Radioterapia în cancer

Radioterapia este o metodă de tratament în cancer care utilizează particule sau unde de înaltă energie precum radiațiile X, radiațiile gamma, particule cu electroni sau protoni pentru a distruge sau a afecta ireversibil celulele canceroase. Denumirile alternative ale radioterapiei sunt iradierea, terapia cu radiații sau terapia cu raze X.

Radioterapia este una dintre cele mai frecvent utilizate modalități terapeutice în tratamentul cancerului. Este de cele mai multe ori inclusă în planul de tratament pentru anumite tipuri de cancer precum cancerele de cap și gât, cancerul de vezică urinară, cancerul pulmonar și boala Hodgkin. Foarte multe alte cancere beneficiază de tratamentul cu radiații, acesta fiind un tratament foarte eficient. [1]

Radioterapia poate fi singura modalitate de tratament utilizată sau asociată într-o schemă alături de chimioterapie și/sau chirurgie. Există mai multe moduri de expunere la radiații. Uneori pentru un singur pacient pot fi administrate mai multe tipuri de radioterapie pentru același cancer.

Doza de radiații se măsoară în Gray (Gy). Doza de radiații primită de pacient variază în funcție de cancerul ce trebuie tratat și de scopul curativ sau profilactic al tratamentului. Radioterapia pentru cancer poate atinge 60-80 Gy în cazul tumorilor epiteliale și 20-40 Gy în cazul limfoamelor. Cancerul de sân și cancerele din zona capului și gâtului primesc o doză de radiații cuprinsă între 45 și 60 Gy. Aceasta este doza totală, care va fi fracționată în mai multe ședințe. [2]

Cum funcționează radioterapia în cancer?

Toate celulele organismului cresc și se divid pentru a crea noi celule și a le include în țesuturi. Celulele canceroase însă cresc și se divid mult mai repede decât celulele normale ale organismului. Terapia cu radiații utilizează echipament special pentru a trimite doze înalte de particule sau raze radioactive către celulele canceroase. Acestea afectează structura celulară a celulelor tumorale și determină apoptoza (moartea) acestora. Radioterapia determină apoptoza celulară prin alterarea ADN-ului celulelor canceroase, alterare care oprește creșterea, diviziunea și înmulțirea celulelor tumorale. Cu toate acestea, și celulele normale din jurul zonei canceroase sunt afectate de radioterapie suferind apoptoză, însă, după moartea celulelor tumorale țesutul limitrof se recuperează și își reiau funcția normală. [3]

Spre deosebire de chimioterapie care expune întregul organism la efectul citostaticelor, cu scopul de distrugere a celulelor canceroase și care este un tratament sistemic ce acționează la nivel global, radioterapia este un tratament local. Este țintită către zona corporală afectată de cancer. Scopul radioterapiei este acela de a afecta cât mai multe celule canceroase posibil, cu afectare minimă a țesutului sănătos limitrof. [2]

Există anumite tratamente cu substanțe radioactive care sunt administrate intravenos sau oral. În acest caz substanța radioactivă are un pasaj prin organism dar în cele mai multe cazuri aceasta se acumulează în arealul cu celule canceroase, prin urmare efectul sistemic asupra celulelor sănătoase este minim.

Radioterapia nu este indicată în tratarea tuturor formelor de cancer, întrucât unele forme tumorale sunt mai sensibile la radiații decât altele și se află în zone ale corpului mult mai accesibile și mai ușor de tratat prin radioterapie fără a cauza efecte sistemice majore. [1]

Există doze limite de radiații la care o persoană poate fi expusă de-a lungul vieții. Medicii cunosc dozele de radiații la care părțile corpului pot fi expuse fără a cauza pericole și efecte negative pe termen lung. În cazul în care o persoană a suferit deja un tratament cu radioterapie pentru un cancer situat într-o anumită zonă corporală, în cazul unei recidive în aceeași zonă este posibil să nu se mai poată efectua radioterapie pe locul respectiv. Doza de radioterapie primită în cazul unei recidive pe aceeași zonă este decisă în funcție de doza de radiații la care pacientul af ost expus prima dată. În cazul în care există deja o zonă a corpului care a fost expusă dozei maxime de radiații admise, este posibil ca pacientul să nu mai poată primi terapie cu radiații dacă dezvoltă un alt cancer de-a lungul timpului, indiferent de zona corporală unde acesta se dezvoltă. [1]

Mod de administrare

Radioterapia în cancer poate fi administrată în trei moduri:

• sub formă de radioterapie externă
• sub formă de radioterapie internă
• sub formă de iradiere sistemică.

