Nasterea cu forceps

Forcepsul este un instrument chirurgical care este utilizat pentru a prinde, manevra sau indeparta anumite parti din corpul uman. Acest instrument se poate folosi si in cazul nasterilor ca alternativa la metoda extractiei vacuum (ventuza).

Forcepsul folosit in obstetrica este alcatuit din doua parti care sunt pozitionate in jurul capului copilului care urmeaza sa se nasca. Aceste doua ramuri sunt dreapta si stanga in functie de partea pelvisului mamei unde vor fi aplicate. Aceste doua ramuri se intalnesc intr-un punct comun care reprezinta articulatia.

Cele mai multe forcepsuri sunt prevazute cu un mecanism de blocare la nivelul articulatiei dar exista si unele care au un mecanism de alunecare in locul primului, permitand celor doua ramuri sa alunece una sub alta. Forcepsurile cu mecanism de blocare sunt utilizate in nasterile unde nu este necesara rotatia, de exemplu in situatia in care capul copilului este in linie cu pelvisul mamei. Forcepsul cu mecanism de alunecare este utilizat pentru nasterile care necesita mai multa rotatie.

Lama fiecarei ramuri reprezinta portiunea curba folosita pentru a prinde capul copilului. Forcepsul ar trebui sa prinda capul copilului ferm dar nu strans. Portiunea libera prezinta doua curbe, una cefalica si una pelviana. Curba cefalica are forma potrivita pentru capul copilului si poate fi rotita sau elongata in functie de forma capului copilului. Curba pelvina are forma potrivita pentru canalul vaginal si ajuta la tractiunea sub osul pubic. Forcepsul folosit pentru rotatia capului copilului ar trebui sa nu aiba curba pelviana.

Manerele sunt conectate la lame prin portiuni de diferite lungimi. Forcepsul cu portiuni mai lungi sunt folosite daca este necesara rotatia.

Exista mai multe modele de forcepsuri: lungi sau scurte. Forcepsurile scurte sunt aplicate la nivelul capului copilului care a iesit deja semnificativ din pelvisul matern, proximal in vagin. Forcepsurile lungi sunt capabile sa atinga capul copilului situat la mijlocul sau chiar in partea superioara a pelvisului matern.

In practica prezenta, nu se recomanda in mod obisnuit forcepsul pentru a ajunge la capul copilului situat in pelvisul superior.

• Forcepsul Simpson (1848) este cel mai folosit tip de forceps si prezinta curba cefalica lunga. Acest tip de forceps este utilizat in cazul elongatiei capului fetal in timp ce se misca prin canalul de nastere.

• Forcepsul Elliot (1860) este similar forcepsului Simpson dar prezinta un bold la capatul manerelor ceea ce reprezinta o modalitate de a reglapresiunea laterala de la nivelul manerelor atunci cand instrumentul este pozitionat pentru a fi folosit. Acest tip de forceps este utilizat cu precadere in cazul femeilor care au macar o nastere anterioara, deoarece muschii si ligamentele canalului uterin vor avea rezistenta scazuta in timpul sarcinilor urmatoare. In aceasta situatie capul copilului ar putea totusi sa ramana mai rotund.

• Forcepsul Kielland (1915) este caracterizat de o curba pelvica si un mecanism de alunecare la nivelul extremitatii. Este unul dintre cele mai folosite forcepsuri pentru rotatie. Mecanismul de alunecare de la nivelul articulatiei poate fi de ajutor in cazul sarcinilor asinclitice (atunci cand capul copilului este inclinat intr-o parte) deoarece capul copilului nu mai este in linie cu canalul uterin. Pe de alta parte, forcepsul Kielland nu este bun in tractiune deoarece nu prezinta aproape deloc curba pelvica.

• Forcepsul Wrigley este utilizat in cazul nasterilor joase, cand diametrul maxim este de aproximativ 2,5 cm deasupra vulvei. Acest tip de forceps a fost realizat pentru a fi utilizat de obstetricieni, oferind siguranta de a nu ajunge prea sus in pelvis.

• Forcepsul Piper prezinta o curba perineala pentru a permite aplicarea in cazul in care copilul se naste rotat, nu cu capul inainte asa cum este normal.

Colul uterin trebuie sa fie dilatat complet si retractat si membranele rupte. Vezica urinara ar trebui sa fie goala, probabil prin folosirea unui cateter. In prezent nu se recomanda folosirea forcepsului inalt iar cel mijlociu poate fi folosit ocazional dar necesita precautie si cunostinte de manevrare ale medicului. Pozitia capului copilului trebuie sa fie cel putin in partea inferioara a canalului uterin. Femeia gravida este asezata pe spate, de obicei cu ajutorul asistentei care sa-i sprijine picioarele. Se poate folosi anestezia locala, generala sau epidurala pentru a elimina durerea. Este esential ca medicul sa se asigure ca pozitia capului copilului sa fie cea corecta, chiar daca inainte se simteau prin palpare suturile si fontanelele de la nivelul craniului copilului. In prezent este necesara confirmarea cu ultrasunete.

Acesta este momentul in care cele doua ramuri ale forcepsului sunt introduse individual, incepand cu cea posterioara, apoi blocarea forcepsului. Se verifica pozitia capului copilului iar apoi capul acestuia se roteste catre anterior daca nu este deja pozitionat in acest fel. Ar putea fi necesara o epiziotomie. Copilul este apoi nascut prin tractiune prin axul pelvisului, cu blandete.