Chirurgia cancerului colo-rectal

©

Autor:

Cancerul colo-rectal apare la nivelul colonului sau a rectului. Cancerul colo-rectal poate fi împărțit în cancer al colonului și cancer rectal, dar de obicei denumirea este de cancer „colo-rectal” datorită similitudinilor pe care le au.
Pentru a înțelege mai bine această patologie este nevoie de câteva noțiuni referitoare la aceste două structuri anatomice, respectiv colonul și rectul. Cele două organe alcătuiesc împreună intestinul gros, parte a tubului digestiv. Alături de colon și rect, intestinul gros mai prezintă și cecumul.

Colonul este alcătuit din 4 porțiuni, care de la dreapta la stânga sunt: colon ascendent, transvers, descendent și sigmoid. Colonul sigmoid se continuă cu rectul, iar cel din urmă cu anusul prin care se realizează comunicarea cu exteriorul.

Colonul prezintă o serie de funcții importante pentru homeostazia organismului. Acesta absoarbe apa și sarea (NaCl) din resturile alimentare digerate anterior, în intestinul subțire. De asemenea, colonul, prin flora sa de fermentație prezentă în jumătatea dreaptă a sa, produce vitamina k (filochinona, antihemoragică). Există și o floră de putrefacție, în jumătatea stângă a colonului, care are rol în formarea materiilor fecale. În cele din urmă, materiile fecale formate în colon ajung în rect unde sunt stocate până la procesul de defecație. [1]

Chirurgia cancerului colo-rectal

În cazul cancerului colo-rectal chirurgia este tratamentul de elecție, în special în cazul cancerului diagnosticat în fază timpurie. Tipul intervenției chirurgicale depinde de stadializarea cancerului, deci de gradul de extindere al acestuia, unele cancere fiind clasate drept inoperabile.

  • Cancerele de stadiu 0 (polipi) sau chiar 1 (stadiu incipient) pot fi tratate prin polipectomie colonoscopică.
  • În cazurile grave de cancer colo-rectal (stadiu avansat) se recurge la colectomie, care presupune îndepărtarea totală sau a unei părți a colonului.


De asemenea, intervenția chirurgicală poate fi realizată în două moduri, în funcție de stadializarea cancerului:

  • chirurgie clasică (deschisă) și
  • chirurgie laparoscopică (minim-invazivă) cu numeroase avantaje, atât pentru pacient, cât și pentru medic. [2]


Pregătirea de operație

În primul rând, primul pas în pregătirea preoperatorie este informarea pacientului. Echipa medicală trebuie să poarte o discuție amplă cu pacientul în care să îi explice în termeni cât mai simpli și clari în ce constă procedura și ce riscuri și avantaje prezintă.

Pacientul trebuie să se asigure din timp că are o persoană disponibilă care să îl însoțească în drumul spre casă după operație și care să aibă grijă de el câteva zile postoperator deoarece acesta ar putea întâmpina diverse dificultăți de locomoție și alimentație.

Colonul trebuie și el pregătit înainte de intervenție. Trebuie curățat de orice fel de reziduuri cu ajutorul unor clisme sau laxative și cu ajutorul unei diete complet fluide cu câteva zile preoperator. De asemenea, hidratarea este esențială din două motive-curăță colonul și hidratează organismul, pregătindu-l astfel pentru intervenția chirurgicală.

Cu o noapte înaintea intervenției chirurgicale pacientul nu trebuie să mai consume niciun fel de aliment sau să bea apă. Singura situație când poate să bea apă este dacă trebuie să își administreze medicația. Acest lucru este foarte important deoarece stomacul trebuie să fie complet gol în mometul anesteziei, deoarece aceasta poate conduce la diverse probleme precum voma.

Pentru un bun demers al operației medicul poate decide oprirea administrării de aspirină, antiinflamatoare nesteroidiene sau alte anticoagulante care ar putea duce la hemoragii intraoperator.

O discuție cu medicul anestezist este foarte importantă pentru a analiza eventualele riscuri la care se supune pacientul în timpul anesteziei (pacientul poate avea în istoric reacții adverse la anestezii precedente, care trebuie comunicate medicului anestezist).