În anumite tipuri de cancer se pot utiliza două moduri de administrare pentru radioterapie.

Radioterapia externă utilizează un aparat care direcționează raze X de înată energie către zona corporală în care se află tumora și către zonele celulare sănătoase limitrofe tumorii (pentru respectarea limitei de siguranță oncologică). Acest tip de terapie este administrat de-a lungul câtorva săptămâni. Poate fi efectuată în ambulator sau într-un centru de tratament oncologic.

Radioterapia internă numită și brahiterapie utilizează o sursă de radiații sub forma unui fir sau a unui balon, numită implant radioactiv. Acest implant este plasat în interiorul tumorii sau într-o zonă vecină acesteia. Radiațiile de la nivelul implantului traversează o distanță foarte scurtă până la nivelul celulelor canceroase, prin urmare efectul asupra celulelor sănătoase este minim. În anumite cazuri pacienții trebuie internați pentru a primi radioterapie internă. În unele cazuri, după ce o tumoră a fost eliminată chirurgical, implanturile radioactive sunt plasate în zona din care s-a excizat tumora pentru a determina dispariția eventualelor celule canceroase reziduale care s-ar mai putea afla în locul respecti. Implanturile pot fi fie permanente fie se pot înlătura după o anumită perioadă de timp.

Radioterapia sistemică este efectuată utilizând substanțe radiofarmaceutice care sunt medicamente radioactive. Acestea sunt surse de radiații ce se administrează fie oral fie intravenos și ajung apoi la nivel sistemic. Acest tratament necesită în general internare în spital.
Decizia tipului de administrare al radiației depinde de tipul de cancer de care suferă pacientul. [3], [4]

Radioterapia externă pentru cancer

După un examen clinic detaliat și după o revizie a istoricului medical și a bilanțului biologic al pacientului se decide zona care va fi expusă radioterapiei externe. Înainte de prima ședință se va decide zona de tratament și se vor stabili planurile de țesut asupra cărora se vor emite particule radioactive. Radiația este direcționată foarte precis către zona decisă pentru iradiere. Pacientul va fi fixat într-o anumită poziție pentru a sta nemișcat. Zona de iradiere va fi marcată de către radioterapeut cu marker semipermanent la fiecare ședință, pacientul fiind rugat să nu înlăture acest desen al zonei de iradiere de pe piele deoarece aceea este zona sigură în care se va aplica radioterapia.
Radioterapia externă este emisă de către un acelerator linear de particule. [2]

Tratamentul se poate întinde pe durata a câtorva ședințe deoarece este imposibil ca întreaga doză de radiații necesară pentru eradicarea tumorii să fie aplicată într-o singură ședință fără ca țesutul sănătos din jurul zonei canceroase să sufere modificări ireversibile. Prin urmare, doza totală necesară pentru distrugerea tumorii din zona respectivă este impărțită pe doze mai mici numite fracțiuni. Aceste fracțiuni de radioterapie sunt administrate în general zilnic, timp de 5 zile pe săptămână (de exemplu de luni până vineri), pe o durată între 5 și 8 săptămâni. Pauza de 2 zile rămasă (în general week-end-urile) este utilă pentru a da timp celulelor sănătoase limitrofe afectate și ele de radioterapie să se refacă. Doza totală de radiații și numărul de ședințe și fracțiuni de radioterapie variază în funcție de: dimensiunea și localizarea tumorii, tipul tumorii, starea generală a pacientului și tratamentele concomitente pentru cancer sau alte afecțiuni administrate acestuia. [1]

