Chirurgia glandelor tiroidă și paratiroide

©

Autor:

Chirurgia glandei tiroide

Tiroida face parte din rândul celor mai importante glande endocrine, secretând triiodotironina (T3), tetraiodotironina (T4/tiroxină) și calcitonina, cu rol în menținerea homeostaziei calciului. T3 și T4 au rol în metabolismul energetic, creștere, dezvoltarea sistemului nervos. Glanda se situează în partea anterioară a gâtului, având raporturi importante cu traheea, laringele, diverse structuri vasculare (artera carotidă, vena jugulară), fiind alcătuită din 2 lobi laterali, uniți central printr-o porțiune ce poartă denumirea de istm.

Generalități despre chirurgia tiroidei [1]

În primul rând, chirurgia glandei tiroide are ca scop rezecția totală a glandei sau doar a unei părți. Această intervenție poartă numele de tiroidectomie, când glanda se elimină în totalitate sau hemitiroidectomie, cand se elimină doar jumătate. Tiroidectomia este recomandată într-o multitudine de patologii:

  • Gușă tiroidiană-afecțiune în care glanda își mărește volumul de foarte multe ori
  • Boala Basedow-Graves-în general se apelează la tiroidectomie totală
  • Nodulii tiroidieni
  • Neoplasm (cancer) tiroidian

Pregătirea de operație [2]

Odată ce a fost stabilită data exactă a operației, pasul următor este reprezentat de consultul pre-operator. Consultul este important pentru evaluarea riscului anesteziei și al intervenției chirurgicale. Printre analizele cerute se numără electrocardiograma, analize de sânge, radiografie toracică. Medicul anestezist trebuie să fie informat din timp în legătură cu tratamentul medicamentos pe care pacientul îl urmează, administrarea de aspirină și alte antiinflamatoare nesteroidiene trebuind a fi întreruptă cu o săptămână înaintea operației.

De asemenea, pacientului i se recomandă să aibă la el lucrurile strict necesare, să nu consume băuturi sau alimente cu câteva ore înaintea operației și să se prezinte la spital cu cateva ore înaintea începerii operației.

Intervenția chirurgicală-procedură

Medicul anestezist va administra pacientului medicația anestezică, apoi se va face intubarea oro-traheală care are scopul să ajute pacientul în procesul respirației pe tot parcursul operației. Echipa medicală va monitoriza în permanență funcțiile vitale ale pacientului-presiunea arterială, saturația de oxigen și ritmul inimii.

Odată ce anestezia este efectuată, medicul chirurg va face o incizie centrală în partea anterioară a gâtului, decolând straturile de țesut care acoperă glanda tiroidă.

Există mai multe tehnici de chirurgie:

  • Tiroidectomia convențională, în care medicul realizează incizia pe linia mediană a feței anterioare a gâtului
  • Tiroidectomia transorală-se evită incizia pe fața anterioară a gâtului și se apelează la abordul pe cale orală
  • Tiroidectomia endoscopică-se realizează mici incizii la nivelul gâtului, iar cu ajutorul camerei video medicul este ghidat.

Imediat după operație

După intervenția chirurgicală pacientul este mutat la secția de reanimare, unde îi vor fi monitorizate funcțiile vitale.

Unii pacienți pot avea nevoie de un tub de dren sub incizie, care va fi scos după aproximativ o zi.

După tiroidectomie unii pacienți pot experimenta dureri în zona cervicală sau chiar probleme ale vocii. Aceste simptome sunt trecătoare și nu înseamnă că au fost afectați nervii ce inervează coardele vocale. Sunt simptome care se datorează intubării oro-traheale ce poate irita coardele vocale sau nervii laringei recurenți.

În general pacienții pot bea și mânca în aceeași zi după operație fără probleme. În funcție de tipul procedurii, pacientul poate pleca acasă chiar în aceeași zi, dar se recomandă internarea peste noapte pentru a putea controla eventualele complicații ce pot apărea.

Evoluția și prognosticul post-operator

În general, tiroidectomiile sunt sigure din punct de vedere al riscurilor pe care le-ar putea prezenta. Cu toate acestea, există cazuri excepționale când pot apărea:

  • Sângerări
  • Infecție
  • Hipoparatiroidism-pot fi îndepărtate accidental glandele paratiroide, ce sunt localizate posterior de tiroidă, cauzând astfel scăderea calcemiei, ceea ce duce la tetanie hipocalcemică (contracții spastice a musculaturii striate)
  • Afectarea coardelor vocale
  • Obstrucția căilor aeriene produsă de o hemoragie

Ce urmează după externare?

Majoritatea pacienților revin la activitățile obișnuite la câteva zile după intervenția chirurgicală, având totuși anumite restricții, cum ar fi evitarea ridicării de greutăți pentru minimum 2 săptămâni.

Regim și dietă specială

După o tiroidectomie totală nivelul calciului poate scădea drastic din cauza eliminării paratiroidelor. Pacientul va primi indicații despre doza de calciu pe care va trebui să o administreze zilnic.

De asemenea, terapia de substituție hormonală este aproape în toate cazurile necesară pentru buna funcționare a organismului. Medicul va stabili doza exactă pe care pacientul trebuie să o ia și îi va recomanda acestuia analize periodice pentru a putea verifica nivelul hormonilor tiroidieni.

