai frecvente care pot fi tratate prin metode artroscopice sunt:

• Osteoartrita - degenerarea cartilajului osos, cu „frecarea” capetelor osoase în timpul mișcării, ce cauzează durere și scădere a mobilității. Boala afectează deseori persoanele de vârstă medie-înaintată.
• Chist sinovial Baker - format prin acumularea de lichid sinovial în spatele genunchiului (regiune numită spațiul popliteu)
• Capsulita adezivă (umărul „înghețat”) - capsula, țesutul fibros care înconjoară articulația umărului, devine inflamată și se îngroașă. Umărul devine dureros și își reduce amplitudinea de mișcare.
• Artrofibroză - dezvoltarea țesutului fibros excesiv, în urma unui traumatism
• Afecțiuni ale articulației temporo-mandibulare
• Sinovită - inflamație a sinovialei
• Rupturi sau laxități ale ligamentelor (umăr, genunchi)
• Rupturi ale meniscului (țesut care amortizează șocurile, în articulația genunchiului)
• Condromalacia rotuliană (distrugerea cartilajului din spatele rotulei)
• Sindromul carpian

Artroscopia are o serie de avantaje față de chirurgia clasică:

• Durere mai redusă, după operație
• Recuperare mai rapidă
• Reluarea activităților dinainte de operație mai rapidă
• Cicatrizare mai estetică - fiind în general sub 1 cm, inciziile realizate sunt aproape invizibile la câteva luni după intervenție
• Risc mai scăzut de infecție
• Poate fi realizată ca și caz de zi, cu externare în aceeași sau necesită o perioadă scurtă de stat în spital (1-2 zile) (1, 3)

Pregătirea înainte de procedură

Înainte de intervenția artroscopică, sunt realizate toate investigațiile privitoare la boală și starea de sănătate a pacientului, pentru ca anestezia să poată fi realizată în siguranță. Medicamentele care pot contribui la sângerarea excesivă sunt oprite cu minimum 1 săptămână înainte de intervenție - acestea includ aspirina și anticoagulantele (warfarină).

Este recomandat ca pacientul să nu consume nimic (alimente sau lichide) cu cel puțin 8 ore înainte de operație. Așadar, dacă aceasta este programată dimineața, nu se va mai ingera nimic după miezul nopții, cu o zi înainte. Postul previne potențiala senzație de greață și vărsăturile legate de anestezie.

Deoarece poate fi prezentă durerea, într-un grad variabil, în perioada de recuperare, pacientul trebuie să se asigure că are la domiciliu medicamentele antalgice recomandate de medicul curant (cum ar fi acetaminofenul). În cazul în care intervenția este la membrul inferior, este bine să vă procurați și să învățați să folosiți cârje. Eliminați din timp lucrurile din casă care ar putea să vă încurce la deplasare sau predispun la accidente (cabluri, praguri, covoare ce alunecă).

În special dacă intervenția implică părăsirea unității medicale în aceeași zi, contactați pe cineva să vă aducă acasă și să rămână cu dvs. Din cauza anesteziei și a medicației antalgice puternice, nu veți putea conduce vehicule. (1, 5)

Tehnica artroscopiei

Artroscopia este o procedură rapidă, majoritatea intervențiilor necesitând între 15 și 45 de minute; mai rar, operația poate dura 2-3 ore.

Pacientul este rugat să adopte poziția cea mai practică pentru intervenția dată - de exemplu, în cazul procedurilor la genunchiu, poate sta pe spate cu genunchiul îndoit. Pentru intervențiile la nivelul genunchiului, se plasează un garou la nivelul rădăcinii membrului inferior. Cel mai frecvent, artroscopia este realizată sub anestezie generală; rareori, se utilizează anestezia spinală sau cea locală. Tegumentele de deasupra articulației vizate se curăță cu o soluție antibacteriană puternică.

Se realizează o incizie cu lungimea de câțiva mm (sub 1 cm), pentru a introduce artroscopul. Mai pot fi realizate și alte incizii mici, pentru a vizualiza alte zone ale articulației sau a utiliza alte instrumente. Uneori, un lichid steril este introdus în articulație, pentru a îmbunătăți vizibilitatea și a curăța articulația când se realizează proceduri.