Desfășurarea sesiunii de radioterapie

Tehnica prin care se administrează radioterapia externă seamănă foarte mult cu efectuarea unei radiografii obișnuite. Tratamentul în sine este nedureros și durează doar câteva minute. Însă durata totală a ședinței este între 15 și 30 de minute datorită timpului necesar poziționării pacientului și aparatelor. Zona pe care se aplică radiațiile este descoperită iar pacientul va fi poziționat culcat, pe o masă, în fața acceleratorului liniar care emite radiații și care poate fi deplasată în diverse unghiuri deasupra pacientului pentru a putea acoperi toată zona ce necesită iradiere. Zonele corpului care nu trebuie expuse la radiații vor fi acoperite cu echipament protector cu plumb încorporat pentru a fi protejate de acțiunea nocivă a radiațiilor. Odată ce pacientul a fost poziționat corect tehnicianul se deplasează în anticamera vecină și pornește aparatul de emisie al radiațiilor. Pacientul este rugat să stea nemișcat în timpul ședinței dar nu va fi nevoit să-și țină respirația. Majoritatea pacienților se simt incomod în timpul ședinței datorită faptului că acceleratorul liniar emite un zgomot foarte supărător în timpul ședinței. Dacă vă simțiți incomod puteți comunica acest lucru terapeutului din camera alăturată, întrucât există o cale de comunicare deschisă între cele două încăperi. După terminarea ședinței pacientul nu este radioactiv deoarece nu a fost implantată nicio sursă de radiații în interiorul corpului său, prin urmare își poate relua activitatea normală. [2], [3]

Noi forme de radioterapie externă

Acest domeniu este în permanentă dezvoltare deoarece se încearcă limitarea cât mai mare a afectării țesuturilor înconjurătoare și focusarea cât mai bună a razelor către tumoră. Noile aparate ajută tehnicianul să modeleze razele emise de către mașină în funcție de forma tumorii. Aceasta se cheamă radioterapie conformală și utilizează un computer special care, cu ajutorul unor imagini similare cu cele obținute la computer-tomografie reconstituie zona tumorală în trei dimensiuni. Astfel, radiațiile pot fi modelate în funcție de forma determinată a tumorii, fapt care ajută la protecția țesuturilor înconjurătoare de acțiunea radiațiilor.

Radioterapia tridimensională conformală (3D- CRT) emite radiații din mai multe direcții și le focalizează pe masa tumorală. Prin direcționarea precisă a razelor este posibilă reducerea afectării celulelor non-tumorale și distrugerea mai rapidă a cancerului prin folosirea de doze mai mari de radiații. [1]

Radioterapia cu intensitate modulară (IMRT) folosește același mod de delimitare 3D a masei tumorale precum radioterapia tridimensională conformală însă aduce în plus faptul că permite modificarea intensității razelor X în funcție de zona expusă pentru a afecta cât mai puțin țesutul sănătos. Este o metodă mult mai bună pentru reducerea expunerii celulelor sănătoase la radioterapie și permite aplicarea unei doze mai mari de radiații pe tumoră. O formă de IMRT numită tomoterapie helicală folosește un accelerator linear plasat într-o mașină care se rotește în jurul corpului în timp ce pacientul stă nemișcat pe masă. Acest lucru permite emisia de radiații din diverse unghiuri și poate crește focalizarea razelor pe tumoră. [1], [2]

Radioterapia conformală cu protoni este similară 3D- CRT însă folosește protoni în loc de raze X. Protonii sunt componente ale atomilor care determină afectarea mult mai mică a țesuturilor prin care trec însă sunt foarte eficace în distrugerea celulelor care se află la sfârșitul traseului. Prin urmare cu ajutorul radioterapiei cu protoni se pot trimite doze mult mai mari de radiații către tumoră, însă aceste doze vor avea efecte foarte mici asupra țesuturilor sănătoase prin care trec înainte de a ajunge la tumoră. Protonii sunt emiși de către o mașină denumită ciclotron sau sincotron. Dezavantajul acestei forme de radioterapie este însă costul, de aceea foarte puține centre de tratament o folosesc. În acest moment este cel mai frecvent utilizată pentru cancerul de prostată însă sunt necesare mai multe studii care să confirme eficacitatea și superioritatea sa față de celelalte metode de radioterapie în alte cancere.

Radioterapia intraoperatorie (IORT) este o formă de radioterapie externă aplicată direct pe țesutul tumoral în timpul intervenției chirurgicale. Poate fi folosită în cazurile în care tumora nu poate fi înlăturată complet sau în cazul în care există un risc foarte mare de recidivă a cancerului pe zona respectivă. Chirurgul va depista tumora și o va elibera pe cât posibil de țesuturile sănătoase excizând-o în totalitate sau eliminând o parte cât mai mare din aceasta. Apoi va plasa scuturi de plumb pe țesuturile din jurul zonei ce va fi expusă la radiații apoi va porni emisia de raze.