Vitamina D poate fi și ea indicată pentru a favoriza absorbția calciului.

Viața fără glanda tiroidă [3]

Viața fără glanda tiroidă se aseamănă cu viața unui pacient ce suferă de hipotiroidism. Hipofuncția tiroidiană se manifestă prin:

  • luare în greutate
  • intoleranță la frig
  • oboseală
  • tulburări ale somnului
  • depresie
  • piele uscată
  • probleme de concentrare


Din fericire, simptomele se reduc semnificativ după terapia de substituție hormonală, însă este foarte important ca dozele să fie echilibrate pentru a nu experimenta simptome specifice hipertiroidismului.

Întrebări frecvente legate de operație

Voi avea dureri după operație?

  • Orice intervenție chirurgicală implică și durere. Principalul disconfort este durerea resimțită la înghițire. Medicul va prescrie un tratament analgezic care va fi luat la nevoie (Paracetamol, ibuprofen).


Care sunt complicațiile care pot surveni?

  • În aproximativ 1 din 100 de tiroidectomii nervii ce inervează coardele vocale sunt afectați.
  • 1 din 300 de pacienți dezvoltă hipofuncție paratiroidiană după tiroidectomie. Aceasta se datorează lezării sau chiar îndepărtării accidentale a paratiroidelor.


Chirurgia glandelor paratiroide

Glandele paratiroide sunt 2 perechi de glande situate în partea posterioară a tiroidei și îndeplinesc un rol esențial în homeostazia fosfo-calcică (reglează nivelul fosforului și calciului). Glandele paratiroide secretă 2 hormoni: PTH (parathormon) și calcitonină.

Generalități despre chirurgia paratiroidelor [4]

Din păcate, intervenția chirurgicală este singura modalitate de tratament pentru hiperparatiroidism. În hiperparatiroidism una sau mai multe glandele își măresc volumul și secretă cantități crescute de parathormon, ceea ce cauzează hipercalcemie. În 85-90% din cazuri doar o singură glandă prezintă funcționalitate anormală, ceea ce permite chirurgului să realizeze o incizie mai mică, intervenție chirurgicală ce poartă numele de paratiroidectomie minim invazivă.

Pregătirea de operație

Pregătirea este foarte simplă, nefiind necesară modificarea dietei preoperator. În cazul în care pacientul este sub medicație anticoagulantă (aspirină sau altele) este necesar a fi oprită administrarea cu cel puțin o săptămână înainte. De asemenea, un consult cu un medic anestezist este absolut necesar pentru a stabili detaliile referitoare la anestezie și pentru a preleva un set de analize în acest sens.

Intervenție chirurgicală-procedură

În primul rând, medicul anestezist va administra medicația anestezică pacientului. O incizie de dimensiuni variabile este făcută la nivelul porțiunii anteriorare a gâtului, mușchii gâtului sunt dați la o parte, iar glanda tiroidă este, de asemenea, dată la o parte pentru a permite accesul la paratiroide. Odată ce accesul la glanda paratiroidă este realizat, medicul poate începe rezecția glandei sau glandelor afectate. După eliminarea acestora, medicul poate închide operația, realizând o sutură.

Imediat după operație [5]

Recuperarea după intervenția chirurgicală este destul de rapidă. După operație echipa medicală va monitoriza permanent funcțiile vitale, dar și nivelul seric al calciului. De asemenea, medicația antiinflamatoare și analgezică poate fi adinistrată, la nevoie. Dieta va cuprinde doar mâncare lichidă cel puțin o zi.

Viața fără glandele paratiroide

Principalul risc dupa rezecția unei glande, dar mai ales în cazul paratiroidectomiei totale, este hipoparatiroidismul. Astfel, terapia de substituție hormonală este imperios necesară pentru a echilibra nivelul seric al calciului și fosforului.

Întrebări frecvente legate de operație

Care este timpul de recuperare după intervenție?

  • Timpul de recuperare depinde de tipul operației (paratiroidectomie minim invazivă sau paratiroidectomie tradițională). După intervenția minim invazivă recuperarea durează aproximativ 2-4 zile.


Care sunt șansele dezvoltării anormale a unei alte glande?

  • Șansele sunt mici, dar există. În cazul în care pacientul observă simptome similare celor dinaintea operației, este necesar un control endocrinologic pentru a putea stabili dacă o nouă glandă paratiroidă este afectată.

Data actualizare: 02-04-2021 | creare: 02-04-2021 | Vizite: 3914
Bibliografie
1. Thyroid Surgery, link: https://www.thyroid.org/thyroid-surgery/
2. Preoperative Preparation of Hyperthyroidism for Thyroidectomy – Role of Supersaturated Iodine and Lithium Carbonate, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6063166/
3. When You Don't Have a Thyroid Gland, link: https://www.verywellhealth.com/when-you-dont-have-a-thyroid-gland-3231525
4. Parathyroid Surgery Basics: Old-Fashioned Exploratory Parathyroid Surgery Vs Mini Surgery., link: https://www.parathyroid.com/treatment-surgery.htm
5. Parathyroid Surgery at Johns Hopkins, link: https://www.hopkinsmedicine.org/surgery/specialty-areas/surgical-oncology/endocrine/patient_information/parathyroid_surgery.html
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!