Operația de stapedectomie (stapedotomie) - indicații, procedură, recuperare

©

Autor:

Operația de stapedectomie (stapedotomie) - indicații, procedură, recuperare

Stapedectomia reprezintă operația de îndepărtare (și înlocuire) a scăriței, componentă a urechii medii (alături de celelalte oscioare ale urechii: ciocanul și nicovala), în vederea recuperării parțiale sau complete a auzului. Această procedură este considerată ca fiind tratamentul de elecție în cazul otosclerozei, o afecțiune ce determină, în timp, imobilizarea scăriței și, astfel, pierderea funcției acesteia de transmitere a vibrațiilor membranei timpanice.

Chiar dacă primele intervenții chirurgicale care implică scărița își au originea în cea de-a doua jumătate a secolului XIX (Kessel, 1870), stapedectomia a devenit o procedură uzuală începând cu anii 1950 (Shea). (1)

Fiziopatologie

Oscioarele urechii medii au rolul de a modula și de a transmite undele sonore din mediul extern (preluate de la nivelul membranei timpanice sub formă de vibrații) urechii interne, care le va transforma în impulsuri nervoase.

Scărița (alcătuită din cap, extremitatea laterală, extremitatea medială și baza) se situeaza între nicovală și urechea internă și are rolul de a transmite vibrațiile ferestrei ovale. De asemenea, scărița prezintă un mușchi propriu (mușchiul scăriței sau stapedius), care are rolul de a preveni mișcările excesive ale scăriței, controlând amplitudinea vibrațiilor transmise urechii interne.

Otoscleroza este o afecțiune caracterizată prin înlocuirea țesutului osos normal cu țesut osos spongios sau sclerotic. Afectează doar oscioarele urechii medii și labirintul osos al urechii interne și are ca rezultat pierderea progresivă a auzului. Este prezentă bilateral și nu are caracter sistemic.

Odată cu progresia bolii, otoscleroza prezintă două faze:

  • Faza osteospongioasă – este considerată faza activă a bolii și constă în resorbția țesutului osos normal și înlocuirea acestuia cu țesut osos de tip spongios
  • Faza osteosclerotică – faza de remisiune a bolii, care constă în depunerea de țesut sclerotic


Toate aceste procese duc, în timp, la reducerea mobilității scăriței, până la imobilizarea completă a acesteia, principala consecință a acestui fenomen fiind reprezentată de incapacitatea de a transmite mai departe undele sonore la nivelul urechii interne, respectiv instalarea hipoacuziei și, ulterior, pierderii complete a auzului. (2, 3)

Tratamentul chirurgical al otosclerozei este reprezentat de stapedectomia totală, parțială, sau de stapedotomie.

Indicații

Principala indicație a stapedectomiei o reprezintă otoscleroza severa, însoțită de pierderea completă sau cvasicompletă a auzului (caracterizată de diverși parametri, evaluați și cuantificați de medicul curant, care vă recomandă, în situațiile în care se impune, această procedură).

Contraindicații

Există, în cazul stapedectomiei, două categorii de contraindicații: absolute și relative.

Contraindicații absolute:

  • Dacă procedura vizează singura ureche funcțională a pacientului
  • Infecții active ale urechii medii sau externe
  • Atelectazia urechii medii
  • Dacă pacientul otosclerotic asociază hidrops și/sau simptome precum tinnitus (țiuituri – apanajul afectării percepției auditive de tip senzorial) sau vertij. Procedura se poate realiza doar dacă pacientul este asimptomatic cel puțin 6 luni


Contraindicații relative:

  • Comorbidități care împiedică realizarea anumitor etape ale operației de stapedectomie (ex: anestezia generală la un pacient cu afecțiuni cardiovasculare severe)
  • Semnul Schwartz pozitiv: la un semn Schwartz pozitiv, pacientul va fi monitorizat și i se va administra fluorură de sodiu (cu toate acestea, dacă boala pacientului este stabilizată, chiar și în prezența unui semn Schwartz pozitiv, în anumite circumstanțe, se poate lua în calcul stapedectomia)
  • Sarcina
  • Activități profesionale considerate la risc (ex: luptători profesioniști sau alte activități care implică un nivelul de stres fizic semnificativ) (2, 3)


Descrierea procedurii

Preoperator, anamneza pacientului va fi orientată către depistarea unor simptome precum greață, vărsături sau vertij, asociate sau nu unei operații anterioare de stapedectomie. în cazul prezenței acestora, este indicată administrarea unui antiemetic în scopul prevenirii apariției lor.