Radiochirurgia stereotactică este un tip de radioterapie cu ajutorul căreia se poate aplica o doză foarte mare de radiații pe o tumoră mică, într-o singură sesiune de tratament. Odată ce locația tumorii este stabilită exact prin scanări computer-tomograf sau RMN va fi trimisă radiație focalizată către tumora respectivă. Există 3 tipuri de radiochirurgie stereotactică:

• cel mai frecvent tip utilizează un accelerator linear mobil controlat de un computer. În loc să trimită mai multe raze odată, mașina se mișcă în jurul pacientului pentru a focaliza tumora din diferite unghiuri și a trimite o singură rază de intensitate mare. Denumiri comerciale: X-Knife, CyberKnife și Clinac.
• Gamma Knife este o formă de radiochirurgie care utilizează o doză mare de radiație de înaltă energie care este focusată cu exactitate pe tumoră din unghiuri diferite pentru o perioadă foarte mică de timp de-a lungul unei singure sesiuni de tratament. La fel ca și în tehnica precedentă, nu există incizie la nivel cutanat.
• Al treilea tip de radiochirurgie utilizează particule cu sarcină mare precum protonii și ionii de heliu cu ajutorul cărora se direcționează radiația spre tumoră din diferite unghiuri.

De cele mai multe ori radiochirurgia este efectuată într-o singură doză și o singură ședință dar uneori este necesară repetarea acesteia. Uneori medicii preferă administrarea fracționată a radioterapiei împărțind doza totală de radiații ce trebuie administrată pe locul respectiv în mai multe fracțiuni ce vor fi emise câte una pe ședință. Aceasta se numește radiochirurgie fracționată sau radioterapie stereotactică fracționată. [1], [2], [5]

Radioterapia internă (Brahiterapia) în cancer

Radioterapia internă se mai numește și brahiterapie și este un tratament foarte bun pentru anumite cancere. Această formă de iradiere nu folosește raze emise de către o mașină, ci sursa de radiație este izolată într-un implant de dimensiuni reduse, implant care va fi plasat foarte aproape de tumoră sau chiar în interiorul tumorii. Materialul radioactiv va fi lăsat în acel loc pentru o perioadă scurtă de timp însă există și implante radioactive permanente. Brahiterapia perminte aplicarea unei doze mai mari de radiații asupra unei zone mai reduse, doza de radiații fiind mai ridicată decât cea utilizată în radioterapia externă.

Principalele tipuri de brahiterapie sunt radioterapia intracavitară și radioterapia interstițială. Ambele metode utilizează implanturi radioactive sub formă de fire, capsule, tuburi subțiri sau baloane. Radioterapia intracavitară este folosită pentru tratarea cancerelor ce afectează organele cavitare ale corpului, precum uterul, stomacul sau vezica urinară, implantul radioactiv fiind plasat în interiorul cavității respective. Radioterapia interstițială permite plasarea impantelor în imediata apropiere a tumorii însă nu se folosește pentru tratamentul cancerelor ce afectează organele cavitare. [3]

Implantele radioactive sunt introduse în cavitățile și/sau țesuturile corpului cu ajutorul unor catetere numite aplicatoare. Intervenția se face într-o sală de operație, pacientul fiind fie sub anestezie generală fie sub anestezie locală. Se folosește ghidaj imagistic (cu raze X sau RMN care este neiradiant) pentru ghidarea plasării implantului în zona ce trebuie tratată. În cazul implantelor permanente cateterul este retras după plasarea implantului în locul respectiv, însă în cazul implantelor temporare care sunt lăsate in situ doar până la finalul tratamentului, cateterul nu se va retrage deoarece acesta va permite scoaterea ulterioară a implantului după ce acesta își va face efectul. Chirurgul va utiliza fire de sutură pentru a menține cateterul la piele. Există mai multe tipuri de implante temporare, unele sunt lăsate în locul tumorii câteva luni, în timp ce altele sunt scoase după câteva ore sau minute. Timpul de tratament variază în funcție de cancerul de care suferă pacientul. [2]

Implantele permanente nu vor mai fi radioactive odată ce toată doza necesară pentru tratament a fost emisă. Nu jenează pacientul și nu afectează calitatea vieții acestuia.
Brahiterapia cu doză înaltă este un tip de brahiterapie ce presupune introducerea unui implant la nivelul tumorii preț de doar câteva minute. Sursa de radiații este foarte puternică. Ședințele se repetă timp de câteva săptămâni, iar materialul radioactiv nu este lăsat în corpul pacientului.