Evaluarea stării generale de sănătate este foarte importantă preoperator deoarece astfel se estimează cum va reacționa organismul la intervenția chirurgicală. Astfel, vor fi necesare analize uzuale de sânge, o electrocardiogramă și o radiografie toracică. [3]

De asemenea, medicul va administra o serie de antibiotice intravenos cu o oră înainte de începerea operației pentru a preveni o eventuală infecție. Profilaxia trombozelor este de asemenea un pas important preoperator.

Intervenția chirurgicală-procedură

Există două modalități de abord chirurgical-chirurgie clasică (deschisă), respectiv chirurgie minim-invazivă (laparoscopică). Fiecare dintre aceste metode are avantajele și dezavantajele ei, însă, în majoritatea situațiilor, chirurgia laparoscopică este de preferat datorită faptului că este minim-invazivă și timpul de recuperare postoperator este mai scurt.

Chirurgia clasică

Pacientul este intubat oro-traheal sub anestezie generală, apoi i se administrează un relaxant muscular eficient. De asemenea, se montează un cateter Foley (sondă urinară) pentru măsurarea diurezei, cateter care va rămâne 24 de ore după intervenție.

Întregul abdomen este dezinfectat utilizând o soluție cu povidon iodat sau clorhexidină, pentru a preveni pătrunderea germenilor în cavitatea abdominală în momentul deschiderii acesteia.

Urmează incizia peretelui abdominal, apoi explorarea cavității abdominale prin palparea colonului și a ficatului pentru a identifica eventualele metastaze.

Se realizează incizia segmentului de colon care prezintă masa tumorală, precum și rezecția ganglionilor limfatici mezenterici adiacenți.

Segmentele de colon rămase sunt anastomozate prin suturi și cu ajutorul unor capse și se verifică dacă anastomozele sunt realizate corect. Incizia peretelui abdominal este și ea suturată, iar astfel intervenția chirurgicală se încheie. [4]

Chirurgia laparoscopică

Chirurgia laparoscopică se bazează pe realizarea unor mici incizii prin care sunt introduse trocarele cu laparoscopul (ocameră video) și instrumentele chirurgicale de lucru, fiind o intervenție minim-invazivă. Operația se realizează asemenea celei clasice, sub anestezie generală. Se urmează aceeași pași ca în cazul chirurgiei clasice, doar că segmentul de colon este fracționat și introdus în săculeți de dimensiuni reduse care sunt scoși din cavitatea abdominală prin una din cele 3-4 incizii. Avantajele intervenției chirurgicale laparoscopice sunt multiple, pacientul are un timp de recuperare mult redus, iar complicațiile intraoperatorii sunt de multe ori absente.

Din punct de vedere al complicațiilor intraoperatorii, acestea sunt asemănătoare cu cele din alte intervenții chirurgicale ale abdomenului-hemoragie, lezarea diverselor organe, pătrunderea agenților patogeni în cavitatea abdominală cu riscul de infecție. [5]

De asemenea, durata intervenției chirurgicale depinde de abordul chirurgical și de lungimea segmentului de colon necesar a fi rezecată, media fiind de 1-4 ore.

Imediat după operație

După intervenția chirurgicală pacientul este extubat și este transferat pe secția de anestezie și terapie intensivă pentru o monitorizare mai avansată. Pentru 24 de ore pacientul va primi pe cale parenterală (intravenos) medicația (antibiotice, analgezice, antitrombotice) și fluidele nutritive. După 24 de ore pacientului i se permite să aibă o alimentație strict lichidă (dacă suportă), dar în completare cu fluidele nutritive intravenos. Cateterul Foley (sonda urinară) este scoasă tot după 24 de ore când pacientul va putea urina pe cale naturală.

Este normal să apară dureri după intervenția chirurgicală, dar acestea vor fi tratate cu analgezice intravenos. [6]

Evoluția și prognosticul postoperator

Majoritatea colectomiilor sunt bine tolerate de organismul pacienților, complicațiile fiind minore, dar asta nu exclude existența unor riscuri și posibile complicații majore, în cazul unora dintre pacienți. Majoritatea colectomiilor totale prezintă riscuri mult mai mari decât colectomiile parțiale deoarece refacerea tractului digestiv este mult mai complicată. În ceea ce privește complicațiile postoperatorii un factor esențial este abordul chirurgical-chirurgia laparoscopică este cu mult mai puțin riscantă față de chirurgia clasică.

