Injecții intraoculare (în ochi, intravitreene)

În ultimii ani, injecțiile intravitreene sau intraoculare au apărut ca instrument terapeutic esențial în domeniul oftalmologiei, revoluționând tratamentul diferitelor afecțiuni de la nivelul retinei. O privire de ansamblu asupra acestei opțiuni terapeutice, cu accent pe indicațiile acesteia, tehnicile de administrare, riscurile asociate și evoluția continuă a sa este importantă pentru înțelegerea necesității terapiei prin injecții intraoculare.

Indicațiile injecțiilor în ochi

Injecțiile intraoculare (intravitreene) sunt piatra de temelie în tratamentul bolilor retinei care afectează macula, partea centrală a retinei responsabilă pentru o vedere clară și detaliată. Cele mai frecvente indicații includ:

• - degenerescența maculară;
• - ocluzia venei retiniene;
• - retinopatia diabetică;
• - edemul macular.

Injecțiile intravitreene sunt utilizate pe scară largă pentru a trata degenerescența maculară apărută odată cu înaintarea în vârstă, o afecțiune caracterizată prin creșterea anormală a vaselor de sânge sub maculă. În cazurile în care retinopatia diabetică progresează spre apariția unui edem macular diabetic (DME), injecțiile intravitreene sunt folosite pentru a ameliora acumularea de lichid la nivelul maculei retiniene.

În plus, atât ocluzia venei retiniene centrale (CRVO), cât și ocluzia venei retiniene ramificate (BRVO) pot duce la edem macular, care poate fi tratat cu injecții intravitreene. Alte afecțiuni, cum ar fi uveita și anumite boli vasculare retiniene, pot duce, de asemenea, la edem macular, făcând injecțiile intravitreene o opțiune terapeutică viabilă. (1)

Tehnici de administrare

Adoptarea unei atitudini terapeutice pe bază de injecții intravitreene implică administrarea medicamentelor direct în cavitatea vitroasă, o substanță asemănătoare gelului care umple segmentul posterior al ochiului. Medicamentele utilizate în mod obișnuit includ agenți anti-factor de creștere endotelial vascular (anti-VEGF) și corticosteroizi.

Din prima categorie fac parte medicamente precum ranibizumab, bevacizumab și aflibercept, ce inhibă acțiunea VEGF, un factor cheie în creșterea anormală a vaselor de sânge. Acești agenți sunt administrați la intervale regulate pentru a suprima neovascularizarea. Pe de altă parte, corticosteroizii precum dexametazona au proprietăți antiinflamatorii, astfel că injecțiile intravitreene cu aceștia sunt folosite pentru a reduce edemul și inflamația maculară. (2)

Procedura propriu-zisă

Procedura de injectare intravitrală este de obicei efectuată într-un cadru ambulatoriu și implică următorii pași:

• - pregătirea pacientului;
• - injectarea substanței;
• - îngrijiri post-opratorii.

Primul pas este reprezentat de revizuirea istoricului pacientului, în vederea limitării riscului de reacții adverse, precum alergiile sau hemoragiile. De asemenea, este importantă marcarea ochiului în care trebuie să se administreze prin injectare substanțele în cauză, pentru a evita erorile. Anterior începerii procedurii de injectare intraoculară, ochiul pacientului este anesteziat topic și este adesea administrat un antibiotic cu spectru larg pentru a reduce riscul de infecție.

Folosind un ac fin, oftalmologul administrează cu atenție medicamentul în cavitatea vitroasă. Tehnicile intervenționale aseptice sunt cruciale pentru a minimiza riscul de infecție, chiar și în contextul antibioterapiei profilactice. După injectare, pacienții pot fi monitorizați pentru o perioadă scurtă de timp pentru a evalua eventualele reacții adverse imediate și, pe termen mediu, li se prescriu adesea picături pentru ochi cu antibiotice pentru a preveni infecția, pe care și le administrează singuri la domiciliu. (3)

Riscuri și complicații asociate

În timp ce injecțiile intravitreene s-au dovedit a fi extrem de eficiente, acestea nu sunt lipsite de riscuri. Riscul de endoftalmită, o infecție intraoculară severă, este prezent la orice procedură intraoculară, astfel că respectarea cu strictețe a tehnicilor aseptice este esențială pentru a minimiza acest risc.

Injecțiile cu corticosteroizi, în special, pot fi asociate cu o creștere a presiunii intraoculare, de aceea monitorizarea acesteia post-intervențional fiind crucială, în special la pacienții ce suferă de glaucom.

Deși rar, procesul de injectare poate contribui la dezvoltarea sau exacerbarea detașării retinei, necesitând intervenție promptă. Mai mult, injecția în sine poate provoca sângerări minore sub conjunctivă, un efect secundar benign, dar vizibil. (1)

Evoluție și direcții viitoare

Domeniul injecțiilor intraoculare este dinamic, cu cercetări în curs concentrate pe rafinarea terapiilor existente și pe explorarea unor abordări noi. Sistemele de administrare a medicamentelor cu eliberare prelungită, terapiile genice și terapiile combinate sunt domenii de investigare activă. Mai mult, se fac eforturi pentru a spori confortul pacientului și pentru a reduce riscul de apariție a potențialelor complicații și efecte adverse.

Cercetătorii explorează dezvoltarea implanturilor cu eliberare susținută care pot furniza agenți terapeutici pe o perioadă lungă de timp. Aceste sisteme urmăresc să reducă frecvența injecțiilor, îmbunătățind astfel complianța pacientului și minimizând povara asociată vizitelor regulate la clinică. Progresele în terapia genică sunt promițătoare pentru tratarea bolilor retiniene ce prezintă o componentă genetică. Prin abordarea mutațiilor genetice care stau la baza acestor afecțiuni, terapiile genetice pot oferi soluții pe termen lung, reducând potențial nevoia de injecții intravitreene frecvente. (4)

Studiile experimentale evaluează eficacitatea combinării diferiților agenți terapeutici într-o singură injecție. Această abordare urmărește să vizeze simultan mai multe aspecte ale procesului afecțiunii, îmbunătățind potențial rezultatelor tratamentului. Cercetătorii explorează metode noi pentru livrarea medicamentelor, cum ar fi sistemele bazate pe microace și nanotehnologia. Aceste abordări urmăresc să îmbunătățească precizia administrării medicamentelor, să reducă gradul de invazivitate al intervenției și să îmbunătățească experiența generală a pacientului. (5)

Concluzie

Injecțiile intraoculare au transformat multiple componente ale tratamentului afecțiunilor retiniene, oferind pacienților noi opțiuni și rezultate vizibil îmbunătățite. Pe măsură ce domeniul continuă să evolueze, cercetările în curs și progresele tehnologice promit noi terapii mai eficiente și mai țintite. Cu toate acestea, o înțelegere nuanțată a riscurilor asociate, tehnicile de administrare precise și îngrijirea post-intervențională rămân componente integrante ale asigurării succesului și siguranței injecțiilor intravitreene în domeniul oftalmologiei.