Principala întrebare a pacienților care sunt supuși brahiterapiei este dacă vor deveni ei înșiși surse de radiație odată ce implantul radioactiv este plasat în corpul lor. Spre deosebire de radioterapia externă, când la finalul ședinței pacientul se poate întoarce în siguranță acasă deoarece nu mai este radioactiv, pacientul supus brahiterapiei poate deveni sursă de radiații pentru o scurtă perioadă de timp, mai ales în cazul în care implantul este temporar. Acesta va fi internat în spital și va trebui să își limiteze vizitatorii pe parcursul tratamentului. De asemenea se va menține o anumită distanță între pacient și vizitatori. Nu se va permite copiilor și femeilor însărcinate să viziteze pacientul.
Implantele permanente emit doze reduse de radiație pe o perioadă de câteva săptâmâni sau câteva luni, după care emisia de radiații încetează. Radiația nu străbate distanțe foarte mari de la zona care necesită tratament prin urmare pericolele de iradiere a celor din jur sunt foarte reduse. Pacientul este sfătuit însă ca o perioadă să nu intre în contact cu copii sau cu femei gravide. [2], [1]

Radioterapia sistemică pentru cancer

Radioterapia sistemică folosește medicamente radioactive denumite radiofarpaceutice. Aceste surse nesigilate de radiație (implantele radioactive sutn sigilate) sunt în general în stare lichidă. Cel mai frecvent utilizate sunt Stronțiu 89 și Iod 131. Radiofarmaceuticele pot fi administrate fie intravenos fie pe cale orală. Acestea ajung la nivel sistemic și se acumulează în zona unde se află tumora canceroasă. Aici vor emite radiații în vederea distrugerii celulelor canceroase.

Deoarece radioterapia sistemică folosește substanțe radioactive nesigilate și străbate întregul corp până să ajungă în zona ce trebuie tratată, pacientul va emite radiații o perioadă de timp până ce substanța va fi epurată de către organism. Acesta va fi internat în spital 1 sau 2 zile și vor trebui luate anumite precauții. Toate fluidele emise de corpul pacientului vor deveni radioactive (saliva, transpirația, sângele, urina) prin urmare în primele zile de la tratament pacientul va folosi ustensile, lenjerie, haine și prosoape care vor fi separate și spălate în condiții speciale. I se vor administra cantități mari de lichide pentru a ajuta la epurarea cât mai rapidă a substanței radioactive din corp. Contactele sexuale sunt interzise pe o perioadă de o săptămână de la tratament iar pacientul va trebui tot timpul să stea la o distanță de minim 50 de centimetri de persoanele care vor petrece mai mult de 2 ore în proximitatea sa. Se va limita contactul cu copiii și femeile gravide. Aceste precauții vor fi luate pe o perioadă de câteva zile. [1], [3]

Efecte secundare imediate în radioterapia pentru cancer

Efectele secundare ale radioterapiei apar datorită afectării de către radiații și a țesutului sănătos, nu doar a țesutului tumoral. Efectele sunt comune tuturor tipurilor de radioterapie dar intensitatea lor variază în funcție de starea pacientului și de doza de radiații primită.

Există și medicamente radioprotectoare menite să reducă efectulr adiațiilor asupra celulelor sănătoase. Acestea sunt administrate înainte de ședința de radioterapie pentru a proteja anumite țesuturi din zona de tratament. Cel mai frecvent utilizat medicament este amifostina. Acesta este utilizat cel mai des la persoanele cu cancer în zona capului și/sau gâtului pentru a proteja cavitatea bucală și problemele legate de afectarea cavității bucale de către radiații. Medicamentele radioprotectoare se află încă în cercetare și nu sunt folosite în toate centrele, deoarece și acestea au la rândul lor anumite efecte adverse. [1]

În timpul tratamentului cu radiații pacientul este sfătuit să se protejeze pe cât posibil și să aibă grijă de corpul său, să evite alimentele nesănătoase și să stea cât mai mult în repaus.