Artroscopul este un tub subțire și semi-flexibil, ca un telescop, cu o sursă de lumină la capăt. Magnificarea permite vizualizarea în detaliu a structurilor articulare. Artroscopul este conectat fie la o piesă oculară, caz în care medicul privește direct, fie la o cameră video, ce transmite imaginile pe un ecran.
Există numeroase instrumente utilizate în chirurgia artroscopică. Acestea au dimensiuni mici, fiind lungi de câțiva centimetri, dar cu un diametru de doar 3-4 mm.

După finalizarea procedurii, instrumentele sunt retrase, iar punctele de incizie sunt uneori suturate (fiid atât de mici, sutura nu este întotdeauna necesară). După încă o antiseptizare, genunchiul este acoperit cu bandaj steril. (1, 2, 4)

Riscuri și complicații

Deși foarte rare, există totuși riscuri legate de artroscopie:

• Riscurile anesteziei şi cele alergice, care însoţesc orice intervenţie chirurgicală
• Există posibilitatea ca medicul chirurg să descopere în timpul artroscopiei că afecțiunea nu este tratabilă strict prin metode minim-invazive. În funcție de discuția ce a avut loc înainte de intervenție, acesta poate să transforme intervenția într-una clasică (deschisă) sau să stabilească cu pacientul o dată ulterioară pentru aceasta.
• Tromboză venoasă profundă - formarea unui cheag de sânge în sistemul venos al membrului inferior sau superior. Acesta determină creșterea în volum și durerea membrului; poartă riscul de a ajunge în plămâni și a provoca embolie pulmonară (blocarea unui vas de sânge din plămân).
• Artrită septică - infecția în interiorul articulației este foarte rară, date fiind condițiile de asepsise riguroase. Aceasta cauzează febră, tumefierea articulației, căldură, roșeață și durere la acest nivel.
• Hemoragie intraarticulară - sângerarea în interiorul articulației cauzează durere și creșterea în volum a regiunii.
• Leziuni accidentale - ale structurilor articulare, cu consecințe funcționale sau ale nervilor care sunt în apropierea articulației; rezultatul poate fi pierderea sensibilității sau o senzație de amorțire în regiunile adiacente.

Semnele care trebuie să ridice suspiciune pacientului și să îl determine să contacteze imediat medicul sunt:

• Febra
• Eliminarea de sânge
• Eliminarea de puroi
• Creșterea în volum a articulației care pare să se înrăutățească
• Căldura, roșeața pielii de deasupra articulației
• Durere puternică, în articulație sau la nivelul membrului
• Pierderea sensibilității, furnicături, amorțeală în preajma articulației
• Senzație de lipsă de aer, durere în piept (1, 3)

Recuperarea după artroscopie sau chirurgie artroscopică

După intervenţie, pacientul este plasat într-o cameră în care este observat și monitorizat, până când își revine din anestezie și încă un număr de ore. În funcție de procedură, poate părăsi unitatea medicală în acea zi sau 1-2 zile mai târziu. O nouă consultație cu medicul ortoped este stabilită la câteva zile după procedură (în general, o săptămână).

Articulația ce a suferit procedura este acoperită cu un bandaj steril, care trebuie menținut curat și uscat. Acesta poate fi înlocuit după 2-3 zile cu bandaje adezive mai mici, și zona poate fi spălată doar ușor, cu dușul. Băile sunt permise abia după două săptămâni de la procedură, dacă nu mai există cruste.

Pentru a reduce inflamația și durerea, poate fi de ajutor plasarea unei pungi cu gheață pe articulație. Aceasta nu va fi plasată niciodată direct pe piele, ci înfășurată într-un material textil. Nu trebuie menținută mai mult de 20-30 de minute, odată la câteva ore. Administarea medicației antalgice, mai ales a preparatelor puternice (tramadol) trebuie făcută cu precauție (doar la nevoie).

Nivelul de activitate permis în perioada recuperării este foarte variat, în funcție de locul și tipul intervenției și este explicat de către medicul ortoped. În general, copiii se întorc la școală după circa 1 săptămână, iar adulții pot relua serviciul în 3-6 săptămâni; activitățile solicitante de tipul antrenamentelor sportive sunt permise după 6-8 săptămâni. Condusul este permis atunci când o oprire urgentă a mașinii nu va afecta articulația operată. Când este necesar, un program individualizat de reabilitare a articulației - fiziokinetoterapie, terapie ocupațională poate fi alcătuit împreună cu medicul curant. (1, 3, 5)