Operația de stapedectomie va fi efectuată sub anestezie generală, sau sub anestezie locală cu sedare. Abordul se face prin intermediul unei incizii la nivelul canalului auditiv, în apropierea membranei timpanice. Odată ce se pătrunde la nivelul urechii medii, este îndepărtată porțiunea superioară a scăriței. Se poate opta pentru îndepărtarea întregii scărițe (stapedectomie) sau pentru prezervarea porțiunii bazale a acesteia (stapedotomie). Ulterior, are loc înlocuirea scăriței prin implantarea unei proteze, cu scopul de a prelua funcția acesteia.

În prezent, se preferă stapedotomia, întrucât reduce riscurile apariției unor complicații precum fistula perilimfatică sau pierderea senzorineurală a auzului (lezarea urechii interne). De asemenea, spre deosebire de stapedectomie, stapedotomia este o procedură mai sigură și mai simplu de efectuat, stapedectomia fiind rezervată doar unor cazuri selecționate. (1, 4)

Dacă pacientul nu prezintă vertij, greață și vărsături și/sau o stare general alterată, poate părăsi unitatea spitalicească a doua zi după intervenție.

Recuperarea după stapedectomie

După externare, pacientul trebuie să respecte anumite indicații, astfel încât rezultatul procedurii să fie unul optim:

  • În primele 2 zile după stapedectomie, capul trebuie ridicat la cel puțin 30 grade în timpul somnului. De asemenea, pacientului îi este interzis să doarmă pe partea cu urechea la care s-a efectuat intervenția
  • Aplicarea unor dopuri de bumbac în canalul auditiv, cu scopul de a elimina secrețiile postoperatorii de la acest nivel (care sunt absolute normale) în următoare zile după operație
  • Evitarea spălării urechii operate (evitarea contactul acesteia cu apa)
  • Pacientului îi este interzisă efectuarea unor mișcări bruște ale capului sau suflarea nasului în primele 2 săptămâni după operație
  • Strănutul se va realiza cu gura deschisă minimum 2 săptămâni de la operație.
  • În cazul călătoriilor care implică zborurile cu avionul, este necesară consultarea cu medicul curant. În general, este recomandată evitarea acestora până la 3 luni după stapedectomie.


La ce să te aștepți după operația de stapedectomie?

  • Îmbunătățirea progresivă a auzului – chiar dacă recuperarea poate fi una lentă, auzul este restabilit/îmbunătățit în majoritatea cazurilor, iar rezultatele în acest sens se resimt complet la 4-6 luni postoperator
  • Amețeală – În contextual edemului de la nivelul urechii interne care poate fi întâlnit în cadrul operațiilor de stapedectomie, pacientul poate resimți o stare de vertij la 2-3 zile după procedură
  • Secrețiile fac parte din procesul normal de vindecare și pot apărea în primele zile postoperator
  • Durere de intensitate ușoară/medie, durerea postoperatorie este des întâlnită în cazul operațiilor de stapedectomie. Ea persistă, de obicei, până la 2 săptămâni.

Data actualizare: 24-06-2019 | creare: 24-06-2019 | Vizite: 10347
Bibliografie
1. “Stapedectomy Technique: Initial Approach, Stapedectomy Versus Stapedotomy”, May 2019, link: https://emedicine.medscape.com/article/2094916-technique
2. Chris de Souza, Marcos V. Goycoolea, Neil M. Sperling – ”Osteosclerosis – diagnosis, evaluation, pathology, surgical techniques and outcomes”
3. Christopher de Souza, Michael E. Glasscock III – ”Otosclerosis and stapedectomy – diagnosis, management and complications”
4. ”Otosclerosis Treatment & Management: Medical Therapy, Surgical Therapy, Preoperative Details”, 5 June 2019, link: https://emedicine.medscape.com/article/859760-treatment#d12
5. ”Surgery for Otosclerosis (Middle Ear Exploration/Stapedectomy)” – Hartford Hospital, link: https://hartfordhospital.org
6. ”Your Care at Home AfterStapedectomy”, link: https://www.uwhealth.org
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!