Cel mai frecvent efect secundar al radioterapiei, care apare la toți pacienții este oboseala. Pacientul va resimți o pierdere acută a energiei care nu este ameliorată de odihnă. Viața familială și profesională sunt afectate. Majoritatea pacienților resimt oboseala după câteva săptămâni de radioterapie, senzația de astenie fizică agravându-se pe măsură ce se continuă tratamentul. Nu se cunoaște exact cauza oboselii post-radioterapie dar se consideră că anemia are un rol important. De aceea se asociază un tratament al acesteia împreună cu suplimente de vitamine și sfaturi legate de alimentația sănătoasă și respectarea perioadelor de odihnă. Pacientul este sfătuit să își reducă activitatea fizică însă nici repausul prelungit la pat nu este recomandat. Plimbările scurte și activitățile ușoare pot ameliora starea de oboseală. Pacientul este sfătuit să consume multe proteine și să bea suficient lichid.

Erupțiile și ulcerațiile cutanate reprezintă un alt efect secundar asociat cu radioterapia, în special cu cea aplicată local. Tegumentul din zona tratată poate deveni eritematos, edemațiat și acoperit cu vezicule sau se poate hiperpigmenta. După câteva săptămîni pielea devine foarte uscată și deshidratată, fiind asociat deseori și pruritul deranjant. Pacientul este sfătuit să folosească creme hidratante și să protejeze zona de tratament. Expunerea zonei afectate la soare va fi evitată cel puțin un an după terminarea tratamentului. [4]

Alopecia este un alt efect al radioterapiei, în cazul în care aceasta se efectuează în zona capului. Căderea părului nu este însă difuză, ca în cazul chimioterapiei, ci localizată pe zona de tratament. Uneori se poate ca pacientul să piardă tot părul capului uneori și genele și sprâncenele dacă zona de tratament este extinsă. Părul însă va crește din nou după terminarea tratamentului, cu toate că structura și textura acestuia vor fi puțin diferite față de cele ale părului pierdut. [1]

Radioterapia poate determina leucopenie (scăderea numărului de leucocite), tromobcitopenie (scăderea numărului de trombocite) și anemie însă aceste efecte secundare sunt mai rare decât în cazul chimioterapiei, când pierderea celulară apare la toți pacienții. În cazul radioterapiei modificarea nu este atât de severă și este temporară, însă în cazul în care medicul observă modificări pe hemograma pacientului se va opri tratamentul pentru o săptămână pentru a permite formarea de noi celule sanguine care să înlocuiască celulele pierdute.

Mucozita (inflamația la nivelul cavității bucale și faringelui) este un efect pe termen scurt care apare în cazul în care radiația se aplică pe zona capului și gâtului. Poate determina durere la înghițire și foarte mulți pacienți pierd în greutate din această cauză deoarece au dificultăți în a se alimenta. Acest efect dispare în general după câteva săptămâni de la sfârșitul tratamentului. Uscăciunea mucoasei bucale determină pierderea capacității de a percepe gustul și pot să apară și afectări ale papilelor gustative. Durerile în zona cavității bucale și aftele sunt de asemenea foarte frecvente. Menținerea umidității la nivelul cavității bucale este foarte importantă deoarece astfel se scade riscul de infecție. Se pot prescrie medicamente care ameliorează durerile iar pacientul este sfătuit să bea cât mai multe lichide. Uneori se va trece exclusiv pe alimentație cu alimente moi și/sau lichide datorită dificultăților de deglutiție.