  • Una din posibilele complicații este lezarea iatrogenă a altor organe, cele mai expuse fiind vasele de sânge, splina, intestinele sau ureterele.
  • Hemoragia-aceasta depinde de abordul chirurgical-riscul de hemoragie e mai mare în cirurgia clasică față de cea laparoscopică.
  • Infecție-un sistem imunitar suprimat al pacientului, precum și condițiile necorespunzătoare de igienă chirurgicală pot duce la contaminarea plăgii și a cavității peritoneală ceea ce poate conduce la peritonită.
  • Scurgeri ale anastomozelor-cea mai gravă complicație
  • Ileus-oprirea tranzitului intestinal (ocluzie intestinală). [7]


Ce urmează după externare?

Recuperarea postoperatorie este un proces anevoios, mai ales în cazul uneu colectomii totale. Este necesar ca lucrurile să fie luate treptat și să se respecte toate recomandările medicilor.

Pacientul va simți o stare de torpoare (oboseală) în primele zile postoperator, ceea ce este normal, tocmai de aceea somnul este foarte important.

Activitatea fizică este importantă pentru că pune sângele, , în mișcare” și ajută la prevenția pneumoniei. Mersul reprezintă cea mai bună alegere de efort fizic moderat, însă doar la recomandarea medicului. De asemenea, mersul previne și formarea cheagurilor de sânge. Sunt de evitat activitățile sportive solicitante și sporturile de contact care pot provoca accidentări.

Dușul este permis după aproximativ 24-48 de ore după operație cu mențiunea că pansamentul trebuie menținut cât mai curat și uscat. [8]

Regim și dietă specială

Dieta joacă un rol esențial în recuperarea postoperatorie deoarece intervenția chirurgicală a avut loc la nivelul tubului digestiv. Medicul va stabili ce alimente va avea voie pacientul să consume, în funcție de particularitățile intervenției chirurgicale. Mesele inițiale vor fi lichide, apoi consistența lor va crește treptat în funcție de toleranța pacientului. Este recomandată o alimentație nu foarte bogată în fibre, săracă în nuci și bogată în vitamine și minerale, în special sodiu și potasiu. Hidratarea este foarte importantă pentru a preveni constipația. [9]

Viața după intervenția de rezecție a tumorii

Colectomia este o intervenție salvatoare de vieți, dar este și dizabilitantă pentru majoritatea pacienților. Principalele probleme apar imediat după intervenția chirurgicală, dar există și complicații pe termen lung. Una din ele ar fi ileusul, sau blocarea tranzitului intestinal, care apare postoperator și care creează probleme digestive.

Întrebări frecvente legate de operație

Care sunt beneficiile intervenției chirurgicale laparoscopice?

  • zile de spitalizare mai puține
  • aspect estetic al plăgii mai bun
  • durere postoperatorie semnificativ redusă
  • recuperare mai rapidă
  • incidența complicațiilor mai mică

Când este cazul ca pacientul să ceară ajutor medical de specialitate după intervenția chirurgicală?

  • febră peste 39 grade Celsius
  • durere persistentă, crescândă ca intensitate
  • lichid de drenaj de la nivelul inciziei
  • dificultate de respirație

Data actualizare: 06-12-2021 | creare: 06-12-2021 | Vizite: 617
Bibliografie
1. What Is Colorectal Cancer?, link: https://www.cancer.org/cancer/colon-rectal-cancer/about/what-is-colorectal-cancer.html
2. Surgery for Colon Cancer, link: https://www.cancer.org/cancer/colon-rectal-cancer/treating/colon-surgery.html
3. Colon Resection Surgery for Polyps or Colon Cancer, link: https://www.oregonsurgical.com/patient-info/instructions/colon-resection-surgery-polyps/
4. Open Left Colectomy (Left Hemicolectomy) Technique, link: https://emedicine.medscape.com/article/1965606-technique
5. Laparoscopic Colectomy, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1994841/
6. Open Left Colectomy (Left Hemicolectomy) Technique, link: https://emedicine.medscape.com/article/1965606-technique#c3
7. Complications in colorectal surgery: risk factors and preventive strategies, link: https://pssjournal.biomedcentral.com/articles/10.1186/1754-9493-4-5
8. Open Bowel Resection: What to Expect at Home, link: https://myhealth.alberta.ca/Health/aftercareinformation/pages/conditions.aspx?hwid=zc2047
9. Open Bowel Resection: What to Expect at Home, link: https://myhealth.alberta.ca/Health/aftercareinformation/pages/conditions.aspx?hwid=zc2047
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!