Radioterapia efectuată la nivelul capului și/sau gâtului poate afecta și dinții și poate crește riscul de dezvoltare a cariilor. De aceea consultul stomatologic este foarte important și vor fi prescrise tratamente cu fluor pentru a ajuta la protecția smalțului dinților. [2], [3]

Efecte secundare de organ

Radioterapia efectuată pentru tumori cerebrale poate determina afectarea anumitor funcții ale sistemului nervos central și poate duce uneori la simptome precum pierderea memoriei, scăderea libidoului și modificări de comportament. Pot să apară de asemenea greața, mersul ebrios și modificări ale acuității vizuale. Uneori în cazul în care foarte multe celule tumorale sunt distruse într-un timp foarte scurt poate să apară necroza de iradiere care se formează în zona din creier pe care au fost aplicate radiațiile. Aceasta poate să apară la luni după terminarea tratamentului și poate determina simptome precum convulsii de tip epileptic, modificări comportamentale și alterări ale statusului mental, cefalee, dificultăți de mers și/sau vorbire. Este foarte dificil să se determine dacă aceste simptome sunt legate de necroza de iradiere sau de recidiva tumorii cerebrale. RMN-ul și PET sunt teste imagistice care pot să orienteze diagnosticul însă cel mai probabil va fi nevoie de o biopsie. Pacienții cu necroză de iradiere au în general un prognostic mult mai bun comparativ cu cei cu recidivă a tumorii cerebrale însă rata de mortalitate este foarte ridicată și în cazurile cu necroză de iradiere. [2]

Radioterapia aplicată la nivelul toracelui pentru tumori mediastinale, de perete toracic sau pulmonare poate afecta plămânii. Prima modificare este scăderea nivelului de surfactant, lichid care menține destinse alveolele. Acest lucru va duce la scăderea expansiunii complete a spațiilor aeriene și al dispnee și/sau tuse. Aceste simptome se tratează în general lcu corticosteroizi.

Pneumonita de iradiere apare la 5-20% dintre persoanele iradiate pentru cancer pulmonar, dar poate fi cauzată și de iradierea toracelui pentru cancerele de sân și pentru limfoame. Această inflamație a parenchimului pulmonar apare între 6 săptămâni și 6 luni de la finalizarea radioterapiei externe. Simptomele cele mai frecvente sunt dispneea, durerile toracice, tusea și febra. Pneumonita de iradiere este în general tratată cu steroizi (prednison), obiectivul tratamentului fiind reducerea inflamației.
Un alt efect al radioterapiei asupra plămânului este fibroza, ceea ce duce la scăderea capacității globale de expansiune a spațiilor aeriene. Fibroza determină cel mai frecvent dispnee și poate să apară la luni sau ani de la finalizarea radioterapiei externe. [2]

Radioterapia aplicată la nivelul abdomenului și toracelui poate determina inflamația și edemațierea esofagului, stomacului sau intestinelor. Aceasta duce al simptome precum durerile abdominale, vărsăturile, greața și diareea. Inflamația esofagului se tratează simptomatic cu medicamente antiacide și cu lidocaină care reduce durerea. Greața și vărsăturile pot fi de asemena tratate. Efectele adverse digestive dispar în general 1-2 săptămâni după terminarea tratamentului. Spre deosebire de efectele adverse pulmonare, acestea nu determină în general probleme pe termen lung, foarte rar apărând fibroza esofagiană care duce la îngustarea acestuia. Pot să mai apară și ulcere intestinale care cresc riscul de perforație și peritonită.

Efectele secundare ale radioterapiei se manifestă și asupra organelor de reproducere. Iradierea testiculelor pentru un cancer testicular poate duce la pierderea permanentă a producției de spermă. În cazul în care nu este implicat un cancer testicular dar se face radioterapie pentru altă zonă, testiculele vor fi protejate cu echipament ce conține materiale barieră contra radiațiilor.

Ovarele sunt organe foarte greu de protejat în momentul în care femeia primește radioterapie pentru un cancer situat în zona abdominală. În cazul în care ambele ovare sunt expuse radiației, menopauza precoce și infertilitatea permanentă sunt principalele efecte. În cazul în care și uterul este expus, pot apărea cicatrici și fibroză la acel nivel. La femei apar și tulburări ale funcției sexuale deoarece iradierea zonei pelvine poate determina inflamația vaginului și scăderea secrețiilor vaginale pe durata tratamentului și câteva săptămâni de la finalizarea tratamentului. Foarte multe femei suferă ulcerații la nivelul vaginului, acestea vindecându-se foarte greu, la câteva luni de la ultima ședință de radioterapie.

Și la bărbați apar probleme ale funcției sexuale deoarece iradierea pentru un cancer în zona pelvină (de exemplu cancer vezical) poate duce la afectarea arterelor care vascularizează penisul și a nervilor acestuia, ceea ce duce la disfuncții erectile.

Un alt efect secundar de durată al radioterapiei, descoperit în ultimele decenii este apariția unui nou cancer determinat de o radioterapie anterioară în doze mari. Cele mai frecvente afecțiuni maligne care apar la ani după tratament sunt leucemiile. Însă, datorită îmbunătățirii echipamentelor și tehnicilor de iradiere acestea au devenit din ce în ce mai rare. [1], [3]

Înainte de a se hotărî începerea radioterapiei medicul va analiza beneficiile tratamentului iar în cazul în care acestea sunt mult mai importante comparativ cu riscurile și există șanse foarte mari ca tumora să se micșoreze și chiar să dispară, acesta va recomanda radioterapia.

Sfaturi pentru pacienți

• În timpul tratamentului cu raze dar și după tratament, va trebui să adoptați și să mențineți un stil de viață sănătos și pe cât posibil activ. Fumătorii sunt sfătuiți să renuneț la fumat deoarece acesta crește riscul de recidivă al cancerului și riscul de apariție de noi cancere. Fumatul poate accentua de asemenea efectele adverse ale radioterapiei și poate reduce apetitul în perioade în care este necesară o alimentație bună.
  Veți fi sfătuit să renunțați la anumite alimente în timpul tratamentului, însă va trebui să aveți o dietă echilibrată. Este foarte important să aveți un aport caloric suficient deoarece vindecarea este un proces lung și dificil, consumator de energie. Există încă o controversă cu privire la administrarea de suplimente vitaminice cu antioxidanți precum vitaminele A, E și C, deoarece acestea previn degradarea ADN-ului. Astfel se presupune că au efecte benefice atât asupra celulelor sănătoase dar și asupra celulelor canceroase, reducând efectele pozitive ale tratamentului cu radiații. De aceea, în cazul în care medicul nu vă prescrie suplimente vitaminice, nu încercați să urmați un astfel de tratament. [2], [4]
• Este posibil să vă simțiți foarte obosit atât pe parcursul tratamentului, cât și la câteva săptămâni de la terminarea lui. Este posibil să aveți nevoie de ajutor cu activitățile casnice. Încercați să dormiți puțin în timpul zilei și cel puțin 8 ore în fiecare noapte. Vorbiți cu medicul dumneavoastră și alcătuiți un plan de activitate fizică pe care să-l urmați zilnic pentru a vă crește buna dispoziție forța musculară. Mersul pe jos este în general recomandat în reprize scurte, de câte 30 de minute. Renunțați la băuturile energizante, la cafea și la toate băuturile care conțin cofeină deoarece acestea duc la deshidratare și determină o stare de agitație care poate crește oboseala fizică și psihică.
• Deoarece radiațiile determină efecte secundare asupra pielii, evitați să folosiți deodorante, loțiuni cu parfum și săpunuri parfumate în zona iradiată. Medicul vă va prescrie o cremă hidratantă și un săpun special pentru aceste zone. Evitați pe cât posibil expunerea la soare a zonei iradiate și discutați cu medicul despre utilizarea cremei de protecție solară deoarece aceasta poate determina agravarea rănilor date de radiații.
• Pentru a reduce greața de după ședința de radioterapie este indicat să consumați o gustare ușoară înainte de tratament care poate fi compusă de exemplu din suc de fructe și pâine prăjită. Vi se vor prescrie și medicamente antiemetice. Beți cât mai multe lichide (apă în special) pentru a ameliora deshidratarea dată de vărsătură.
• În cazul în care efectuați ședințe de radioterapie pentru un cancer situat la nivelul capului sau gâtului este bine să vă acoperiți capul cu o eșarfă de fiecare dată când ieșiți afară. Alopecia apare frecvent ca efect secundar al acestui tratament iar părul care va crește ulterior va avea o structură diferită, fiind în general mai ondulat.
• Majoritatea efectelor adverse ale radioterapiei vor dispărea cu timpul. Adresați-vă medicului oncolog de fiecare dată când apar noi efecte adverse pentru a face posibilă ameliorarea acestuia cu medicație simptomatică. [3], [4]